S-ar putea spune că cele mai mari probleme sunt cele care nu par probleme deloc. Mă tot minunez de faptul că mulţimea de legiuitori, adică toţi acei oameni solemni dar neserioşi care scriu toate acele acte la fel de solemne, precum şi unii dintre cei care le comentează, nu par să consulte o carte esenţială pentru ceea ce fac. Nu mă refer la Constituţie, la studii şi tratate de orice fel. Mă refer, pur şi simplu, la dicţionar. Tot felul de termeni şi de expresii zboară vesel pe la televiziuni, prin luări de poziţie şi prin documente de lucru; aterizează apoi fără probleme în acte oficiale şi nimeni nu pare să se întrebe dacă, în contextul în care sunt folosite, înseamnă ceea ce-ar trebui să însemne.
“Reforma”, de exemplu. Termenul înseamnă, pe scurt, să schimbi o stare de lucruri în mai bine. Simplu. Se pot deduce de aici următorii paşi pentru înfăptuirea oricărei reforme, indiferent de domeniu. Întâi trebuie să defineşti noţiunea de “bine” în contextul respectiv, să ai un ţel limpede ca să poţi determina direcţia care reprezintă un progres faţă de situaţia actuală. Apoi trebuie să constaţi şi să analizezi care sunt obstacolele de pe calea respectivă, ce merge rău şi de ce. Şi apoi, în fine, cum se pot depăşi aceste obstacole, ce şi cum trebuie făcut ca lucrurile să meargă bine.
Or, la noi se pare efectiv că reforma înseamnă a modifica ceva, nu contează ce. Ţelul ei este să schimbe – legi, regulamente, ordine, organigrame şi organizări. Îşi propune să genereze hotărâri, ordine, acte, circulare etc., cu cât sunt mai multe cu atât e mai “profundă”. Reforma noastră nu produce rezultate, produce hârtii.
Şi haos.
Acestea fiind zise, îmi amintesc de regula stabilită foarte precis de una din profesoarele mele de matematică, atunci când elevii ei încercau să ghicească un rezultat în loc să-l calculeze: “să faci ceva la întâmplare înseamnă întotdeauna să-l faci prost.” Regula, stabilită dacă nu mă înşel de un mare pedagog numit Murphy, se aplică şi în alte domenii, cum ar fi cel al reformei de care vorbim aici. Această schimbare fără noimă, poreclită la fel de absurd “reformă”, pare să urmeze trei direcţii principale:
1. Uniformizare Copiii sunt diferiţi. Părinţii lor sunt diferiţi. Ţelurile lor, în ce priveşte educaţia, diferă. Starea materială diferă. Şcolile diferă. Profesorii diferă. Mediul diferă. Răspunsul “reformatorilor” guvernamentali la toate aceste surse de diversitate este să facă un sistem educaţional cât mai uniform, cât mai centralizat, cât mai rigid. Exemplu, preluat dintr-un articol al lui trustman, pe aceeaşi temă:
Testele Nationale vor fi desfiintate incepand cu anul scolar viitor si vor fi inlocuite cu teze cu subiect unic. Ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, a anuntat miercuri ca va emite un ordin in acest sens. Astfel, elevii care termina gimnaziul vor intra la liceu pe baza mediei de la cele 18 teze, sustinute incepand cu clasa a VII-a la matematica, romana si la alte discipline complementare.
Motivaţia acestui act? Tot ce am găsit a fost o declaraţie a dlui ministru care spune că examenul la finalul ciclului gimnazial era “anacronic”. Sinceritatea ministerială e de apreciat, căci practic oferă justificarea generală de care vorbeam mai sus: “reforma” e schimbare de dragul schimbării. Poate că examenul cu pricina era un obicei anacronic, nu ştiu, dar era şi un obicei rău? Tezele naţionale sunt mai bune? De ce? Sau sunt bune exclusiv pentru faptul că sunt noi, urmând să fie schimbate automat într-un număr de ani, când vor deveni, inevitabil, la fel de anacronice?
Ironia face ca, în situaţia de la noi, uniformizarea să nu fie nici măcar uniformizare, în sensul în care să aibă un caracter vag de echitabilitate. Scrie trustman,
Subiectele pot fi unice dar nu ele sunt problema ci modul în care vor fi corectate. Şi cine îmi spune că un 10 obţinut într-un mare liceu dintr-un municipiu va fi acelaşi 10 cu cel obţinut în satul x înseamnă că nu a studiat niciodată în România.
De altfel colegul Emil scrisese pe aceeaşi temă, privind diferenţa apărută la bacalaureat între notele din diferitele judeţe – diferenţă pe care ministerul ar fi trebuit să o explice. Or, nu ştiu ca ministerul să fi considerat că e ceva care să merite orice fel de atenţie, şi cu atât mai puţin o explicaţie! În aceste condiţii, sistemul nu e uniform, e arbitrar; nu e echitabil, ci incorect. E de presupus că se va perima şi acesta foarte rapid, însă mă îndoiesc că ăsta e un criteriu de care “reformatorii” noştri să ţină prea mult seama.
Iar tendinţa de a uniformiza determină celelalte două direcţii ale schimbării, cele care privesc desfăşurarea procesului de învăţământ şi evaluarea celor care participă la el. Avem rigiditatea şi severitatea, pe de-o parte, şi echitabilitatea (prost) înţeleasă ca lejeritate, pe de cealaltă parte. Problema este că sunt distribuite greşit direcţiilor de mai sus. Adică se poate defini într-adevăr o reformă autentică în sensul în care procesul de învăţământ să devină din ce în ce mai flexibil şi mai cuprinzător, iar evaluarea rezultatelor lui să devină din ce în ce mai severă şi mai riguroasă. Din păcate, la noi pseudo-reforma a inversat lucrurile. Astfel, celelalte direcţii sunt, odată,
2. Rigiditate în ce priveşte desfăşurarea procesului de învăţământ – altă modificare gândită de la ministerul Educaţiei este fixarea anilor pentru studiu, şi impunerea lor prin lege. Scrie Evenimentul Zilei,
Copiii vor merge obligatoriu la gradinita de la 3 ani, la scoala de la 6 si la liceu de la 17 ani, potrivit noii structuri a invatamantului preuniversitar. [Doc: sublinierea mea.]
