Haide să încep spunând că acesta nu este un articol despre candidatura dnei Muscă în sine. S-a dezbătut mult dacă fostul lider liberal ar merita să revină în parlamentul naţional. Se poate dezbate mai departe. Îndeajuns să spun aici că, în final, chestiunea ţine de opinia politică a fiecăruia, votăm după cum credem de cuviinţă. S-a pus problema şi dacă dna Muscă ar trebui lăsată să candideze, ceea ce e cu totul altceva: aşa cum am mai spus, dreptul cuiva de a candida este garantat şi nu poate fi restricţionat de stat decât în condiţii excepţionale, în care nu se află ţara noastră. Însă aici trebuie făcută o diferenţă la nivel de principiu, diferenţă pe care o discut mai jos, şi căreia dezbaterea despre candidatura dnei Muscă îi oferă un exemplu foarte bun.
Mă refer la faptul că pentru o bună parte din cei care susţin sau resping candidatura dnei Muscă pun semnul egal între participarea ei la alegeri şi participarea la alegeri ca reprezentant al PD-L. Or, cele două situaţii sunt diferite; cele două dezbateri sunt diferite.
Într-o parte stau susţinători ai candidaturii dnei Muscă, “pragmaticii” cum îi numeşte Dan Tapalagă, spun: “Care e problema, până la urmă? Lăsaţi-o să candideze, electoratul decide. Dacă tot vorbim de dictatura opiniei, atunci aceea o reprezentăm noi în ziua alegerilor, iar judecata opiniei publice tinde să fie cu mult mai severă decât orice formă de justiţie.” Cu alte cuvinte, lăsaţi electoratul să aleagă, căci alege bine. În cealaltă parte stau “intransigenţii”, categorie mult mai numeroasă, care spun, în esenţă, “Mona Muscă nu trebuie să candideze pentru că, după episodul colaborării ei cu Securitatea şi a minciunilor spuse pentru a o acoperi, nu mai are ce să caute în parlament.” Cu alte cuvinte, nu lăsaţi electoratul să aleagă, căci ar putea să aleagă prost. Două poziţii complet contradictorii? Nu. Ambele tabere sunt de acord asupra unui fapt, ceea ce face probabil ca el să fie trecut cu vederea: electoratul alege. Are o opţiune politică, pe care un partid e liber să o împărtăşească sau nu. Punând semnul egal între candidatura dnei Muscă şi candidatura ei sprijinită de PD-L, ambele tabere consideră că e normal sau inevitabil ca partidele să accepte automat opţiunile particulare ale unui grup electoral: dacă electoratul alege atunci partidele nu aleg. E un punct de vedere pe care trebuie să-l resping energic.
De fapt, avem aici o discuţie fundamentală despre funcţionarea şi despre rolul partidelor politice. E o dezbatere care n-a avut loc până acum, în principal din pricina sistemului de vot pe liste care făcea ca partidul să fie singurul care să aibă putere de alegere asupra candidaţilor. Reforma sistemului de vot are un efect evident şi benefic şi prin faptul că se pune această problemă. Asta deşi tema e folosită ca un atac împotriva unui sistem de vot nominal, fie din neştiinţă, fie, nu mă îndoiesc, din rea-credinţă – mai ales când vine din partea politicienilor şi purtătorilor lor de cuvinte.
Cum spuneam, cât timp erau în funcţiune listele partidele controlau practic ce candidaţi intrau în parlament: cei puşi pe primele locuri eligibile în fruntea lor. Prin urmare, la nivel mediatic cel puţin nu se puteau delimita foarte credibil de ei. (În realitate, între “conducere” şi “candidaţi”, “centru” şi “filiale” funcţiona cel mai adesea o complicitate tacită.) Adoptarea unui sistem de vot mixt a făcut ca partidele să piardă acest tip de control absolut asupra celor care intră în parlament (deşi el a rămas într-o bună măsură). Prin urmare pretenţia lor, uneori formulată explicit, este că nu mai au nici un fel de responsabilitate asupra conduitei candidaţilor lor care sunt aleşi. “Electoratul a decis, noi nu alegem ci ne supunem, nu avem ce face, aşa e democratic etc. etc.” Am văzut acest punct de vedere adoptat şi de critici ai sistemului uninominal din societatea civilă (dl Pârvulescu e un exemplu), deşi sub forma unei profeţii care se validează prin sine: suntem avertizaţi că sistemul uninominal va produce acest efect, de disoluţie, de pierdere a controlului între centru şi filiale şi între partid şi parlamentarii săi. E un mod pervers de a susţine şi implicit provoca unul şi acelaşi lucru: de vreme ce evoluţia e prezentată ca inevitabilă şi efect al sistemului de vot, partidele nu pot fi făcute responsabile de ea! Deci nu au de ce să i se opună, mai ales că e limpede că preferau fostul sistem electoral.
