Astazi: 15 Feb 2012 Doc.HotNews.ro   Blog.HotNews.ro   HotNews.ro  
Model studio videochat Bucuresti Videochat Bucuresti - studio videochat in Bucuresti Cont jasmin
Paranoie (retorică) de final de campanie
Postat in Politica de Doc pe 18 May 2007, la ora 12:14 am

Atâta naivitate. Atâta orbire! Dar e din cauza lor, ziare şi politicieni şi tou-şocuri şi oengeuri şi bloguri. Vor să vă facă să credeţi că există partide pro-prezidenţiale şi anti-prezidenţiale, şi că e o luptă între ele. Nu-i credeţi! – e o înscenare sinistră. În realitate toată lumea este de partea lui Băsescu. Totul face parte dintr-o imensă conspiraţie menită să-l sprijine.

Poate că următorul comentariu, semnat Dansu, din Cotidianul exemplifică cel mai bine ce vreau să spun aici:

Rar sunt momentele cand dusmanii fac o campanie mai buna inamicilor lor. Acum au reusit aceasta performanta 322 de oameni. Au reusit ca dintr-un trend negativ de popularitate, sa-i modifice trendul pe pozitiv. Acuzandu-l de dictatura ( cine a mai vazut dictator suspendat?) au dovedit prostie. Incercand sa-si protejeze faptele penale – au pus in lumina aceste fapte.
Cine auzise pana acum de Tulus? Cine stia cu ce se ocupa? Cine cunostea cati demnitari sunt anchetati si de ce? Poate o mana doua de oameni, oricum nu marea masa. Gratie lui Chiuariu aceste dosare au ajuns de notorietate. Sicer sa fiu, nu am avut niciodata curiozitatea de copil sa numar stelele de pe un drapel, dar acum stiu cate stele are steagul UE. Nu am stiut ce importanta au unele paragrafe din constitutie, acum stiu. Nu am fost convins de utilitatea votului uninominal, acum sunt. Nu ma interesa colaborerea unuia sau altuia cu fosta securitate, acum vad cat de nemernici au fost.

Le multumesc celor 322 de oameni care mi-au deschis ochii.

Scriam acum câteva zile un articol glumeţ despre actele ratate ale dlui Geoană; însă situaţia este foarte serioasă dacă ţinem cont fie şi doar de numărul acestor rateuri în tabăra anti-prezidenţială. Au dus campania pentru demitere într-atât de prost, încât par s-o fi făcut cu intenţie. Efectiv, cineva ar putea crede că au acţionat conştient şi organizat pentru a-i asigura lui Traian Băsescu o revenire sigură la Cotroceni. Dacă nu chiar glorioasă, nu ştiu dacă sondajele sunt reale (cifrele pro-prezidenţiale îmi par exagerate, iar antecedentele mă obligă la circumspecţie) dar cred că sunt plauzibile.

Odată ce au pierdut argumentele constituţionale, odată ce a devenit o dispută politică, partidele care au decis suspendarea ar fi trebuit să propună un proiect politic alternativ, inclusiv – de fapt, mai ales – cu prezidenţiabili! Dacă intenţionezi să-i spui publicului că Băsescu nu e bun de preşedinte, atunci trebuie să exemplifici genul de preşedinte pe care îl propui în loc! Pe cine l-a oferit PSD? Pe Nicolae Văcăroiu? Pe Mircea Geoană? Zilele trecute şeful său onorific a găsit de cuviinţă să spună că nu e deloc stabilit că dl Geoană va fi candidatul PSD la prezidenţiale. Nu-şi putea găsi un moment mai prost pentru partidul său ca să declare aşa ceva.

De fapt întreaga campanie anti-prezidenţială pare să se fi redus la un număr de sloganuri, nici acelea foarte inteligente (“Votează DA şi spune-i PA!” – Bine, măi, m-aţi convins!), şi la mitinguri organizate special ca să fie strigate sloganurile cu pricina. În schimb, Traian Băsescu n-a trebuit să ofere un nou model prezidenţial (evident), însă tot a venit cu o nouă ofertă politică, concretă, populară, numai bună de prezentat pe final de campanie.

În tabăra PNL vedeta a fost ministrul Justiţiei, dl Chiuariu. Chiar trebuia să ceară revocarea unui procuror cu dosare de politicieni grei exact în perioada asta? Cum spuneam, dacă ar fi făcut-o la o comandă secretă a lui Traian Băsescu atunci poate că aş fi înţeles. Dar altfel e de neînţeles. Nici preşedintele şi nimeni din cei care-l susţin nu putea să dea un astfel de sprijin campaniei de revenire la Cotroceni. Nici pe departe.