Mă întreb, din nou, de ce? Eu pot să răspund la “de ce nu?”: a impune ca un copil să fie dat la 3 ani la grădiniţă ignoră faptul că unii ar putea să nu fie pregătiţi pentru aşa ceva, să nu fie deloc obişnuiţi la vârsta respectivă cu schimbarea pe care o presupune grădiniţa. Doar un lunatic şi-ar putea imagina că astfel de probleme se pot rezolva uniform şi prin texte de lege. Dar, repet, întrebarea esenţială e “de ce?”, conform cărui criteriu se face schimbarea, la ce e bună? Nu ştiu; poate că vechiul sistem, cel în care părinţii aveau ceva de spus în chestiunea asta, a devenit între timp anacronic.
Iar tendinţa asta e completată (dacă se poate spune aşa) cu una la fel de sucită:
3. Lejeritate în ce priveşte evaluarea procesului de învăţământ Schimbarea aici are mereu aceeaşi direcţie: se renunţă la examene în favoarea notelor sau, când nu dispar cu totul, examenele devin mai simple, mai scurte, mai uşoare. Din nou, nu înţeleg care e motivul pentru tendinţa asta generală. Am citit un comentariu care o argumenta pe motiv că examenele prezintă un stres pentru copil. Fără îndoială că aşa stau lucrurile, dar toată chestiunea asta cu educaţia reprezintă un stres pentru copil! N-are cum să fie altfel. Atunci poate că ar trebui să renunţăm la educaţie cu totul.
Să fiu bine înţeles, aşa cum am spus, primul lucru în construirea şi evaluarea unei reforme autentice este să stabilim ce e “bine” în domeniu, care e ţelul final al procesului. Mă grăbesc să spun că stresarea copiilor, sau a părinţilor, nu face parte din acest ţel final şi nu e ceva bun, din contră. Afirm, în schimb, că este un rău inevitabil, şi că de la un anumit punct încolo nu putem să eliminăm stresul şi să păstrăm rezultatele. Iar dacă aşa stau lucrurile atunci sistemul de învăţământ ar trebui să-i streseze elevi şi părinţi (ba chiar şi profesori) nu mai mult decât e necesar. Necesar în funcţie toate acele variabile enunţate mai sus, la punctul 1. Or, pentru asta procesul de învăţământ trebuie să fie îndeajuns de flexibil pentru ca, de la caz la caz, să educe îndeajuns fără să streseze inutil.
Bun, dacă “reformatorii” noştri n-au făcut-o, atunci haide să ne uităm noi la ţelul acestei schimbări, punctul în care se întâlnesc aceste direcţii, produsul ideal la care conduc toate aceste schimbări. Dus la finalitatea lui logică, acest sistem de învăţământ îşi propune să predea într-un mod cât mai strict şi disciplinat tuturor elevilor aproximativ aceleaşi lucruri, fără să fie preocupat să afle în final cât de bine le-au învăţat sau dacă le-a folosit la ceva.
Şi acum mă gândesc că poate am fost naiv crezând că procesul ăsta se face fără vreo ţintă; că e doar o schimbare de dragul schimbării. Poate că că un astfel de sistem este chiar idealul, poate că e chiar ţelul urmărit de cei care dirijează modificările. Un sistem al cărui scop nu este să producă medici, profesoare, ingineri sau bucătari-şefi buni, ci doar genul de cetăţeni în general şi de electorat în particular care ar tolera o astfel de guvernare.
August 14, 2007
” Răspunsul “reformatorilor” guvernamentali la toate aceste surse de diversitate este să facă un sistem educaţional cât mai uniform, cât mai centralizat, cât mai rigid. ”
Din moment ce testele de evaluare de la finalul gimnaziului sunt cu subiect unic, nu vad de ce tezele cu subiect unic ar fi mai de blamat din punct de vedere al uniformitatii.
Poate numai daca ar fi sa ma gandesc ca anumiti profesori, care pregatesc si in particular cativa copii dintr-o clasa supusa tezei respective, nu vor mai putea impune subiecte pe care stiu sigur ca le-au lucrat deja cu cei favorizati de soarta, impresionandu-i astfel, eventual, pe parinti cu nota grozava obtinuta de progenitura la lucrarea respectiva.
(” Uniformizare Copii sunt diferiţi. ” Copiii sunt, Doc)
” Subiectele pot fi unice dar nu ele sunt problema ci modul în care vor fi corectate. ”
Inteleg ca nu cunoastem inca modul in care vor fi corectate, dar pot fi gasite solutii, sigur, ceva mai costisitoare, de a fi puse note pe aceste teze de catre comisii formate din profesori din alt judet, sa spunem.
August 14, 2007
Ar fi interesant de comparat reforma propusa de MEdC cu Raportul Miclea. S-ar putea sa descoperim asemanari foarte mari, inclusiv in punctele abordate de Doc.
E bine de discutat incotro merge educatia, tinand cont totusi si de opinia oamenilor care chiar se pricep la acest domeniu.
August 14, 2007
Nu avem clar trasate PRINCIPIILE pe care sa mearga reforma, strategia pe termen mediu si lung. Cine s-o faca? Se pare ca nimeni nu prea este interesat si de asta mergem haotic, din santz in santz. Daca in economie, mediu si alte domenii, UE are principii clare pe care ni le si impune, in inv. superior exista procesul Bologna, pe care il cam interpretam cum convine unor “cercuri” de interese, in preuniv. nici macar UE nu ne impune nimic, considerand traditia locala si backgroundul mai importante.
Nu mai putin, un pact de sustinere a educatiei din partea partidelor parlamentare, ar fi benefic.
Indraznesc sa emit cateva idei si principii, de la care sa pornim:
PRINCIPII DE EVOLUŢIE ŞI DEZVOLTARE A SISTEMELOR DE EDUCAŢIE, FORMARE PROFESIONALĂ SI CERCETARE
1. Principiul subsidiarităţii (decizia este eficace si utilă atunci când este luată de cei pe care ii afectează)
2. Principiul coresponsabilităţii (statul si cetăţenii sunt coresponsabili pentru educaţia lor şi a copiilor lor).
3. Principiul deciziilor partajate. (Administraţia centrală şi cea locală, îşi împart deciziile. Comunitatea locală are şcoala pe care şi-o doreşte şi pe care o merită.)
