Astazi: 09 Feb 2010 Doc.HotNews.ro   Blog.HotNews.ro   HotNews.ro  
O leapşă jucată cu uninominalul (sau de ce merg la referendum şi la alegeri)
Postat in Actualitate, D'ale uninominalului de Doc pe 22 November 2007, la ora 8:51 pm

Şoferul şi Alexandru Petria îmi transmit “o leapşă”, mă invită să spun dacă voi merge la vot la alegerile euro-parlamentare şi la referendum.

Da, voi merge. Voi merge la alegerile europarlamentare dintr-un motiv simplu: contează. Sau, dacă vreţi, reciproca e valabilă: cine nu votează nu contează. Clişeu? Nici vorbă, e o constatare factuală. Scorul în alegeri nu depinde de numărul absenţilor; prin urmare partidele nu se sinchisesc de nivelul scăzut de prezenţă la vot (nu discut de cazul particular al formaţiunilor care riscă să rateze pragul electoral). Ştiu că se argumentează absenţa la vot din motive de protest, implicaţia fiind că dacă se ajunge la un anumit nivel de absenţă ceva trebuie să se întâmple. “Cineva trebuie să ne vadă”. Naivitate pură. Scorul lor electoral e singurul lucru de care sunt interesate partidele. Iar absenţii din motiv de protest oricum nu pot fi deosebiţi de cei care sunt (de)motivaţi de indiferenţă. Înţeleg că multora le vine greu să opteze ţinând cont de oferta electorală cu care suntem prezentaţi; asta este, suntem prizonierii votului negativ. Dar asta nu schimbă cu nimic argumentul meu. În schimb, oferă un argument pentru referendum.

Da, voi merge la referendum, şi voi vota DA. Nu discut aici dacă “uninominalul lui Băsescu e mai bun decât cel al lui Tăriceanu”, căci nu acesta e argumentul. Personal, sistemul pe care l-aş fi preferat ar fi fost undeva la mijloc, similar cu APD, dar cu mult mai puţine locuri de compensare (semi-proporţional) şi fără prag electoral. Dincolo de asta, ce trebuie zis foarte clar e că ambele sisteme puse în discuţie sunt semnificativ mai bune decât cel actual, din prisma reformei clasei politice. Dacă mă duc la referendum şi votez pentru sistemul majoritar, e dintr-un motiv simplu: eu cred că fără presiunea publicului, exercitată printr-un referendum, sistemul APD nu va rămâne în vigoare. Cu alte cuvinte, mă duc la referendum nu pentru a decide între cele două sisteme puse în discuţie, ci pentru a vota ca sistemul actual să se schimbe.

Ştiu, proiectul APD a fost adoptat, mai trebuie doar promulgat şi va intra în vigoare. Dar asta nu înseamnă mai nimic. Avem o întreagă istorie a blocării reformei electorale (cum spuneam, chiar şi asumarea răspunderii s-a făcut exclusiv la presiunea ameninţării cu referendumul), şi nu avem nici un motiv să credem că partidele ar putea să renunţe de bună voie la ostilitatea arătată reformei. Mai mult, sunt trei mijloace prin care proiectul APD ar putea fi ocolit, abandonat, făcut literă moartă.

1. Temporizarea. Tragerea de timp. Vechea tactică. De exemplu, întârzâierea trasării colegiilor. Articolul 12 alin (1) din proiect e confuz, dă o dată limită de 90 de zile, dar nu e clar dacă e pentru hotărârea de trasare a lor, sau pentru înfiinţarea comisiei parlamentare care trebuie s-o propună. Comisia parlamentară cu pricina poate foarte uşor să tragă de timp până când, din pricina obiectivă a lipsei de colegii trasate, să se decidă că legea trebuie … amânată, desigur :).

2. Atacul la Curtea Constituţională. E vorba de prevederea controversată a listelor naţionale. Sunt liste (publice) la care se recurge dacă un partid nu mai are candidaţi pentru compensare. Or, se spune, prevederea ar fi neconstituţională, întru-cât ar permite alegerea de candidaţi care nu au fost votaţi de nimeni. Preşedintele spune că a preîntâmpinat tactica asta de sabotare a proiectului APD, atacând el însuşi legea. E interesant că dinspre PSD nu s-a auzit nimic (înafară de ceva critică moale), deşi hahalerele de acolo acuzaseră exact acelaşi lucru! Personal, nu cred că prevederea ar fi neconstituţională, dar asta e doar o opinie – e evident că argumentul nu e deloc frivol, şi că judecătorii ar putea decide astfel. Alt lucru foarte interesant! este că listele astea nu existau în proiectul APD! Proiectul iniţial vorbea de maxim 2 candidaţi propuşi de fiecare partid în colegii, deci nu era nevoie de liste (şi era şi o prevedere pozitivă, încurajând suplimentar competiţia internă în partide). Cineva, ulterior, a redus la 1 numărul de candidaţi şi a introdus listele naţionale de compensare. Mă întreb, cine? Şi de ce?