Finis coronat opus, ultima zi a campaniei i-a văzut pe dnii Geoană şi Vadim (care din ei o fi prezidenţiabilul model, conform coaliţiei anti-Băsescu?) la un ultim miting care ar fi vrut să fie mamut şi a eşuat în a fi doar lamentabil.

24 raspunsuri la 'Paranoie (retorică) de final de campanie'


Abonare la comentarii cu RSS sau TrackBack pentru 'Paranoie (retorică) de final de campanie'.

  1. Comentariul lui Adrian:
    May 18, 2007

    …Ceea ce era de demonstrat!


  2. Comentariul lui Reporter de ocazie:
    May 18, 2007

    Sunt curios daca in urma acestei campanii lamentabile si penibile condusa de Geoana, vor cadea capate. Dl.Iliescu, invitat la Realitatea, a incercat din rasputeri sa raspunda la aceasta intrebare. Oricum, e clar ca Geoana este compromis politic, si ca nu va mai avea credibilitate absolut deloc in ochii alegatorilor, cel putin in luptele cu Basescu pe care, se pare ca le pierde pe toate.
    Ultimul miting de ieri, cel la care a participat al personaj isteric, Vadim Tudor, a fost iarasi de un penibil exagerat. Numai cine nu a fost prin zona nu-si da seama de factura celor adusi cu autobuzele pe prin judetele limitrofe, pentru a apluda la comanda. Numai o gloata de “sustinatori” psd puteau aclama cat puteau de tare pe Vadim Tudor. Penibil. (detalii, click pe titlu)


  3. Comentariul lui wassa:
    May 18, 2007

    nu vad cu ce a fost mai onorabila campania probasescu. iar din partea suspendatului…cel putin acuzatia de genocid catre iliescu…mi s-a parut de-a dreptul halucinanta.


  4. Comentariul lui vasile:
    May 18, 2007

    Doc, nici pe vremea comunismului nu am vazut atata manipulare negativa, ca cea de acum, facuta de Basescu&PD (e drept, in dictatura poate nu e necesara); sta scris ca poporul e prostimea, dar momentan conditionarea lui aduce a sclavagism; de aceea, mi-am pierdut orice urma de incredere in hotnews&partenerii. De trait bine or sa traiasca doar cei care(-si) vand iluziile.


  5. Comentariul lui Viorel:
    May 18, 2007

    Sunt sigur ca intre sfatuitorii de strategie din campania anti-Basescu este si cel care l-a indemnat pe ceausescu sa organizeze miting de infierare a Timisoarei pe 21 Decembrie.
    Sau e vorba de aceeasi disperare si groaza care iti intuneca mintile si te face sa dai cu toata forta din maini si din picioare atunci cind ai calcat in zona de nisipuri miscatoare.

    Basescu nu construieste. El e bun ca demolator. Nu poti sa construiesti ceva nou fara de demolezi ce era inainte. Lumea a inteles cum e cu dosarele tinute la indemana si folosite ca santaj si de ce independenta justitiei este importanta pentru noi. A inteles ce inseamna constitutie, republica parlamentara sau prezidentiala. A vazut demolata imaginea parlamentarilor si isi doreste vot uninominal. Este incredibil cat a progresat Romania in aceasta luna !
    Job well done. Acuma, dupa demolare ar trebui construit altceva…. iar aici incepe sa-mi fie mie usor frica…


  6. Comentariul lui razvan:
    May 18, 2007

    e “finis coronat opus”
    in rest, admir obiectivitatea si acribia


  7. Comentariul lui Doc:
    May 18, 2007

    Wassa,

    tu vorbesti de “onorabilitate”, eu nu am folosit un astfel de termen si nici nu stiu cum se defineste asa ceva la o campanie. Au fost atacuri si exagerari de ambele parti, nu mi s-au parut mai exagerate ca de obicei. Ce spun eu este ca tabara anti-Basescu a facut o campanie proasta. O anti-campanie mai degraba.

    Vasile,

    nu stiu cum te-a manipulat articolul mai sus. Daca imi spui, o sa justific sau o sa corectez.

    Viorel,

    ai dreptate, eu vad cu destul pesimism perioada de dupa 19, indiferent care ar fi rezultatul referendumului.

    Razvan,

    eeep! Corectez.