4. Principiul alocărilor bugetare în infrastructura educaţiei până la atingerea unor standarde decente.
5. Principiul salarizării funcţie de performanţă şi rezultatele muncii.
6. Principiul adecvării la piaţa muncii, inclusiv prin implicarea actorilor economici în pregătirea forţei de muncă. (Şcoala deserveşte mediul de afaceri şi interesele beneficiarilor).
7. Principiul solidarităţii (cu cei aflaţi în situaţia de excludere sau marginalizare socială).
8. Principiul eficienţei (educaţia trebuie să dea societăţii serviciile pe care aceasta le pretinde şi plăteşte, la costuri controlabile).
9. Principiul urmăririi permanente, prin mecanisme de feedback, prin audit extern, a evoluţiei sistemelor de educaţie, pe coordonatele prestabilite.
10. Principiul competiţiei (nu există calitate fără competiţie si competiţie fără ierarhii). Invatamantul privat trebuie sa functioneze pe o piata nedistorsionata.
11. Principiul finanţării directe a beneficiarilor, nu a instituţiilor, inclusiv în sistemul privat.
12. Principiul compatibilizării cu sistemele similare din Uniunea Europeană.
13. Principiul incurajarii investitiilor private in educatie, prin concesionări de spaţii şi avantaje fiscale.
14. Principiul delimitarii, prin lege, a atributiilor si responsabilitatilor centrelor de decizie. MEdC ramane doar autoritate de reglementare, certificare, initiator de politici, proiecte si programe.
15. Principiul evaluarii externe a calităţii proceselor. Institutiile, procesele, rezultatele sunt evaluate (acreditate si reacreditate) de organisme externe, independente, autonome, aflate pe o piata a agenţiilor de evaluare si rating.,
16. Principiul certificării de către MEdCT, a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, a programelor de studii, competenţelor didactice, titularizărilor, titlurilor universitare şi academice.
17. Principiul validării educatiei formale, informale si nonformale, prin certificarea conformitatii in raport cu referentiale prestabilite si acceptate de părţile interesate.
18. Principiul complementarităţii alternativelor educationale. (sunt acceptate alternativele educationale, pentru satisfacerea multitudinii cerintelor educationale).
19. Principiul coerenţei, sincronizarii si stabilitatii legislative, asigurate de autoritatea de reglementare.
August 14, 2007
Tezele unice reprezinta o falsa problema. Nu exista o problema de repartizare la liceu, pentru ca oferta este mult mai mare decat cererea. In cazurile, putine, in care solicitarile sunt mai mari decat oferta, conducerile de scoli vor adopta criterii de departajare. E simplu.
August 14, 2007
Cred ca la noi-ca la nimeni- „reforma” e o alta forma de …reforma, doar de imagine virtuala, vanduta mereu pe piata reformei …de forma, ca un „nou inceput” cat sa nu para, sau sa nu se vada, ca la inceput.
Noua si aceeasi definitie :
-Reforma, la noi, e o forma de iluzionism al inceputului …fara sfarsit .
Ceva mai bascalios, dar la fel de adevarat :
-S-o facem mereu, spre un nou rateu !
In vorbele romanesti s-ar gasi niste potriviri „de caracter” cu scopul, natura, mentalitatea, tentativa, (ne)finalitatea, diversifitatea reformatorilor care „vor” sa faca „ceva” si , ca de obicei, o iau de la inceput :
-„Cate bordeie atatea obiceie” ,
-Sa faci ceva …cat de cat, din care „sa faci bici si sa mai si pocneasca” ;
-La caini se taiate frunzele de menta pentru frecat, in amestec cu apa batuta, tot pe loc, in piua pt ca (iarasi, numai la noi) timpul are o cu totul alta semnificatie.
Din pacate, obiceiul de a ne (pre)face (singuri) in reforma explica si faptul ca biciul reformei nu a ajuns sa pocneasca unde, cand si pe cine trebuie, cu bataie lunga, pt ca a ramas ca instrument de obtinut pocniturile asemanatoare reteului sarbatorit la palat „Victoria” in acelasi obicei, preluat de la bordei.
Oricate alte vorbe ne-ar ajuta sa observam ca orice asemanare cu realitatea si personajele reformatoare nu e deloc intamplatoare, nu trebuie sa uitam ca la originea explicatiei atator inceputuri fara sfarsit, numai ca la noi, se afla insasi originalitatea:
Timpul nu mai inseamna bani, pentru ca se castiga mult mai bine din pierderea lui.
Ce mai tare forma de reforma, tot numai la noi, este sa o iei de la inceput pentru ca chiar ai inceput bine si…nu e bine, ca nu asa ne-a fost vorba sau , chiar daca a fost, e doar o vroba si nu merita riscul sa ratam …rateul.
Forma de scapare …de efectele reformei luate in serios este sa scapam chiar de reformator sau de formator, dar nu de forma, ci cat se poate de grav incat nu mai conteaza nici ca s-a ingroasat foarte serios …gluma.
Monica Macovei, Catalin Avramescu, Horia Roman Patapievici sunt persoane speciale, le apreciez cu atata convingere incat regret ca admiratia mea inseamna prea putin. Da, sunt persoane tulburatoare (si) …ale reformei noului inceput de dupa mereu ultimul rateu, pentru ca ele sunt un pericol pentru „activitatile” interminabile renumite : „frontul de lucru” , „incarcare” , „ocupatie” , „tranzitie” s.a . Adica afecteaza bunele intentii ale celor incomodati de astfel de persoane si de orice forma de finalitate (in afara de cea a rateului). Sigur ca da, s-ar bloca ideea de continuitate a …intoarcerii la un nou inceput si obtinerea unui nou rateu, in timp, in conditiile cand (repet) interesele PIERDERII DE TIMP SI DE VALORI REALE, desavarsesc adevarata reforma a ipocritilor scapati …de la inceput , in cel mai mare rateu al natiunii romane si, implicit, cea mai jalnica forma .
Totusi, avem o singura forma …reformata, cred in ea, si e tot legata de timp, dar de cel deja trecut, mai mult decat suficient : reforma naturala … a electoratului roman.
Cred ca acum avem ce ne trebuie, ca un bun castigat (in timp) fara sa ne fi fost oferit din grija de forma reformei in scopul unui nou inceput ratat, ci ne-a revenit pe calea naturala impotriva careia, reformistii formelor iluzorii nu au antidot, din contra, au mai pus umarul prin formele prostiei desavarsite in neputinta lor, de neimaginat …in imaginile lor virtuale, (inclusiv) de reformare.
