Nu e vorba că n-ar avea defecte sau că nu ar fi multe lucruri să i se reproşeze. A făcut multe greşeli, nu poate fi îndoială de asta. E preşedintele PSD, e normal să fie principalul responsabil de evoluţia partidului său. Dar nu singurul! Mi se pare cât se poate de nedrept faptul că i se aruncă lui în spate eşecurile înregistrate de partid, ca şi cum ar fi fost chestii impuse personal, cu forţa, de preşedintele PSD peste voinţa calmă şi înţeleaptă a colegilor săi. E o falsficare la care participă, probabil din motive diferite, atât comentatori din presă cât şi colegi săi de partid.
În realitate, toate aceste eşecuri au avut la bază decizii luate şi reconfirmate de conducerea colectivă a PSD, cu alte cuvinte de dl Geoană în aceeaşi măsură ca de alţi colegi de-ai săi. Înţeleg că preşedintele onorific Ion Iliescu n-a participat la întrunirea la care s-a decis moţiunea de cenzură, dacă trebuia să participe atunci e problema sa, iar descoperirea faptului că planul e prost e destul de tardivă. Dar e pură impostură din partea aceluiaşi Ion Iliescu să critice, aşa cum l-am auzit, şi decizia de suspendare a preşedintelui, încheiată cu un eşec usturător pentru PSD. Asta pentru că la vremea respectivă dl Iliescu a fost printre promotorii acestui demers, poate chiar mai energic decât preşedintele PSD. Acum şi el, ca mulţi alţii din partid, se spală pe mâini şi căinează ipocrit soarta partidului lăsat, zice-se, pe mâinile lui Mircea Geoană. Ca şi cum partidul ar fi fost lăsat, într-adevăr, pe mâna acestuia vreodată.
“Niciodată un lider PSD nu a fost atât de ridiculizat de propriul partid cum este, în aceste zile, Mircea Geoană. Împins, la Bran, de vicepreşedinţii săi, să accepte şi să anunţe, în ciuda propriei voinţe, depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu, Geoană a fost lăsat acum în ofsaid, să se încurce în explicaţii contradictorii: toţi liderii importanţi ai PSD s-au retras un pas în spate, unii dintre ei condamnând moţiunea pe care ei înşişi au propus-o.”
(Florin Negrutiu, Gândul)
Sondaj:
[poll id="10"]


September 6, 2007
isi merita soarta
September 6, 2007
Foarte bun sondajul, bune variantele sugerate !
September 6, 2007
N-o să-l plâng pe Geoană, nu moare omul fără o funcţie. Cu certitudine, nu el poartă întreaga răspundere pentru erori, dar el este principalul vinovat. Cred că o să fie demis şi prin voturile celor ce l-au împins în prăpastia moţiunii de cenzură.
September 6, 2007
Penultima varianta ar fi una onorabila pentru Geoana. Ramane de vazut daca finalmente mr.G. va opta pentru asta; presupun ca a auzit de mult mai mari strategi decat domnia sa care au fost apreciati in cele din urma, pentru simplul fapt ca au stiut cand sa se retraga. Ar fi chiar o retragere frumoasa, un ramas bun cavaleresc, nu lipsit de o lacrima-n coltul geoanei, ce-i drept, dar fara cercetari (penale) si fara dureri de cap. Si cu o pensie rezonabila. Am votat pentru asta, desi se poate ca deznodamantul sa fie altul.
September 6, 2007
ca personaj politic il inteleg.dar daca o da in bara va aduce dupa sine un haos in psd.
September 7, 2007
Mircea Geoana va fi reconfirmat in urma unui congres extraordinar al partidului.
September 7, 2007
motiunea se va depune si va trece,dar gioana nu cred ca va fi premier,poate diaconescu.El a facut pentru prima data ceva bun pentru PSD
September 7, 2007
Gabriela, si eu sunt tentat sa cred la fel. A trecut atat de mult timp de cand Ion Iliescu imparte si desparte in PSD si in politica romaneasca incat orice chestie care vine de la el o privesc cu suspiciune. Iar pentru toti cei care opteaza pentru pragmatism [cuvant nou inventat sa mascheze pura sete de putere], le spun doar atat: “la voi e putred marul”
September 7, 2007
Imi place mult varianta cu retragerea pentru a conduce lista pentru PE. Nue cea mai probabila, dar e cea mai sexy…
September 7, 2007
September 10, 2007
[...] COMPLETARE : MoROmeTe scrie despre acelaşi subiect. Iar Adi la Paralele-Paralele analizează interviul dlui Geoană şi alternativele de după moţiune. Dacă ea va fi depusă, sondajul despre ea a îmbătrânit bine, dar rămâne deschis, ca şi cel mai nou despre viitorul politic al dlui Geoană. [...]
October 3, 2007
[...] … ce mai freamăt, ce mai zbucium. Cine a tras în noi, două sute două zeci şi doi. Zece lipsă pentru moţiune. Cine a tras în piept nu e greu de ghicit, unii s-au anunţat, alţii au tăcut, alţii au votat cu spatele la sala… Am închis din vreme sondajul despre moţiune (în schimb cel despre viitorul liderului PSD rămâne deschis). Am fost între cei 106 cititori care au pronosticat că moţiunea va pica. Mă întreb, oare ce motiv va mai prezenta dl Geoană pentru acest rateu? Întronizarea patriarhului? Shemini Atzeret? Oktoberfestul? Rămâne de văzut… (Am furat imaginea de la Cotidianul. Mult prea expresivă ca să mă pot abţine.) [...]
February 14, 2008
[...] [De anul trecut, “Un pic de intelegere pentru Mircea Geoana” ?i “Un pic de dreptate pentru Mircea Geoan?”] [...]