Ascuns oarecum de bătălia politică între preşedinte şi majoritatea parlamentară, zilele acestea se desfăşoară un alt conflict care opune două instituţii ale statului. E vorba de o dispută între Parlament şi Ministerul Public.
Pe scurt, Parlamentul a hotărât în urmă cu trei săptămâni înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice datele privind interceptările comunicaţiilor. Comisia a decis să citeze la audieri un număr de procurori şi a trimis în acest sens o solicitare Procurorului General. Însă dna Kovesi a refuzat să-i dea curs. Refuzul a fost prost primit în biroul permanent, dl Ruşanu de la PNL a propus chiar să fie blocate conturile Ministerului Public (?!), până la urmă dl Olteanu a trimis o scrisoare în care relua cererea, în termeni destul de tăioşi:
Vă atrag atenţia că prezenţa oricărui deminitar, funcţionar sau angajat al Guvernului şi al celorlalte organe ale adiministraţiei publice în faţa Comisiilor Parlamentare este obligatorie atunci când sunt citaţi.
Dna Kovesi a rămas, la rândul ei, pe poziţii; iar răspunsul ei a fost cel puţin la fel de tăios:
Avind in vedere ca ati folosit in ultimul alineat expresia «solicit sa dispuneti procurorilor in cauza» va invederez faptul ca, atit Procurorul General al Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, cit si procurorii din structurile Ministerului Public nu pot primi dispozitii de la conducatorii altor institutii din autoritatea judecatoreasca si, cu atit mai putin, de la institutii din puterea legislativa.
Răspunsul a fost întâmpinat cu furie în Biroul Permanent. Dna Kovesi s-a văzut ironizată, “nu cunoaşte drumul de la Mediaş până aici”, ba chiar insultată; onorabilii membrii ai biroului permanent o consideră “de-o prostie tulburătoare.” Biroul a decis, în fine, să obţină un punct de vedere de la Comisia Juridică, şi apoi să-l trimită CSM.
Eu unul cred că dna Kovesi a fost insultată complet gratuit. Formal, punctul de vedere pe care îl expune este întemeiat. Da, există o decizie a Curţii Constituţionale care infirmă dreptul Parlamentului de a cita orice cetăţean în faţa comisiilor. Da, există un precedent în care CSM a decis că procurorii nu pot fi chemaţi la audieri parlamentare; presupunând că Consiliul nu se va dezice de el, cererea făcută de biroul permanent va fi respinsă. Şi mă îndoiesc că dacă se va ajunge la arbitraj constituţional judecătorii vor da dreptate Parlamentului. Liderii politici pot să se înfurie oricât, dar nu pot să aducă procurorii la audieri. Dna Kovesi, “proastă” sau nu, poate să-şi ţină subordonaţii departe de întrebările parlamentarilor.
Dar trebuie, oare, să o facă? Haide să dăm reprezentanţilor ambelor instituţii prezumţia de bună-credinţă. Parlamentul doreşte să afle informaţii despre interceptările comunicaţiilor. Procurorul General nu doreşte ca activitatea procurorilor să fie afectată de influenţe sau de presiuni politice, şi doreşte ca raportul instituţional dintre Ministerul Public şi Parlament să fie păstrat pe coordonatele constituţionale. Fiecare din instituţii are un interes perfect legitim. Mai mult, ele sunt cât se poate de compatibile.
Dacă dorinţa sinceră a comisiei de anchetă respective este să obţină nişte informaţii (şi nu, să zicem, să pună presiune politică asupra Parchetului) atunci le poate obţine altfel, de exemplu prin intermedierea CSM şi a Procurorului General, la solicitarea respectuoasă a Biroului Permanent. Dacă dorinţa sinceră a Procurorului General este să-şi ţină instituţia departe de influenţa politică (şi nu, să zicem, să ascundă de ancheta parlamentară informaţii legate de subiectul interceptărilor) atunci un astfel de aranjament nu ar avea de ce s-o deranjeze.
Însă asta presupune înţelegerea reprezentanţilor celor două instituţii asupra a ce reprezintă o colaborare normală între ele, în lipsa unor impuneri legale. Cu alte cuvinte, presupune creearea unei cutume. Dacă rămânem strict pe lege, pe ce poate face una sau cealaltă, atunci reiau opinia de mai sus, ancheta parlamentară nu poate să-i facă pe procurori să ofere informaţiile cerute. Legea le permite acestora să ignore cererile parlamentului. Şi, dacă le permite să facă asta înseamnă că sunt şi îndreptăţiţi s-o facă, cel puţin după un principiu enunţat şi aplicat de parlamentul actual.
