Am urmarit cu atentie interventia lui Dinu Patriciu la Realitatea TV. Speram sa aud întrebarea
Ce a avut de câstigat statul român de pe urma modificarii contractului cu Sterling Resources ?
si eram curios sa-i aud raspunsul. Explicatiile anterioare nu ma lamurisera deloc. Mai întâi a venit dl. Tariceanu si a spus ca nu stie despre ce-i vorba (?!) Mai apoi a reactionat partidul sau printr-un comunicat care nu raspunde la întrebare si pe deasupra e plin de minciuni. Pe urma am vazut si nota de fundamentare a actului aditional : o adevarata gluma proasta care pretinde ca contractul trebuia pus în conformitate cu legea petrolului, pe care dl. Tariceanu o modificase prin ordonanta de urgenta. Si ca “exceptarea de la plata redeventei poate fi considerata ca o facilitate acordata titularului”, sau ca actul normativ nu are “impact macro-economic” si alte asemenea prostii înfioratoare. Ramânea deci dl. Patriciu, specialist de renume mondial în domeniu sa ne explice cum stau treburile.
Sa fie calitatea enuntata mai sus, sau poate prezenta sa constanta în topul revistei Capital, cert este ca dl. Patriciu trece de ceva vreme încoace drept un guru liberal, care propovaduieste adevarul capitalist bietilor ignoranti care suntem. In societatea noastra proaspat convertita aura sa e suficienta pentru a reduce la o tacere de miel ziaristi altfel destul de incisivi precum Corina Dragotescu sau Bogdan Chirieac. Nici o sansa deci sa aud întrebarea mea pe ”Realitatea”, dar n-am renuntat sperând ca dl. Patriciu va aborda totusi subiectul. Nu mi-a fost usor, fiindca – eretic cum sunt – predicile sale nu ma conving deloc, ba chiar de cele mai multe ori ma enerveaza. Nu cred defel în ideea unei justitii private, enuntata de dl. Patriciu într-o interventie anterioara, dupa cum nu înteleg de ce sacrificiul mistretilor de la Balc a fost un act necesar de îmbunare a zeilor capitalisti care ar urma sa ne copleseasca cu daruri într-o existenta viitoare.
Am încercat asadar sa epurez discursul dlui Patriciu de astfel de considerente în afara subiectului. Am ramas cu cateva afirmatii despre contractul în cauza amestecate bineînteles cu idei generale despre liberalismul autentic. Dl. Patriciu a spus de pilda ca uzuanta în lumea buna a capitalismului este ca statul sa cedeze activitatile petroliere firmelor private care au experienta, expertiza, know-how, si asa mai departe. Ca acest lucru este benefic pentru stat fiindca se creeaza locuri de munca (ceea ce spune si nota de fundamentare sus citata). Pe urma a mai spus dl. Patriciu ca ne facem prea mult sânge rau pentru niste zacaminte care nu contin mare lucru, despre care “ni s-au vândut iluzii” si cu care Sterling “a facut o afacere proasta”. M-am fortat sa-l cred pe dl. Patriciu si sa ignor evaluarea în miliarde de dolari pe care o face firma Melrose zacamantului cu pricina. Si m-am gasit imediat în fata unor dileme : cum se face ca aceste firme pe care statul a facut bine ca le-a ales pentru competenta nu si-au folosit know-how-ul de exceptie pentru a-si da seama ca fac o afacere proasta ? Pe urma, daca zacamintele sunt practic inexistente, cum pot ele sa creeze locuri de munca durabile ? Mai ales însa n-am obtinut raspunsul la întrebare. As fi fost foarte multumit daca statul român ar fi vandut iluzii firmei Sterling pentru o suma frumusica. Dar în cazul aflat în discutie, drepturile, fie ele iluzorii, au fost cedate gratuit, cu ce interes ?