Or, pretenţia este categoric falsă. Nu doar că partidele pot face ceva, dar e chiar obligaţia lor de bază, rolul lor fundamental: acela de a selecta şi promova membri, în mod coerent şi în acord cu principiile, regulile şi politica adoptată de comun acord. Sistemul de vot nu schimbă cu nimic asta, cu atât mai puţin vreo “regulă democratică” inexistentă: partidele sunt în continuare complet libere să susţină candidaţii pe care îi consideră potriviţi şi să-i respingă pe ceilalţi, oricât ar fi aceştia de populari. Prin urmare, partidele sunt complet responsabile asupra conduitei trecute şi viitoare a demnitarilor lor, indiferent în ce mod şi cu ce procente au fost aleşi.
Dna Muscă poate să fie, eventual, aleasă cu 100% într-un colegiu nemţean. Însă PD-L este în continuare 100% liber să admită sau să respingă candidatura din partea partidului. Nu poate să spună, “a trebuit să o lăsăm să candideze pentru noi, pentru că e alegerea oamenilor”; afirmaţia este, pur şi simplu, un fals. E alegerea partidului. Nota bene, repet, eu nu discut aici despre candidatura dnei Muscă în sine. Nu afirm că PD-L ar trebui (ar fi trebuit, eventual) să o susţină sau nu, e o altă dezbatere. Ce spun este că n-ar fi fost acceptabil să o susţină cu argumentul că acţionează la dorinţele electoratului. Ceea ce e valabil pentru orice alt partid: dacă susţin o candidatură sunt obligaţi să şi-o asume, nu să transfere fraudulos responsabilitatea asupra alegătorilor sau sistemului de vot.
Cu alte cuvinte, nu e vorba de a trece, odată cu un sistem de vot uninominal, de la “partidele aleg, electoratul nu” la “electoratul alege, partidele nu”. Şi unii şi ceilalţi sunt la fel de liberi să aleagă, candidaţi respectiv membrii. Prin urmare şi unii şi ceilalţi sunt la fel de responsabili pe opţiunile lor.
August 26, 2008
interesanta argumentarea… si chiar logica. nu ca m-as fi asteptat la altceva de la tine, Poate aberez, dar in sensul asta e perfect posibil, in masura in care candidatii isi platesc intrarea pe locurile eligibile din senat si cDep, ca acestia sa nu mearga intotdeauna pe linia partidului, cel putin atata timp cat au interesele colegiilor lor uninominale in minte si au fost alesi pe varianta uninominala a sistemului de vot. Sau poate chiar aberez si ma astept sa fie responsabili
mihneas last blog post..Internetul l-a făcut faimos
August 26, 2008
si totusi m-as simti mult mai confortabil, ca membru de partid, sa votez candidatul pe care stiu ca l-am (a fost) ales in urma unui proces intern transparent de selectie, care a venit si m-a convins personal ca este cel mai bun candidat pentru mine si partidul meu. Poate eu, membrul de partid, am cautionat-o pe madam Musca si consider ca ma reprezinta cel mai bine. Poate ca imaginea pe care partidul si-a facut-o despre madam Musca este una eronata… Nu ma pricep la jocurile politice insa asta ar fi parerea mea de alegator simplu
August 27, 2008
Folosind liste, partidele OBLIGA alegatorii (pardon, votantii = doar cei care voteaza) sa aleaga ce li se ofera. Modalitatea de a ajunge pe lista(e) este, printre alte lucruri care se pot spune, prin decizia catorva (de ex. 50 persoane). Astfel un numar limitat si mic de persoane obliga votantii sa ‘aleaga’ pe cine sa voteze.
In ciuda votului universal si egal, prin folosirea listei, votantii sunt nevoiti sa ‘aleaga’ ce le propun de un numar mic de decidenti.
De acord ca partidele trebuie sa faca o selectie, dar introducerea votului uninominal nu este suficienta, pentru ca oferta din care cei care merg si voteaza este decisa de un numar mic de persoane.
Nu degeaba exista alegeri primare.
Mai adaug faptul ca cei care decid cine sunt candidatii, in partidele din Romania (…) ajung in acele pozitii (de conducere a Filialelor si Centru) printr-un proces cu delegati. Iar delegatii pot si sunt selectionati astfel incat sa voteze in Birouri pe cine trebuie. Nu degeaba in alte tari, un membru nou de partid poate vota doar dupa ce are o anume vechime: se evita astfel cazurile in care cineva care vrea sa-si aleaga un anume Birou (de Filiala de ex.) isi aduce membri noi in partid chiar in ziua votului.