August 14, 2007
Daca mi se permite o comparatie, invatamantul romanesc e semenea unui bolovan care a luat-o la vale de cativa ani buni (cel putin 10) si se tot rostogoleste in hauri abisale, iar domnii nostri legiuitori ii mai ard cate una (lege) ca nu cumva dintr-un motiv oarecare bolovanul sa se opreasca.
Oricum e o joaca distractiva si nu presupune un efort intelectual special.
August 14, 2007
In situatia in care universitatile isi vor capata independenta totala si necontrolata, in ciuda mizeriei dovedite la care s-a ajuns prin autonomia universitara cred ca ne paste un destin tragic ca natiune.
Daca pana acum s-a sapat sistematic la baza invatamantului superior romanesc, acum cred ca putem spune cu mana pe inima ca urmeaza ingroparea lui, iar – in opinia mea – groparul principal va fi PNL-ul, prin actualul ministru.
Nu este greu de observat cum un ministru slab poate fi jucat, pentru ca nu are experienta in domeniu. Chiar cinstit sa fie, pica victima consilierilor, a rectorilor profitori sau a grupurilor de interese.
Mizeria actuala din invatamant descoperita de Comisia Miclea va fi o joaca de copii fata de raportul unei viitoare comisii cinstite. Abuzurile de functie vor fi cuvantul de ordine si disolutia autoritatii va conduce la situatii inimaginabile.
Totul pleaca de la fuga de raspundere. Daca ministerul nu mai are responsabilitati, nu mai poate fi acuzat. Cei de acolo se pot gandi linistiti la comisioane pentru dirijarea fondurilor europene fara sa isi faca griji ca vor fi trasi la raspundere. Cui ii va ramane raspunderea. Nimanui. Far-West este nimic fata de ce se va intampla la noi. In fond si la urma urmei, cu patrimoniul in dotare, administratia poate foarte bine sa scape de toti si sa traiasca din inchirieri. Dar chiar, cine va putea impiedica un rector sau pro-rector – care vrea sa puna mana pe echipamentele unui cadru didactic, aduse prin contracte – sa il dea afara printr-o inscenare? Cine va impiedica persoianele cu functii sa isi dea toti banii disponibili pentru indemnizatii saui echipamente? Daca cum sunt universitati in care legile Romaniei sunt incalcate, la ce ne putem astepta? Cati ani a durat pana s-au constatat magariile de la Oradea si cu ce pret pentru tara? Si daca nu se interzice universitatea, credeti ca nu ar avea studenti? Cred ca cinstea si invatamantul superior incep sa devina paralele, in filosofia ministerului si a noii legi.
Pana la urma poate ar fi mai avantajos pentru o universitate sa elimine pe cei care au curajul sa mai spuna cate ceva si sa pastreze pe cei docili, pe care sa ii trimita in Spania si sa le transmita salariul in banca. De unde bani?Din inchirieri de spatii. Din vanzarea posturilor academice si administrative catre rude, politicieni si potentati ai zilei si familiile lor. Toate universitatilor vor scoate diplomanzi incalculatoare (care nu stiu nici de unde se porneste un calculator), in economie (care nu stiu nici cum se calculeaza TVA-ul) si in drept (care nu au habar de Constitutie), fara sa aiba nici un cadru academic de valoare europeana. Diplome fara acoperire, vandute direct sau indirect prin transformarea intr-un invatamant superior de taraba.
Cu cativa ani in urma, ma aflam afara si nu puteam sa nu ma mir de media nivelului intelectual al cubanezilor, comparativ cu cel al altor tari din america centrala. Concluzia – una simpla: au fost obligati sa faca ceva coerent. Ceilalti s-au dezvoltat haotic, prada tentatiei si arbitrariului necontrolat. Spre cam asa ceva ne indreptam si noi.
Importarea partiala a modelului academic american, fara reformarea morala a clasei academice la nivel american va pune definitiv cruce invatamantului superior din Romania.
Cu o clasa academica aflata cu constiinta nereformata, in buna parte cuprinsa de o lasitate izvorata din constientizarea incapacitatii personale de a se adapta nivelului stiintific mondial sau dispusa sa se coalizeze mizerabil impotriva celor care s-au adaptat ne paste un neonazism academic de haita, care ar putea ramane ca o pata in istoria invatamantului superior European.
Corneliu M. Craciunescu
Pentru mine nu constituie o surpriza ceea ce se intampla acum cu legile invatamantului.
Doar naivi sa fim puteam sa credem ca raportul Miclea va avea o influenta asupra structurilor mafiote consituite si bine inradacinate.
Din aceasta cauza am si militat si continui sa militez pentru o reforma imediata si nu pentru una in pasi. (au fost un pas mic inainte criterile Miclea- au urmat pasi inapoi cu cele a lui Hardau, a fost un pas inainte prin raportul Komisiei – urmeaza contarofensiva rectorala care ne va duce cu multi pasi inapoi). Nu de alta, dar adeptii reformei in pasi, ca si naivii care cred ca “privatizarea va face ce nu s-a mai vazut” cred ca nu inteleg ce se va intampla. Toate ar fi mers – poate – in conditiile in care ar fi existat in prealabil o reforma morala.
Asa, nu pot decat sa le recomand celor amintiti replica lui Nicolaescu – alias Comisarul Miclovan: “Un fleac… M-au ciuruit.” – Cu ISI (as continua eu).
Daca un rector va fi numit de o comisie (discutabil cum si din cine va fi constituita coimisia) si prin actiunile lui va duce la deteriorarea iremediabila a invatamantului din universitatea respectiva (prin cumpararea cu diverse privilegii ale parghiilor administrative sindicale) ce vina vor avea membrii universitatii?
Pe de alta parte, o universitate care are studenti dar nu are cadre didactice, cum se va desfiinta, cand poate sa isi faca orice cadre didactice si pe oricine “vrea muchi ei”.
In primul rand vom face profesori universitari urmatoarele categorii: sefi de la politiei (ca sa nu ne ancheteze), sefi de la curtea de conturi (ca sa nu ne mai verifice), procurori si judecatori (ca sa ne judece bine), patroni de la firme de constructii (ca merge activitatea si pot da contracte conducerii), patroni de orice spita si rudele lor (ca sa ne doteze), sefi de agentii de turism (ca sa ne trasporte) si altfel de sponsori. Si sa nu uitam pe politicieni, reprezentanti din Minister,s.a.m.d. La nevoie si cum suntem inventivi – luam si directori de la case de copii (sa ne furnizeze viitori studenti).