  8. Comentariul lui pafnutie:
    May 18, 2007

    au facut o campanie proasta, cred eu, pentru ca nu au vrut demiterea lui basescu. ca ce chestie sa fie demis dupa care sa fie iar reales cu mult mai multa galagie decat acu la referendum. plus ca ar fi fost o campanie prezidentiabila aproape de alegerile europene si mai aproape de cele generale. trebuia sa fie facut totusi ceva si pt ca tot era 1 mai s-au dat mititei si berici.
    apoi, nu au avut nici un plan, au actionat in functie de basescu. daca inainte de votul in parlament, basescu nu ar fi dat pe goarna in halul ala, nu s-ar fi votat suspendarea lui. din cate tin eu minte pnl a fost la inceput impotriva suspenderarii dar se pare ca basescu i-a cam calcat estimp pe bataturi . oricum a fost o chestie ad hoc si de hei-rup.
    ce te poti astepta de la o combinatie asa de eterogena la psd-udmr-pnl-pc, in care fiecare avea alt motiv pentru suspendarea lui basescu?
    cred ca singura greseala cu adevarat importanta a fost guvernul de 2 paie 3 surcele numit dupa scoaterea pd de la guvernare. un guvern cu o imagine buna de genul “fa-te mircea ca lucrezi” + legea ani ar fi fost cea mai grea lovitura pentru basescu si cel mai tare argument ca de fapt basescu nu face altceva decat sa se bage in seama si sa dea aiurea din papagal
    parerea mea…..(apropo de prezidentiabili)


  9. Comentariul lui Dan:
    May 18, 2007

    Trendurile de crestere ale PD-ului se datoreaza in mare parte PSD-ului, PNL-ului si intregii campanii de denigrare a presedintelui Basescu. Basescu a avut acelasi mesaj, nu a schimbat nimic. Geoana, Antonescu & Orban, Iliescu si Voiculescu au facut o campanie care a desconsiderat electoratul incercand sa-l manipuleze prin mesaje idioate si prin tampenii gen Basescu dictatorul. Iar cand vezi o gramada de non-valori adunate impotriva unui singur om iti pui intrebari. Si fata de acum 17 ani, romanii s-au mai desteptat. Pacat ca politicienii nu i-au urmat in desteptare.
    Offtopic: Daca pentru un roman acuzatia de genocid impotriva lui Iliescu i se pare halucinanta, am un motiv de mahnire cu atat mai mult cu cat acel comentator se declara simpatizant PNL.


  10. Comentariul lui Marius:
    May 18, 2007

    Si mie mi se pare ca Hotnews a fost extrem de partizan si din ce in ce mai putin credibil. Totusi, probabil ca traficul a crescut, dat fiind ca prezentarea stirilor intr-o anumita lumina favorabila unei anumite parti e gustata de o mare parte a publicului internauc.
    E si asta o metoda de a face afaceri :) , daca ar fi fost site-ul meu poate as fi facut la fel. Oricum, cred ca pe termen lung un site obiectiv are mai mult de castigat, pentru ca odata o imagine creata e greu sa o mai schimbi fara sa pari oportunist.


  11. Comentariul lui Doc:
    May 18, 2007

    Editorially speaking, aici nu suntem pe HN, ci pe blogul meu personal (si al lui Mih). Daca discutia nu se refera la articolele de pe blog, atunci e offtopic.


  12. Comentariul lui Dan:
    May 18, 2007

    Citez : “In realitate toata lumea este de partea lui Basescu. ”
    Te rog insereaza o modificare. Te rog scrie “In realitate toata lumea IN AFARA DE DAN este de partea lui Basescu. ”
    Daca primesti si alte opinii ce-ti contrazic afirmatia, te rog corecteaza-ti din nou sustinerea.
    Si sti de ce ? Pentru ca numai DOC (in afara de basescu, desigur) crede ca este stapanul adevarului ; si de aici la manipulare e numai un pas (de furnica, nu de marinar).


  13. Comentariul lui Doc:
    May 18, 2007

    Se pare ca cu o paranteza nu se face lumina, cel putin pentru unii. Insa ai putea citi cu atentie, de fapt ai putea citi articolul si titlul ca sa-ti dai seama ce vrea sa spuna. Altfel nu ma mir ca te simti manipulat.