3. Proiectul APD. Mă refer la proiectul de lege bazat pe propunerea APD, proiect care-şi continuă traseul parlamentar! Nu m-aş mira ca, dupa 3 ani de lâncezeală, proiectul acesta să ia o viteză extraordinară în următoarele luni, ocazie cu care parlamentarii vor depune şi adopta amendamente care vor face ca sistemul APD să nu mai fie sistemul APD, şi să semene din ce în ce mai mult cu sistemul aflat în vigoare. Din nou, e departe de a fi o speculaţie asta, căci s-au depus astfel de amendamente (de către reprezentanţi ai PSD) şi la proiectul asumat de guvern.

În fine, în disperare parlamentarii ar putea să anticipeze alegerile cu condiţia să mai candideze odată pe listele de partid. Şi aici se poate pune întrebarea, dacă “partidul prezidenţial” PD are un scor atât de mare, şi va câştiga alegerile, nu vom avea, cu ceva întârzâiere, această reformă, votată de ei? Eu unul sunt foarte sceptic. S-a spus că preşedintele Băsescu va face cu referendumul acesta campanie pentru PD. Nu ştiu cât a făcut-o pentru PD, a făcut campanie energică pentru referendum; dar, pe cât pot eu să spun, PD au fost cei care n-au venit deloc în întâmpinarea campaniei prezidenţiale! Un suport enunţat clar şi apăsat pentru referendum i-ar fi asociat pe democraţi, încă odată, cu preşedintele şi cu popularitatea şi cu campania şi cu referendumul său. Însă “partidul prezidenţial” n-a dat mai deloc semne de entuziasm în această privinţă. E adevărat că un sistem majoritar le-ar putea face victoria electorală mai masivă, dar le-ar face-o şi mai nesigură; dacă nu pentru partid, în mod cert pentru candidaţii individuali.

Şi atunci, dacă nici măcar de la “partidul prezidenţial” nu putem avea certitudinea acestei schimbări, de fapt nici măcar de la preşedinte, să nu uităm că dl Băsescu s-a convertit rapid şi relativ de curând la reforma asta, atunci referendumul rămâne singura cale de presiune a publicului pentru adoptarea ei. Cum am susţinut-o şi o susţin ca o reformă fundamentală pentru repararea sistemului nostru politic, e de neconceput să nu o sprijin, prin vot, duminică.


Mih:

Indiferent daca am fost lepsuit cu voie sau nu va dau raspunsul : merg la referendum si votez DA. Am explicat in mai multe articole de ce prefer votul uninominal majoritar (si daca nu v-am convins va invit sa-l cititi si pe urmatorul :-) ). Cred ca si Doc ca in cazul in care referendumul nu va fi validat exista un risc serios sa ramanem cu sistemul proportional actual pana la Olimpiada de iarna din 2022.

Voi vota si la europarlamentare si va sfatuiesc pe toti sa o faceti. Chiar daca rolul europarlamentarilor romani e minor si televiziunile ne propun o campanie insipida, rezultatul votului va avea o importanta nationala majora.


Ionut:

Votez la referendum si votez Da.
Motivul? Nu cred ca votul uninominal este “panaceul universal” care va vindeca Romania. Pina laurma tot alegatorul este cel chemat sa faca acest lucru. Dar. Este o chestiune de responsabilitate. Este o vorba: Unde sint doua cumnate ramin vase nespalate; sau, mai grav, Copilul cu doua moase ramine cu buricul netaiat. Sistemul pe lista sau sistemul uninominal cu compensare adoptat prin asumarea raspunderii guvernului tocmai acest lucru nu-l rezolva; poate sa-mi spuna cineva de cine este reprezentat in parlament in momentul de fata? Iar principala problema a clasei politice din Romania in momentul de fata este, in opinia mea, tocmai lipsa de responsabilitate. Votul uninominal majoritar ajuta alegatorul in responsabilizarea reprezentantului sau, fie ca l-a ales sau nu.

Din ce am mai auzit eu pe la medici, un bolnav in stare grava este stabilizat si apoi tratat.Hai sa stabilizam bolnavul politic aflat aproape in moarte clinica cu o doza soc de responsabilitate si apoi ne putem gindi si la eventualele operatii estetice. Parerea mea.

Cit despre alegerile europarlamentare - votez, dar aici e vorba despre altceva.