In rest, vreo cativa de valoare (de preferat doctoranzi din strainatate ademeniti prin puterile functiilor) ca sa scrie lucrarile conducerii. Evaluand proiecte, am vazut un rector care scrie in toate domenille, de la inginerie industriala la nursing (chiar nu vede nimeni penibilul situatiei).
Cu asta poti mima participare la proiecte de finantare si poti mima practic orice vrei. Chiar si educatia academica.
Eram in USA si doctoranzii romani de la o universitate de stat (de altfel multe dintre ele foarte bine apreciate pentru faptul ca fac mai serios si mai mult decat cele private de top) se tineau cu mainile de burta razand cand aflau ca la noi sunt unii care fac mai multe doctorate simultan.
Pai in conditiile date, ar parea o magarie sa inchizi universitatea din Oradea (si pe unele motive hilare – nu are decat 10% locuri in camine), chiar acum cand toate o sa tinda sa devina ca ea. Poate ar trebui sa o punem ca universitate de avangarda.
In ideea de privatizarea a invatamantului superior, as vrea si eu sa stiu care sunt marile privatizari de succes din Romania cu management romanesc (si nu cumparate de straini)? Nu de alta dar ca sa vedem ce ne asteapta in noua experienta. Chiar nu vede nimeni sau se preface ca nu vede cum au ajuns studenti aboslventi cu media 5,30 la matematica, in timpul anilor si media 9,30 la Bacalaureat?
Personal am crezut ca un ministru tanar ar putea sa faca ce nu au reusit cei batrani. Concluzia mea este ca fara sa traiesti intr-o universitate cativa ani nu ai nici o sansa sa reformerzi, fiind pur si simplu lipsit de elementele de baza ale relatiilor socio-umane instituite in perioada de tranzitie (care dupa umila mea parere nici nu a inceput, sau e cea de la comuna primitiva la feudalism).
Nu fac politica pentru nici un partid, dar stiu sigur pe cele de care nu vreau sa mai aud.
Dupa raportul Comisiei Miclea, pare-se ca singura concluzie este ca lucrurile merg prost pentru ca nu aveau destula autonomie conducerile universitatilor si se simteau timorate de faptul ca puteau fi controlate.
Pe mine ma surprinde cel mai mult tacerea Academiei Romane. Sunt acolo oameni de valoare, care au trait in mai multe tipuri de societate. Nu au nici un punct de vedere in acest moment critic? O fi bine ce se incearca, o fi rau? Sau este mai important cum fac cu terenurile si cu cine se asociaza.
Oricat se incearca sa se induca ideea ca nu exista control, va asigur ca in USA banii publici sunt controlati de Departamentul Educatiei, pentru ca acolo exista responsabilitatea pentru banii contribuabilului. Si nu numai o responsabilitate economica stricta (gen Curtea de Conturi) ci si una morala.
Ma tem insa ca a vorbi despre morala in viziunea ministeriala a reformei invatamantului superior este sinonim cu a vorbi in van.
Vae Academia
Corneliu M. Craciunescu
Reforma intr-o etapa consider ca este posibila. Este si esenta modelului pe care l-am propus in Manifestul Invatamantului Superior. Nu are la baza ideea eliminarii din sistem a semi-valorilor ci tocmai “punerea in valoare a valorilor”, prin educatia pe doua niveluri, adaptate cerintelor pietei si dezvolarii academice nationale:
- universitati nationale sustinute de stat (cu profesori nationali am zis eu) si
- universitati sustinute local.
Toti rezista dar sunt pusi la locul lor. Ce pas inainte credeti ca vom obtine cu noile legi? Va spun eu, nici unul. Cat timp va trebui sa ne convingem de impostura unora? Ani de zile. Si pana la masuri? Cincinale, si nici astea sigur. Ca sa nu ne stricam coeficientul, continuam sa construim pe picioare de lut in loc sa valorizam putinul pe care il avem.
Nu reformam imediat ca nu se poate, dar mergem pe ideea ca cei 0,5 la mie de valoare ii voi convinge pe cei 2,2 fara valoare sa le urmeze calea cand reprezentantii celor 2,2 le arata prin manipularea puterii ca este mult mai usor sa ramana in haita de 2,2.
Adica veniti sa imi spuneti ca poti convinge pe cineva sa te sprijine in reforma, cand nu ii poti promite decat ” sange, lacrimi si sudoare” inainte de succes, in fata unuia care ii satisface necesitatile imediate cu conditia vinderii votului?
Daca e asa, ma tem ca am esuat pe un forum care promoveaza idealismul si naivitatea in fata cinsimului asocierii de haita si arogantei sistemelor clientelare.
Corneliu M. Craciunescu
Am copiat mai jos proiectul lergii de “desfiintare” a invatamatului superior.
Daca acum avem Mastere in “Protectia Muncii” si studenti la zi care lucreaza zilnic lca directori a 200 km de sala de clasa si laborator, care aduc insa contracte sefilor de catedra, ce credeti ca va mai urma? Politicieni profesori universitari care sa incerce sa rastoarne secretari de stat sau rectori penali mentinuti in functie prin votul unanim al senatului, sau profesori universitari prinsi de televiziune cu pantalonii pe vine, carora li se gasesc scuze? Pai astea le-am avut acum, cu controlul ministerului, ce o sa urmeze?
Dar hai sa fim naivi si sa consideram ca granturile pentru universitati se vor acorda cinstit (cum altfel?), ca nu vor fi finantari politice (in Romania – niciodata), ca amantele nu vor sustine doctorate cu usile inchise, ca promovarile vor fi cinstite (ca la matematica in Bucuresti unde cel mai valoros a pierdut) s.a.md.
Un pas mic pentru unii (din Consiliul Rectorilor eventual), un pas mare pentru Romania… INAPOI.
Corneliu M. Craciunescu
August 14, 2007
Daca tot e vorba de un articol ce pomeneste corectitudinea termenilor si de dictionar, tin sa va atrag atentia ca OR nu este corect din punct de vedere gramatical. Acest “faulse friend” se foloseste in franceza. In romana avem cuvintele “ori”, “sau”. O fi sunand mai artisti or, dar nu e corect. E pacat ca multi care scriu articole mai folosesc gresit astfel de cuvinte, si marea parte a cititorilor, tot vazand aceste greseli, le vor folosi si ei la randul lor, bazxandu-se ca cei care scriu articole folosesc gramatica corect. Va rog mai multa atentie la exprimare, tocmai pentru ca sunteti modele in ceea ce priveste alcatuirea de fraze.