Poate ca si dl. Patriciu a realizat întrucâtva ca explicatiile sale, chiar si împanate cu adevaruri capitaliste universale, erau totusi greu de înghitit. Drept care a adaugat ca statul greseste când cere redevente prea mici si ca în opinia sa contractele care prevad împartirea resurselor extrase între stat si exploatant sunt cele mai bune. Se observa aici pilda liberala despre statul nepriceput care face totul anapoda – daca cineva a gresit, atunci acesta este statul. Trecând peste acest aspect “dogmatic” (lucru de care cei doi moderatori sus-numiti n-au fost capabili) afirmatia este totusi surprinzatoare. Fiindca cine este statul pe care îl critica dl. Patriciu în povestea noastra ? Pai este în primul rând dl. Tariceanu, vechi prieten politic, care a încercat sa-l ajute la nevoie intervenind la presedinte si la ministrul Justitiei. Mai este dl. Gabudeanu, fostul sef al ANRM, a carui singura calitate pare sa fie cea de vechi membru al PNLAT, PL93 si alte aripi din tinerete ale celor doi sus pomeniti. In fine, cosemnatar al notei de fundamentare alaturi de dl. Gabudeanu, mai este Dorin Marian, “prieten” al lui Dinu Patriciu pentru care a lucrat si “va mai lucra si în viitor”. Statul care va sa zica e plin de prieteni ai dlui Patriciu care nu se pricep sa faca contracte petroliere, ceea ce nu-i impiedica sa lucreze din când în când pentru el, caci sunt foarte competenti. Ciudat, nu ?
Pâna la urma aceasta poveste duce cu gândul la falimentul partidelor istorice despre care am mai scris. S-a comentat foarte mult pe marginea actualei coalitii de guvernare compusa din entitati ale fostului FSN. Au trecut aproape douazeci de ani de la Piata Universitatii si trebuie sa constatam ca suntem foarte departe de dezideratul unei tari conduse de oameni care n-au avut de-a face cu fostul regim comunist. Unii spun ca e vina colectiva a poporului român care n-ar sti sa-si aleaga conducatorii. Nu este adevarat, de vreme ce toate alegerile parlamentare din 1996 încoace au dus la schimbarea puterii politice. Explicatia în opinia mea este legata de esecul partidelor zise “istorice”. Idealizate în perioada de opozitie anti-FSN din anii 90, ele n-au fost capabile în realitate sa se distinga de fostul partid comunist nici prin competenta nici prin moralitate. Marele economist Mircea Ciumara, cel mai specialist dintre cei 15000 promisi de Emil Constantinescu în 1996, a avut o prestatie catastrofala dupa care a disparut. Tandemul Muresan-Remes a sfârsit traficând caltabosi, si ne imaginam cu groaza cum decurgeau lucrurile când cei doi detineau portofoliile Agriculturii si Finantelor. Mai aproape de noi, am avut un ministru de teapa lui Chiuariu la justitie, sau un ministru ca Adomnitei la învatamant, într-atât de incompetent, încât a transformat-o pe dna Andronescu din Abramburica într-o persoana respectabila. Abuzurile împotriva statului de drept n-au încetat odata cu guvernarea lui Adrian Nastase, ba dimpotriva. Iar între contractele semnate de Nastase pentru OMV si de Tariceanu pentru Sterling nu e prea mare diferenta.
Toate acestea au dus la disparitia politica a PNTCD din care nu a ramas decât stafia politica a lui Victor Ciorbea care bântuie pe la televiziuni. În schimb Partidul National Liberal a reusit sa se salveze si poate ca va supravietui si acum. Dar speranta unei forte progresiste, a unei alternative cu adevarat liberale la diversii descendenti ai FSN-ului reprezentate de acest partid fost distrusa definitiv, prin acte iresponsabile cum este aditionalul 11 la contractul cu Sterling Resources. Iar predica mistificatoare a dlui Patriciu nu va putea s-o resusciteze vreodata.