Pe linga vot uninomional, este nevoie de schimbarea modului in care sunt desemnati candidatii unui partid si a modului in care sunt alesi cei din conducerile partidelor. Dar acestea doua nu se puteau schimba inainte de introducerea votului uninomional (scrutin majoritar).
La acestea (vot uninominal, alegeri primare, alegeri interne fara delegati) trebuie sa li se adauge posibilitatea ca mandatul unui ales sa poata fi terminat inainte de termen, prin vointa celor care voteaza …
Lista si votare conducerilor partidelor prin delegati aproape anuleaza votul universal si egal. Este ce sa intimplat in Romania in perioada interbelica si in Romania ultimilor 19 ani.
Democratia, stiu eu, este cand decid mai multi si nu un numar mic de persoane!
August 27, 2008
Impartasesc parerea asupra dublei responsabilitati: electorat + partide. Votul nu spala pacatele, asa cum a sugerat inclusiv presedintele la un moment dat. Electoratul poate alege o lichea simpatica, dar responsabilitatea partidului e sa nu ofere aceasta sansa sau sa se distanteze de persoana respectiva in momentul derapajului. In aceeasi masura, cand partidele propun electoratului un candidati dubiosi, responsabilitatea ramane electoratului. Dar, dubla resposanbilitate nu exclude posibilitatea ca ambele entitati (partid si electorat) sa contribuie la validarea unui personaj controversat, ca sa nu spun ticalos. in acest caz, ce facem sau cum ar trebui sa-l luam?
August 27, 2008
Deliberat sau nu, rolul partidelor inca nu este inteles pina la capat. In esenta, o buna parte a masurilor unei guvernari (exercitari a puterii politice) sint interdependente, conditionindu-se reciproc. Acesta este motivul pentru care guvernul are o raspundere politica globala si colectiva si motivul pentru care componenta matura a electoratului doreste sa cunoasca “programe” integrate si nu “masuri” discrete inainte de a-si da votul. Ultima functie este indeplinita de partide, care permit ca prin vot alegatorul sa nu aleaga doar personalitati si intentii nobile (a caror materializare va depinde de o majoritate greu de negociat ulterior), ci echipe de conducere cu planuri concrete de actiune.
Evident, nicaieri in lume socoteala da acasa nu se potriveste cu cea din tirg, ceea ce este o buna scuza ca pretutindeni partidele sa isi cosmetizeze oferta. Totusi, ramine obligatia de capatii a partidelor de a filtra candidatii in raport cu capacitatea lor de a contribui la adoptarea si implementarea unui program comun.
Putem discuta in speta daca Mona Musca, cu legea lustratiei si alte initiative personale, ajuta la innoirea politicii propusa de PDL sau daca ridica incertitudini (cum ar arata o lege riguroasa a lustratiei care sa ii permita Monei Musca sa candideze in continuare?), dar raspunusul in prima instanta trebuie sa il dea PDL, care cistiga voturi cu un raspun corect si le pierde daca evaluarea sa nu corespunde cu cea a alegatorilor sai potentiali.
Societatea civila din Romania si din majoritatea tarilor civilizate nu are (cel putin pe termen lung) forta celei din SUA sau Elvetia de a-si asuma o parte substantiala din responsabilitatile privind compatibilitatea politicilor si alesilor. In majoritatea celorlalte tari democratice lucrurile merg cum trebuie doar in masura in care liderul guvernul poate conta pe sprijinul ministrilor iar guvernul in intregul sau poate conta pe sustinerea parlamentului. Acest lucru nu se poate produce de la sine (decit cel mult sub forma unei dictaturi iaciobine) si trebuie pregatit de partide fiind cum spuneam obligatia lor de capatii.
Prin urmare, chiar in cazul in care participa in colegii uni-nominale, organizeaza alegeri primare, etc., partidele trebuie sa fie cele care vin cu propunerile initiale intre care se alege apoi prin democratia interna. Cui nu ii convine sa isi faca un alt partid. In paranteza, legislatia privind partidele este rea, obligind noile partide sa aiba 35000 de sustinatori, raspinditi aproape egal in 20 de judete, inainte de a se inregistra si de a-si constitui oficial si definitiv echipele si programele cu care sa isi atraga sustinatorii.