August 14, 2007
Problema gradinitelor. Este clar ca ramana la latitudinea parintilor sa-si dea, sau nu, copiii la gradinita. In functie de posibilitatile proprii. ( de exemplu mama sta acasa, e intelectuala, sau nu, si-si creste singura copiii. Nu poate nimeni sa-i ia acest drept). Pe de alta parte nu exista locuri nici pentru doritori, daramite pentru nedoritori.
Trebuie incurajate gradinitele private, prin aplicarea principiului “finanantarea de stat urmeaza copilul”, inclusiv in gradinitele private. La aceasta finantare adauga si parintii diferenta de bani. Cei care au. Ceilalti vor merge la gradinitele de stat.
August 14, 2007
Solutia
Un ministru al educatiei din societatea civila, de genul Monica Macovei. Ar urma sa schimbe toti functionarii responsabili de esecul reformei din ultimii ani, fie din nepricepere, fie din rea vointa, fie din motive de apartenenta la grupuri de interese carora le convine situatia actuala. Care situatie actuala arata cam asa:
1. Nu s-a lamurit legalitatea cheltuirii unor sume uriase de bani, in perioada 2001-2006. (Dupa unele surse ar fi vorba de doua miliarde de euro). D-l ministru Mircea Miclea a refuzat cu indignare realizarea unui audit financiar contabil extern, care ar fi adus lumina in acest domeniu.
2. Nu s-a analizat de ce, in ciuda numeroaselor programe sociale, accesul la educatie este in continuare nesatisfacator. Educatia precara continua sa fie cauza si efect a saraciei, fara ca statul sa poata sparge acest cerc vicios.
3. Contribuabilul roman nu stie daca banii, din ce in ce mai multi, alocati cercetarii, au vreo finalitate in planul nivelului de trai si care sunt rezultatele concrete ale cercetarii romanesti.
4. Se ignora transparenta prevazuta de legile statului, in procedurile de alocare a resurselor financiare, de acordare a titlurilor academice, a angajarilor in institutiile de invatamant superior. Nu exista o veritabila dezbatere publica asupra proiectelor de legi ce vor fi adoptate. Exista in continuare o totala confuzie asupra unor concepte extrem de importante : autonomie universitara, descentralizare, salarizare diferentiata, alocarea resurselor financiare, managementul unitatilor si institutiilor de invatamant, evaluarea externa a calitatii educatiei, etc.
5. Nu s-a realizat descentralizarea invatamantului, in lipsa careia interesele locale si regionale de dezvoltare, interesele elevilor si cetatenilor nu conteaza in strategia si programele Ministerului Educatiei. Este adevarat insa, ca o strategie a Ministerului nici nu exista.
6. Nu s-a realizat salarizarea diferentiata a personalului din educatie, functie de performanta si rezultatele muncii, in absenta careia oamenii performanti parasesc sistemul, iar tinerii competenti evita sa intre intr-un sistem, care nu le recunoaste valoarea si meritele. Salarizarea dupa grade si vechime este principala mostenire comunista care blocheaza progresul acestui domeniu vital pentru viitorul tarii.
7. Se mentine monopolul de stat asupra evaluarii externe a calitatii educatiei, in ciuda avertismentelor Comisiei Europene si a evidentei ca orice monopol de stat sfarseste in coruptie si functionare clientelara. Datorita acestui fapt, obiectivul programului de guvernare privind calitatea educatiei ramane, in continuare, un deziderat.
8. Alocarile bugetare mai mari din ultimii doi ani, nu sunt acompaniate de proceduri si mecanisme de verificare a legalitatii si oportunitatii cheltuirii lor. Deoarece aceeasi oameni controleaza circuitele finaciar bancare, este posibil ca si actualele resurse sa fie cheltuite fara eficienta si temei legal.
9. Inadecvarea invatamantului tehnico-profesional la piata muncii, pe care ati acuzat-o inca din 2003, se mentine si astazi : doar 30% dintre absolventi isi gasesc un loc in piata muncii, in meseria pentru care s-au pregatit, in timp ce doar in constructii exista un deficit de 500.000 de lucratori.
10. Deoarece invatamantul de stat se dovedeste incapabil sa raspunda nevoile pietei muncii, Guvernul ar fi trebuit sa reglementeze o piata a furnizorilor de educatie, functionala, bazata pe competitie, in care unitatile private de invatamant sa intre in competitie cu unitatile de stat. Acest lucru nu s-a intamplat.
August 14, 2007
@delta
Exista in DEX
Sensuri:
1. dar, insa
2. ori
August 14, 2007
Intr-o societate in transformare, educatia trebuie sa fie in transformare, in asa fel incat sa pregateasca cetateni instruiti, adaptati la cerintele actuale. (Si nu doar masa de manevra, asa cum, complet ingrozitor, sugereaza Doc la finalul articolului.) Acesta este motivul principal pentru care gasesc dificil de comparat invatamantul de acum 15 ani, sa zicem, cu cel din prezent.
Exista totusi mijloace de estimare a calitatii invatamantului cum ar fi participarea romaneasca la concursuri olimpice, la un pol, sau rata infractionalitatii, la polul celalalt. Ma tem ca nu se simte evolutia pozitiva in niciuna din aceste directii, semn ca ‘reformei’ i se cuvin ghilimelele.
Ministrii educatiei din ultima vreme au inceput sa se succeada la intervale tot mai scurte (vezi Miclea, Hardau, Adomnitei, doar in aceasta legislatura), semn de incoerenta, de lipsa de viziune asupra unei probleme de altminteri cat se poate de serioasa. Ma incearca senzatia ca suntem pusi in situatia de a naviga dupa niste harti inexacte si, cel mai grav, fara busola.
Imi exprim aici nadejdea ca, totusi, intr-o buna zi, scoalele noastre se vor ridica la inaltimea asteptarilor mele: tin mult la copiii mei.
August 14, 2007
Doc ce parere ai de comunicatul de presa de azi, privitor la proiectul cu laptopul, care chiar ar fii fost niste banii bine cheltuiti (in opinia mea).
http://www.comunicatedepresa.ro/arhiva_comunicate.php?cat=11
Cel cu ” Revoluţia tehnologică este pe cale să ocolească România ” ?