May 17, 2007
Regulamentul camerei deputatilor:
“Art. 74. – (1) Anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor instanţe de judecată.
(2) O anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activităţile care constituie obiectul ei, situaţie în care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor anunţă organele de urmărire penală că pot avea acces la toate documentele referitoare la cazul în speţă, aflate în arhiva Camerei Deputaţilor.”
Probe referitoare la interceptari au facut si fac obiectul unor dosare aflate atat in faza cercetarii penale cat si in cea de judecata. Interventiile parlamentarilor din comisiile lor zbur(d)atoare sunt oricum imixtiuni grosolane in actul de justitie, tocmai pentru ca vor sa-l influenteze sau sa-l obstructioneze. A se vedea lauda de sine a prostanacului privind visurile lui de cosmar pornite spre constatarea nulitatii unor intregi dosare pe motivul ca unele dintre probe ar putea fi anulate. Aroganta si prostia nelimitate, la nivelul celor peste 322 de compromisi, ii transforma in interpreti “populari” si recidivisti de toata bascalia.
PS. Sunt mai multe decizii ale CC care trateaza acest subiect in favoarea celor invitati la comisiile pasarilor de prada sau in comisia juridica de relicve si nulitati. (45 si 46 din 1994, 601/2005, 317/2006 s.a.)
May 17, 2007
prostia asta are si un nume, suspendatu’
May 17, 2007
Sunt un observator al evenimentelor politice din ultimii ani si, daca punem faptele cap la cap si incercam sa avem o privire de ansamblu, se poate observa destul de clar siluirea constanta a ideilor de: democratie, parlamentarism, parlamentar, instututii, etc. De ce? Fiindca din toate aceste fapte reiese ca un cetatean ajuns parlamentar poate face, prin asociere cu alti cetateni parlamentari, tot felul lucruri care sa agreseze societatea, fara a suporta nici un fel de consecinte. Lipsa controlului asupra faptelor cetatenilor ajunsi parlamentari pe liste de partid, duce la abuzuri. Iar abuzurile nesanctionate conduc in mod inevitabil la alte abuzuri.
Cam asa se vad lucrurile din perspectiva cuiva obisnuit sa abstractizeze fapte concrete. Se pot da foarte multe exemple care sa ilustreze punctul acesta de vedere. Ceea ce spune Doc este un astfel de exemplu: parlamentarii in asociere pot agresa institutii ale statului fara sa se teama de consecinte. In teoria sistemelor, exista un termen anglo-saxon “feed-back” care grosolan vorbind desemneaza canale de intoarcere a informatiei, capacitatea sistemului de a avea raspunsuri la actiuni. Iar in biologie exista o lege care spune ca “organismele cu feed-back slab sunt sortite pierii”.
May 17, 2007
“Legea le permite acestora să ignore cererile parlamentului. Şi, dacă le permite să facă asta înseamnă că sunt şi îndreptăţiţi s-o facă, cel puţin după un principiu enunţat şi aplicat de parlamentul actual.”
Daca inteleg bine, citatul acesta se refera la suspendarea presedintelui. Daca parlamentul poate sa suspende presedintele pentru motive legale (cum ar fi incalcarea Constitutiei) desi nu exista nici un motiv legal in acest sens atunci la fel de bine procurorii pot sa nu se prezinte la parlament pentru simplul motiv ca legea nu spune clar ca ei trebuie sa se prezinte. Asta in ciuda faptului ca prezenta lor acolo ar putea fi benefica.
Daca legea nu interzice in mod expres un lucru atunci poti sa il faci ,nu conteaza cat de imoral si gresit este lucrul respectiv. Daca parlamentul are un astfel de comportament, atunci si alte institutii pot face la fel. In cazul in care trebuie sa se disculpe pot spune simplu: am reactionat ca parlamentul !!!
In alta ordine de idei:
1) nu am incredere in parlament; este posibil ca parlamentarii sa faca presiuni politica asupra procurorilor invocand pretexte ca cel de mai sus
2) ma indoiesc de competentele parlamentului de a finaliza in mod obiectiv orice fel de ancheta
3) daca intr-adevar este normal ca parlamentarii sa ceara astfel de informatii (mie in prezent nu imi este clar acest aspect) ar trebui sa existe un mecanism foarte transparent de transfer al informatiei. Eventual ar putea fi luat la intrebari procurorul general, dar la nivelul de incredere pe care il am in parlamentul actual parca nici asta nu imi place.
De fapt, ce incerc sa spun este ca VREAU ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE !!!