Oricum, neparticiparea Monei Musca la alegerile din toamna spune mai mult - in bine sau rau - despre PDL decit despre politicianul respectiv, care doar a a luat-o inaintea deciziei anticipate a partidului.
Intrebarea este daca si electoratul va sesiza ca in toamna, in locul siglelor sub care defileaza subalternii presedintilor de partid, are de votat echipe si nu indivizi.
August 27, 2008
mai e o problema cu afirmatia “a trebuit sa o lasam sa candideze pt noi pentru ca e alegerea oamenilor”. oamenilor nu e alegere decit la momentul votului, ori la momentul votului oamenii aleg ceea ce li se propune inainte ca alegerea sa fi fost extprimata. e un cerc vicios care nu poate fi spart decit printr-o simulare a “alegerii” sau prin alte instrumente care sa reconstruiasca cit mai aproape de realitate circumstantele alegerii. sondajele nu sunt relevante, ele sunt doar niste fotografii ale preferintelor electoratului si nu ale alegerii acestora.
August 27, 2008
Mihnea,
pana la urma e vorba de echilibru si - mai ales! - de coerenta. Un partid sanatos trebuie sa accepte un anumit grad de independenta al candidatilor, dar asa cum am spus - un grad: de la caz la caz parlamentarii pot vota cum doresc sau sunt obligati sa participe si sa voteze cum doreste partidul. De asemenea, asta depinde si de ierarhia interna, cu siguranta ca stii cutuma in parlamentul de la Westminster : un ministru care voteaza impotriva partidului sau zboara imediat nu doar din cabinet ci si din partid. Nu exista regula la fe de stricta pentru “backbenchers”.
Apoi, chestiunea esentiala sta aici “acestia (alesii uninominali) sa nu mearga intotdeauna pe linia partidului”. Ei bine, cred ca problema in dezbatere se poate rezuma asa: rolul VU nu este sa dizolve linia partidului, ci sa o duca mai aproape de electorat.
August 27, 2008
“dl Pârvulescu e un exemplu”
Nu ca nu te-as crede, dar as prefera sa citesc eu exemplul, te rog .. unde?
August 27, 2008
Citez dintr-un interviu semnat de Cristian Parvulescu in Dilema Veche:
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=217&cmd=articol&id=8038 :
Sublinierea imi apartine. Nu e singurul loc in care am vazut aceasta idee formulata de acelasi autor , si transferarea responsabilitatii de la partide catre sistemul de vot.
August 27, 2008
Multumesc …
Spunea in aprilie. Nu stim daca acum considera c-a fost legitimata nu stiu ce dominatie, constat numai ca atunci nu-si punea problema daca electoratul a avut timp suficient sa se pregateasca (sau sa fie pregatit de catre partide!).
Eu tind sa cred ca dominanta la votul din toamna va fi tot preferinta politica, deci n-as vedea intemeiate temerile cum ca centrul va pierde controlul, nici acum, nici pe viitor.
August 27, 2008
Bbbb,
enuntul subliniat este exact cel pe care il mentionam in articol : nu partidele, ci sistemul de vot (si, eventual, alegatorii) sunt reponsabili de “baronii” locali care castiga mandate; partidele asistand neputincioase…
August 27, 2008
Stiu, am sentimentul ca raspunzi ca si cum te-as fi contrazis, ori n-am facut-o.
Spun ca nu-i cunosc o opinie mai recenta, de dupa alegeri, atat
Daca reforma ar fi avut timp sa se aseze, vina pentru “validarea baronilor” ar fi fost impartita intre partide (in primul rand!) si electorat. Vina sistemului de vot n-o vad.
Oh, mi-a placut articolul lui de astazi, poate si de-asta
August 30, 2008
[...] interese din societate, sau b). de filtrare, reglare si control [vezi si articolul scris de Doc despre rolul uitat al partidelor politice], ci si c). de organizare a parlamentului si guvernului [deci o functie institutionala sau [...]
September 1, 2008
“În cealaltă parte stau “intransigenţii”, categorie mult mai numeroasă, ”
Esti sigur? Eu nu cred ca e “mult mai numeroasa”, din contra, eu cred ca e o “minoritate vocala” (cam ca si homosexualii, nu sunt atat de multi, dar se vorbeste extrem de mult despre ei si drepturile lor…. mult mai putin decat despre alte categorii ‘defavorizate’ ce sunt mult mai numeroase - rromii, ca sa dau un exemplu).
September 1, 2008
Virgil,
nu stiu sa se vorbeasca mult nici despre unii si nici despre ceilalti, din contra, si oricum nu cred ca ar trebui sa existe o comparatie intre cele doua.