August 14, 2007
Bbbb,
Pai reprosul imediat este ca e acelasi lucru, amplificat. La ce erau bune testele? Nu stim. La ce e buna spargerea lor in teze unice? Nu stim, doar ca e ceva inedit in timp ce testul era “anacronic”. Cum ar veni, nu stim la ce foloseste asta, dar fie s-o aplicam de ‘n’ ori. Nu stim pe ce drum suntem; solutia e sa apasam pe acceleratie.
La asta se adauga faptul (practic, concret) ca daca faci ceva pe ghicite il faci intotdeauna prost. Care e problema cu extinderea testelor nationale la teze? Una simpla: tezele si notele sunt instrumente de evaluare intermediara, sunt parghii de baza prin care profesorii comunica efectiv cu elevul si cu parintii sai. Un profesor bun va da o nota exagerata pentru incurajarea unui elev care face eforturi, ca sa i le rasplateasca; la fel cum poate da note de sanctiune unui elev capabil care se lasa pe tanjeala, ca sa-l avertizeze.
In clipa in care notele servesc la altceva decat la o evaluare intermediara, acest instrument pedagogic a disparut. Ce s-a obtinut in schimb este un sistem care, teoretic, il compara ca nivel de cunostinte pe fiul de taran din Cucuieti, care vrea sa stie destule cat sa-si poata lua o slujba decenta, cu tocilarul din Capitala, care vrea sa se faca cercetator de top. Ce utilitate imaginabila ar putea avea chestia asta, nu stiu. Practic, insa, nici macar asta nu se realizeaza; pentru ca, asa cum spunea trustman si demonstra Emil, nici macar caracterul asta vag de echitabilitate nu se pastreaza!
Si e la fel cu testele nationale; sper sa ma contrazica aici cei care stiu cum se intampla in alte parti (ca paranteza: nici articolul acesta, si nici oricare altul scris pe blog, nu e sustinut cu un argument de autoritate; adica nu pretind ca vine din partea unui expert si ca trebuie acceptat ca atare fara sa fie chestionat) – revenind, teste nationale se dau si prin alte parti, si sunt chiar uniforme la intregul unei regiuni sau tari. Insa nu sunt ca la noi, in locul examenelor; au, ca si notele, rolul de evaluare intermediara: rezultatele lor ajung la profesori, elevi si parinti, fara alt scop decat de-ai informa cat de bine sta in acel moment elevul la invatatura, prin comparatie (foarte riguroasa!) cu ceilalti elevi de varsta lui din tara, regiune, oras, etc. In functie de rezultate, si de alti factori, acestia pot sa decida apoi daca si cum sa schimbe evolutia scolara a elevului. Poate ca si-au facut iluzii prea mari despre cat e de bun; poate ca s-a delasat si trebuie remotivat, poate ca nici nu stiau ca e un elev excelent intr-un anumit domeniu. Acestea fiind spuse, e evident ca aceasta noima a unor teste nationale standardizate este complet incompatibila cu folosirea lor pe post de examene (nu ma refer la bac, si acesta are o noima care-l face sa fie uniform). Ar fi o evaluare intermediara, facuta la final. Ar fi o informatie despre nivelul de educatie al odraslei oferita lui si parintilor in momentul in care e prea tarziu s-o mai foloseasca la ceva.
Testele standardizate pot fi si criticate, si si sunt. La fel, ideea de a folosi notarea in mod subiectiv si pedagogic poate fi criticata. Dar la baza lor sta ceva, se vede ca se fac dupa o logica si cu un anumit tel. Se poate raspunde la intrebarea “de ce?”, chiar daca raspunsul ar putea fi intampinat cu proteste vehemente. Or, multora din elementele de “reforma” de care vorbesc in articol pare sa le lipseasca asa ceva. Nu vad un design mental in spatele lor. Nu vad o idee precisa, fie ea si gresita, pentru care sa fie sustinute. Nu vad un raspuns categoric, fie el si criticabil, la intrebarea “de ce?” Schimbare de dragul schimbarii, plus un soi de imitatie imprecisa a ceea ce se intampla prin alte parti.
(P.S. Multumesc de obs. am pus i-ul in plus).
————–
Delia,
nu stiu la ce te referi cand spui “incorect gramatical”, iar false friend este mai degraba mesajul tau atunci cand spune sa nu folosim “or” pentru ca in romana avem “sau”, “ori”. Principala functie a acestora din urma este una disjunctiva (optiunea intre mai multe alternative). In schimb, (sau, daca vrei, or,) “or” poate avea fie o functie adversativa (enunturile pe care le leaga sunt puse in opozitie), fiind sinonim cu “dar”, fie una conclusiva, fiind sinonim cu “asadar”. Doua intelesuri complementare care il fac un instrument retoric foarte bun, drept care o sa il folosesc si pe mai departe.
August 14, 2007
Vali,
Colegul Emil Stoica are un sir de articole pe blogul lui despre raportul Miclea si discutia cu pricina:
http://stoica.hotnews.ro/category/educatie/
Stefan Vlaston,
multumesc pentru mesaje. “Inventarul Stricaciunilor Politice” nu este cel mai bun loc pentru purtarea unei dezbateri despre reforma educatiei (subiectul principal al articolului nu este reforma educatiei, ci reformarea modului in care e privita ideea de “reforma” in acest domeniu, si in oricare altul). “Inventarul …” poate sa fie, insa, la fel de bun ca orice alt loc pentru popularizarea ei. E evident ca avem nevoie de asa ceva.
Gica,
stiu in principiu problema aceea (e vorba de achizitionarea de laptopuri ieftine), dar nu stiu destul de multe cat sa ma pot pronunta
August 15, 2007
” Pai reprosul imediat este ca e acelasi lucru, amplificat. La ce erau bune testele? Nu stim. La ce e buna spargerea lor in teze unice? Nu stim, doar ca e ceva inedit in timp ce testul era “anacronic”. ”
Pentru ca afla, cel putin teoretic, din primul semestru de gimnaziu cum se situeaza in raport cu toti ceilalti competitori din tara si are destul timp la dispozitie sa remedieze, are sansa sa-si confirme (infirme) eventualele progrese?