  14. Comentariul lui Muad'Dib:
    May 18, 2007

    Pentru wassa:
    Crimele impotriva unei natii nu se numesc genocid?
    Pentru ca iliescu asta a facut. Si in mod repetat: decembrie 89, martie 90 (Targu Mures), iunie 90, septembrie 91…. ca sa amintesc doar de cele care au ramas identificabile in timp.
    Desi cea mai mare “realizare” este ca ne-a tinut atata amar de timp in mizerie = comunism.
    Da, a fost genocid.


  15. Comentariul lui RazvanM:
    May 18, 2007

    Cred ca in tara asta avem prea multi analisti politici si prea putini oameni care chiar pun in practica politica (axioma, observatie, constatare sau opinie personala). De fapt, partidele politice sunt ce? Niste asociatii intre oameni care sunt legati intre ei prin ce? Care ar trebui sa fie actiunile pe care ar trebui sa le produca niste partide politice? Alternanta? “Acum furam noi”?
    Am crezut ca oamenii care au ajuns acolo sus sunt oameni maturi, cu o istorie. M-am inselat! Banuiam ca in tot razboiul asta al mainii stangi cu mana dreapta exista niste motive serioase. M-am inselat: oamenii care au pornit acest razboi au recunoscut ca au votat pentru suspendare ca sa-i dea o lectie!
    Rezultatul pozitiv din toata aceasta poveste este ca poporul spectator incepe sa devina popor jucator. Cat ne-a costat ziua de zgomot politic si cat ne-au costat cele 5 luni de nemunca? Asta este genul de intrebare la care as vrea sa-mi raspunda domnul Bogdan Olteanu, de exemplu.


  16. Comentariul lui Dan:
    May 18, 2007

    In rest, fiecare are nevoie de RIGOARE : unii in cuget, unii in simtiri, unii … in paranteze. Si cate se pot ascunde sau justifica prin paranteze …..


  17. Comentariul lui georgel:
    May 18, 2007

    [Doc spune: Ai dreptate. Dar discutia asta e offtopic, se leaga de un comentator si se prelungeste prea mult.]


  18. Comentariul lui mircea:
    May 18, 2007

    Nici-o grija, daca justitia oamenilor nu o va face, exista si justitia divina, sau implacabila, sau cum vreti sa-i spuneti. iar ilici nu va scapa de ea si in istorie va ramane exact asa cum merita, adica ca un politruc kgb-ist care a incercat la un moment dat sa ia romania stapanita intr-un mod dictatorial dar nationalist de n. ceausescu, si sa o introduca in sfera de influenta a moscovei. cei care nu inteleg asta sunt sunt fie prea kgb-isti, fie prea naivi.


  19. Comentariul lui Ionut:
    May 18, 2007

    O apreciere personala: a fost o campanie super super super proasta. Daca votul ii va fi prielnic la referendum, Basescu nu a cistigat pentru ca a dus o campanie buna ci pentru ca opozantii au dus o campanie dezastruasa.

    Un singur lucru ma multumeste: cetatenii au inteles ca problemele politice nu se rezolva cu pumnul. Asta e marele cistig al acestei campanii.


  20. Comentariul lui Costi:
    May 18, 2007

    La japonezi se cheama bushido la noi n-are niciun nume pentru ca nu exista.
    S-a vorbit mereu de faptul ca dupa referendum ar trebui sa cada capete dar cei implicati s-au facut ca nu inteleg problema. Cand domnul Tariceanu a fost intrebat daca isi da demisia dupa referendum a spus ca nu vede nici o legatura.
    Nici atunci cand spunea ca n-a scris niciun biletel si ca ar trebui sa fie nebun ca sa-l scrie si s-a dovedit ca a mintit nu s-a simtit de locjenat de imprejurare. Ba chiar liberalii au ajuns la culmea nesimtirii incat sa-l acuze pe Basescu ca a procedat neconstitutional atunci cand l-a pus prim ministru pe Tariceanu. Asa ca nu v-a asteptati la vreo demisie de onoare doar eventual la niste branciuri date de cei ce vor locul liber.
    Totusi cand lucrurile se vor mai potoli cred ca mai trebuie discutate unele lucruri. De exemplu ce s-ar fi intamplat daca avizul C. Constitutionale era obligatoriu. Cine il interpreta ? Cei 322 de parlamentari spun ca avizul era de suspendare si daca Basescu spunea invers ce ar fi iesit ? Mi se pare nepermis sa se discute in felul asta adica in contradictoriu despre un aviz care trebuie sa fie cat se poate de clar. Iar daca el este foarte clar inseamna ca ne aflam in fata unei stuatii gravisime de manipulare a opiniei publice facute de parlamentari.