May 17, 2007
imagologic, dar strict imagologic, d-na kovesi mi se pare ca a iesit castigatoare din acest conflict, pentru ca a reusit sa pozeze, poate nemeritat, in victima
May 17, 2007
Doamna Kovesi nu castigat pozand in victima ( nu s-a plans “vai de mine, m-au invins, etc”). Doamna Kovesi a castigat pentru ca a reactionat prompt si din punctul meu de vedere corect la o aberatie marca “Parlamentul Romaniei”. E uimitor cati “prostanaci” se gasesc prin Birourile Permanente sau comisiile de specialitate.
Si un raspuns raspicat era necesar in acest moment in care domnul Chiuariu “rade” tot ce prinde miscand prin Ministerul Justitiei, iar parlamentarii vor sa se foloseasca de comisii pentru a intimida procurorii.( mai ales pe cei ce sunt implicati in dosarele sensibile : Loteria, RomPetrol, etc)
May 24, 2007
[...] Pe de altă parte, reiau ce scriam în primul mesaj. Până la proba contrarie, interesul parlamentului, investigarea interceptărilor telefonice, este cât se poate de legitim. La fel cum este şi cel al procurorului general, respectarea relaţiei constituţionale dintre cele două instituţii. Problema n-ar trebui să se pună în termenii de cine poate obliga şi cine nu poate fi obligat. (Cu atât mai mult ar trebui evitaţi termeni insultători, cum sunt cei folosiţi în Biroul Permanent la adresa dnei Kovesi). Ambele instituţii sunt obligate să se supună constituţiei, dar la fel de adevărat este ambele ar trebui să urmărească interesul public. Dincolo de impunerile formale, parlamentul si ministerul public ar trebui să găsească o cale de colaborare, de vreme ce fiecare din ele are urmăreşte interes legitim. [...]
May 25, 2007
Problema s-a pus in termeni de “obligatie” dintr-un singur motiv: in pierdere de credibilitate, anumiti parlamentari au nevoie sa-si mangaie ego-ul cu iluzia suprematiei propriului organ (ma refer aici la sintagma dubioasa “parlamentul e organul suprem”). E exact tipul de abordare generatoare de precedente periculoase, menite a fi exploatate ulterior in cauze mai putin nobile decat interceptarea convorbirilor telefonice. Daca procurorul general ar fi acceptat sa emita un document (ordin/dispozitie/etc.) prin care sa sustina cererea parlamentului, convocarea procurorilor in fata comisiilor constituite pe te miri ce motive ar fi devenit o cutuma. Fiecare parlamentar anchetat de parchet ar fi gasit un motiv sa cheme procurorul care-l ancheteaza la o mustruluiala publica in fata comisiei din care face parte. Din acest punct de vedere, atitudinea procurorului general si decizia CSM sunt oportune.
Ca de obicei, interesul public ramane o notiune straina parlamentarilor autohtoni. Cred ca nu va imaginati ca problema interceptarilor ar fi avut vreo relevanta daca nu ar fi putut deveni munitie impotriva “demolatorului de constitutii”, inamicului public nr.1 al parlamentului Romaniei?
June 14, 2007
[...] Dar nu e vorba de lege aici. E pur şi simplu vorba, la fel ca în cazul disputei legate de citarea procurorilor la comisiile parlamentare, despre relaţia normală care trebuie să existe între două instituţii în lipsa unor impuneri formale. Şi dacă în cazul Parchetului rigorismul acesta legal ar putea fi, pe undeva, de înţeles; în cazul preşedinţiei (care e tot o demnitate politică, şi parte a executivului) nu mai este. Chiar dacă procurorii nu informează decât pe cine sunt obligaţi, normal ar fi ca preşedintele să-l pună la curent pe premier cu o astfel de informaţie imediat ce o primeşte, precum şi cu avizul pe care îl are în vedere. [...]
February 12, 2008
[...] Oricum, apropo de rela?iile demnitarilor cu justi?ia, ?i ca s? ne reîntoarcem la pre?edintele Camerei, acesta îi cere dnei Kovesi s? explice cum de parchetul urm?re?te penal mini?tri parlamentari. Genul acesta de “amabilit??i” dintre cei doi are o istorie mai veche. “Bogdan Olteanu consider? c? în cazul a patru din cei opt demnitari pentru care pre?edintele Romaniei ?i-a dat avizul pentru cercetarea penal? este nevoie ?i de avizul Camerei din care ace?tia fac parte ca deputat sau senator.” Dl Olteanu r?spânde?te o informa?ie fals?, a?a cum am demonstrat aici parchetul procedeaz? strict conform legii ?i Constitu?iei. Sigur, poate c? liderul PNL spune lucrurile astea convins de juste?ea punctului s?u de vedere. Dar în acest caz, ca pre?edinte al Camerei, ar trebui s? se adreseze Cur?ii Constitu?ionale. [...]