Doc, varsta la care facem referire indica aproape niste copii. Mie mi se pare mai corect sa-i distribui pe locurile de la licee pe baza notelor obtinute in decurs de patru ani la aceste teze cu subiect unic (repet, corect apreciate notele fiind) decat in baza unui test, examen, dat intr-o zi in care poate unul dintre copii era racit, sau coplesit de emotie, sau … o zi care-i poate schimba definitiv viitorul.
” Ce s-a obtinut in schimb este un sistem care teoretic il compara la nivel de cunostinte pe fiul de taran din Cucuieti, care vrea sa stie destule cat sa-si poata lua o slujba decenta, cu tocilarul din Capitala, care vrea sa se faca cercetator de top. ”
Ma indoiesc ca cei doi din exemplul tau se vor bate vreodata pe acelasi loc dintr-un anumit liceu.
” Nu vad un design mental in spatele lor, o idee precisa, fie ea si gresita, pentru care sa fie sustinuta; un raspuns categoric, fie el si criticabil, la intrebarea “de ce?” Schimbare de dragul schimbarii, plus un soi de imitatie imprecisa despre ce se intampla prin alte parti. ”
Iti inteleg reticenta, dar poate in haosul provocat de dorinta de-a schimba ceva, ca sa para ca ne straduim si noi intr-o directie, sa rasara intamplator si idei bune, pe care poate n-ar trebui sa le ingropam la gramada cu toata pleiada de improvizatii pe care ne-o servesc.
August 15, 2007
Pai povestea cu laptopurile ieftine e destul de simpla. Creste sansele celor care vor sa invete si le pastreaza pe cele ale alora care nu vor sa invete.
http://www.laptop.org/ro/
August 16, 2007
Ca tot veni vorba de corectitudine gramaticala, Doc este unul din putinii oameni pe care i-am vazut ca se exprima foarte corect! Foloseste “or” exact acolo unde trebuie, ca sa nu mai spun de “drept care”, iar nu intens (dar incorect) folositul “drept pentru care”.
Acum la subiect: am studiat o vreme in Olanda si, evident, m-a frapat sistemul lor. Trecerea de la universitatea romaneasca la cea olandeza a fost usoara, invers insa a fost groaznic! Acolo nu se fac si cursuri si seminarii, ci numai seminarii, pentru care studentul e informat ce trebuie sa studieze DINAINTE.
Consecinta directa e ca profesorii nu recita din carti, ci vin cu laptopul si iti fac o prezentare a ideilor principale, prin proiector, urmand discutii. u noteaza nimeni nimic, sintezele respective se gasesc apoi pe pagina web a cursului respectiv (sistemul lor informatic e alta poveste…). Bineinteles, timpul pierdut e minim (pentru cei care au trecut pe la Drept, aici e vorba de cursurile lui Popa, David, Briciu, Iorgovan si multi altii care consuma oxigenul degeaba in sala) iar cantitatea de informatii retinuta e maxima.
Cireasa de pe tort: majoritatea examenelor sunt open-book. Imi spunea un profesor atunci “I don’t care if you can copy this book, I need to know you understand it – after all, when you practice you must always go to the source, not to your memory”. Profesorii de la noi inca n-au aflat asta!
August 16, 2007
Am gasit si un articol mai vechi, dar exceptional, pe tema eternei “reforme” romanesti. Nu se refera la invatamant, dar ideea e aceeasi
September 3, 2007
[...] “Reforma” invatamantului merge inainte, neabatuta. Ministerul Invatamantului tocmai a decis eliminarea testelor nationale pentru elevii din clasa a 8-a si inlocuirea lor cu 18 teze cu subiect unic la nivel national pe care elevii urmeaza sa le sustina in ultimii trei ani ai ciclului gimnazial. Media notelor astfel obtinute va conta in proportie de 50% la media de intrare a elevului la liceu, cealalta jumatate fiind data de media obtinuta de acesta in anii de studiu gimnaziali. Intrebat fiind despre motivatiile acestei decizii, ministrul Adomnitei a raspuns mai intai : “Eu am zis de o suta de ori de ce e mai bine asa si o zic si o repet si acum daca e necesar: Testele nationale sunt un examen anacronic, reminiscenta a examenului de capacitate”, [...]
September 7, 2007
[...] A fost singurul argument autentic oferit de ministru; cel cu “anacronismul” fostului sistem fiind o aiureală, al cărei singur merit este că demonstrează ce înseamnă “reforma” în cazul acesta: schimbare bezmetică de dragul schimbării. La fel cum consideră, şi argumentează, şi predecesorii dnului ministru Adomniţei. [...]
December 12, 2007
[...] … dar nu cele aşteptate de reponsabilii din ministerul de resort. Cele aşteptate cu îngrijorare de cei care au atras atenţia la neajunsurile “reformei”, inclusiv autorii blogului pe care îl citiţi acum. Scriam acum câteva luni că pentru a face o reformă (autentică, fără ghilimele) trebuie să ai definit clar ce e “bine” în domeniu, un ţel în direcţia căruia să poţi spune că, făcând să evolueze lucrurile, faci un progres. Jumatate dintre elevii de clasa a VIII-a care au promovat la teza de la matematica cu subiect unic au luat note peste 8, dintre care peste 1.400 au luat nota 10. In total au promovat 88% dintre cei 13.300 de elevi prezenti. Fata de rezultatele de la tezele nationale de la matematica, ce au fost sutinute in vara, la sfirsitul clasei a VIII-a, notele sint cu mult mai mari la tezele cu subiect unic. La testarea nationala, putin peste 30% au luat note mai mari de 8 si numai 191 de elevi au luat nota 10. (Cotidianul) [...]
August 15, 2009
Dacă ar fi fost realmente interesate de scopul/calitatea educaţiei, reforma ar fi trebuit să vină (de multă vreme) chiar de la sindicate, să fie iniţiativa lor.
Nu s-a întîmplat aşa pentru că şi ele fac parte din sistem.
Au fost şi sunt complice la menţinerea status quo-ului – scopul principal al oricărui sistem care funcţionează pentru sine.
Şi, evident, o guvernare care mizează pe ignoranţă şi manipulare nu are nevoie de o educaţie autentică.
Ce să facă atunci cînd, sub presiunea efectelor sale incontestabil dezastruoase, trebuie să facă reformă?
O va mima.
Nu din nepricepere sau ignoranţă. Ci din interes. Propriul interes.
gabhry_el´s last blog ..O cupă de la Ganymed