  21. Comentariul lui RazvanM:
    May 18, 2007

    Situatia Curtii Constitutionale a fost una destul de ciudata. CC a fost oarecum fortata sa dea raspunsuri pe banda rulanta la niste intrebari triviale, trimise fie de Parlament, fie de Presedinte. Vorbesc de institutii, nu de oameni. In continuare consider ca lista de acuzatii trimisa de Parlament catre CC putea sa contina la fel de bine 3000 de enunturi. Si nu este nicio diferenta daca aceste enunturi sunt realizate prin sondaj de opinie printre copii de gradinita si betivii din Chitila sau aceste enunturi sunt realizate de parlamentari romani.
    Prin urmare, CC este obligata sa raspunda intrebarilor unei institutii la modul cel mai serios. Pe de alta parte, intrebarile au fost penibile. Daca CC raspundea in sensul dorit de parlamentari, ar fi intervenit intr-o disputa politica. Daca CC respingea toate enunturile ca nefondate sau nefundamentate, ar fi fost ignorata complet de catre parlamentari (exista precedent). Asa ca a ales sa se spele pe maini (din cate am inteles, atunci cand o institutie a statului nu vrea sa-si asume o responsabilitate, o paseaza catre o alta institutie).

    Ce am inteles eu din tot razboiul asta de 5 luni este ca parlamentarii au jucat prestanta Parlamentului la pocker si noi toti am pierdut. Ma intreb: Basescu, ca reprezentant al institutiei Presedintelui, a avut de ales in situatia asta? Sunt de acord, a calcat niste reguli nescrise de buna colaborare (regula tacerii si a complicitatii), dar oare acele reguli nu trebuiau schimbate? Noi ce am fi facut?


  22. Comentariul lui pafnutie:
    May 18, 2007

    @costi
    daca bushido ar fi avut la noi vreun nume, ar fi ramas dracu’ tara nelocuita; iar basescu s-ar fi numit samuraiul celor 5 minute.


  23. Comentariul lui michael:
    May 19, 2007

    DE MI-ATI INCHIS SIDEUL SI S-A PIERDUT TOT CE AM SCRIS ? aM PRAPADIT TIMP SI IDEIILE PENTRU pentru care MA-M CONCENTRAT DAR SPUN PRESEDINTELE A FOST SUSPENDAT FARA VOTUL POPORULUI CU UN PRESEDINTE NU SE JOACA CA PE O TABLA DE Sah .IL PUNEM SI IL SCOATEM CURTEA CONSTITUTIONALA NU L-A GASIT VINOVAT SI TOT CURTEA APROBA SUSPENDAREA ?cE FEL DE LEGI FACE-TI VOI.? Cei 322de nebuni care daca vor fi cercetati la averi ve-ti constatat ca au averi ilicite nu reprezinta nimic in comparatie cu numarul poporului.Sunt mai numerosi decat au americanii La ei se duc Banii poporului SA fie dati jos IMEDIAT Securisti isi apara securisti Comunisti isi apara comunisti.Stie GEoana ce razboi a declansat in lumea intreaga ?.Este un sifilitic aviv de putere.Nu o sa reuseacsa nimic.Nemernicilor.Cand planui-ti ceva ganditi-va ce repercursiuni va avea dupa aceea.Ce se va intampla cu voi daca Basescu Invinge? Rasboiul nu s-a terminat si voi rade-ti din nainte?



  24. [...] Dar. Dar sondajul nu este suspicios şi din punctul de vedere al cifrelor. Vă reamintesc că acesta nu e singurul sondaj realizat înainte de referendum; au fost câteva care au sondat intenţia de vot la referendum. În ordinea apariţiei, un sondaj INSOMAR din 3 mai (realizat la comanda PD, nedat publicităţii) în care ar fi votat NU 69%; apoi un sondaj CURS (comandat de Jurnalul Naţional) care pronostica o intenţie de 70% voturi NU, apoi un sondaj INSOMAR (realizat la comanda Realităţii TV) care urca cifra la 79%, şi, în fine un exitpoll INSOMAR comandat tot de Realitatea care dădea 75% de voturi NU. Toate aceste cifre, din ultima parte a campaniei, au fost considerate pe atunci exagerate şi neverosimile (eu le-am considerat plauzibile). Referendumul le-a validat. Asta înseamnă că sunt plauzibile şi cifrele sondajului INSOMAR privind intenţia de vot la alegeri. Or, acestea sunt similare cu cele prezentate de IMAS. [...]


Raspunde

CommentLuv Enabled