10 raspunsuri la 'O leapşă jucată cu uninominalul (sau de ce merg la referendum şi la alegeri)'


Abonare la comentarii cu RSS sau TrackBack pentru 'O leapşă jucată cu uninominalul (sau de ce merg la referendum şi la alegeri)'.

  1. Comentariul lui Mihai:
    November 22, 2007

    Doc (sau Mihai, cum preferi),

    Vezi ca i-au dat leapsa lui Mihai. Si tu parca spuneai ca nu esti Mihai. Ce ti-e si cu subconstientul…
    Merg la parlamentare si nu votez la referendum, la care ma rog ca participarea sa fie sub 50%.

    Mihai (nu Doc, doar Mihai)


  2. Comentariul lui Roaitars:
    November 22, 2007

    Eu ma duc la europarlamentare, dar nu votez la referendum, din motive pe care le-am explicat. Zic asta pentru ca stiu ca toata tara statea cu rasuflarea taiata sa afle ce fac eu :)


  3. Comentariul lui Doc:
    November 22, 2007

    Prefer Doc (sau Miron) pentru ca Mihai e alta persoana. O sa pretind ca n-am remarcat ca el era lepsuit. Poate ca nu se supara :D


  4. Comentariul lui Doc:
    November 22, 2007

    Roaiters, ok, te lepsuiesc retroactiv. E voie? :D Sau trebuie s-o faca Mih?


  5. Comentariul lui Roaitars:
    November 22, 2007

    E voie, desi e periculos :P


  6. Comentariul lui soferul:
    November 22, 2007

    Mda, corect. Am postat gresit. Insa lui Doc am vrut sa-i dau leapsa de la bun inceput. Dupa cum vad (citesc) nu am gresit. :)


  7. Comentariul lui Mihai Damian:
    November 22, 2007

    Indiferent daca am fost lepsuit cu voie sau nu va dau raspunsul : merg la referendum si votez DA. Am explicat in mai multe articole de ce prefer votul uninominal majoritar (si daca nu v-am convins va invit sa-l cititi si pe urmatorul :-) ). Cred ca si Doc ca in cazul in care referendumul nu va fi validat exista un risc serios sa ramanem cu sistemul proportional actual pana la Olimpiada de iarna din 2022.

    Voi vota si la europarlamentare si va sfatuiesc pe toti sa o faceti. Chiar daca rolul europarlamentarilor romani e minor si televiziunile ne propun o campanie insipida, rezultatul votului va avea o importanta nationala majora.


  8. Comentariul lui Ionut:
    November 22, 2007

    Votez la referendum si votez Da.
    Motivul? Nu cred ca votul uninominal este “panaceul universal” care va vindeca Romania. Pina laurma tot alegatorul este cel chemat sa faca acest lucru. Dar. Este o chestiune de responsabilitate. Este o vorba: Unde sint doua cumnate ramin vase nespalate; sau, mai grav, Copilul cu doua moase ramine cu buricul netaiat. Sistemul pe lista sau sistemul uninominal cu compensare adoptat prin asumarea raspunderii guvernului tocmai acest lucru nu-l rezolva; poate sa-mi spuna cineva de cine este reprezentat in parlament in momentul de fata? Iar principala problema a clasei politice din Romania in momentul de fata este, in opinia mea, tocmai lipsa de responsabilitate. Votul uninominal majoritar ajuta alegatorul in responsabilizarea reprezentantului sau, fie ca l-a ales sau nu.

    Din ce am mai auzit eu pe la medici, un bolnav in stare grava este stabilizat si apoi tratat.Hai sa stabilizam bolnavul politic aflat aproape in moarte clinica cu o doza soc de responsabilitate si apoi ne putem gindi si la eventualele operatii estetice. Parerea mea.

    Cit despre alegerile europarlamentare - votez, dar aici e vorba despre altceva.



  9. [...] pe scurt: merg la vot, votez DA la referendum (la Doc argumentele care m-au convins şi pe mine), iar la alegeri votez echipa cea mai competentă :). [...]


  10. Comentariul lui Geo:
    November 23, 2007

    Culmea este ca m-am hotarat sa votez duminica (nu la referendum, ci la europarlamentare, caci la referendum e clar ca ma duc si votez “da”), dar nu m-am hotarat inca cu cine votez. Intr-adevar, suntem prizonierii votului negativ, caci mi-este clar din start cu cine _nu_ votez (PSD, PNL, PRM, PNG, PC, PIN, UDMR). Mi-e destul de greu sa ma decid ce impact va avea votul pentru unul din cele 2 partide ramase pe lista de care stiu…


Raspunde

CommentLuv Enabled