Un număr de comentatori ai articolului trecut îmi atrag atenţia asupra unui lucru. În soluţionarea conflictului juridic Curtea Constituţională a decis că acesta a fost provocat de ÎCCJ, care nu ar fi avut competenţa nici să instituie, modifice sau să abroge legi şi nici să le facă control de constituţionalitate. Pe de altă parte, însă, Curtea afirmă că “soluţia” dată de ea nu are niciun impact asupra deciziilor ÎCCJ care au generat conflictul, care continuă să fie valabile şi să-şi producă efecte. Merită notate câteva lucruri aici.
Motivul pentru care CCR a decis aşa ceva e acelaşi pe care l-am auzit din partea reprezentanţilor judecătorilor, fie din ÎCCJ, fie din CSM, fie din diverse articole de pe juridice.ro, toţi argumentând împotriva existenţei vreunui conflict. L-am văzut exprimat în diverse feluri şi tonuri, extins sau pe scurt. În esenţă, argumentul afirmă că deciziile luate de ÎCCJ sunt definitive şi irevocabile, şi că dacă CCR ar decide că ele au generat un conflict atunci s-ar crea o cale extraordinară de atac, s-ar pune la îndoială autoritatea de lucru judecat, independenţa justiţiei etc. etc. Tot felul de cuvinte mari, menite să ascundă o realitate simplă: argumentul e neavenit. El nu infirmă existenţa unui conflict juridic de natură constituţională şi nici dreptul CCR de a-l soluţiona, ci doar arată ce ar păţi ei dacă s-ar întâmpla asta. E un fel de “fiat justitia, ruat caelum” pe dos. Sau, ca să fiu mai plastic, reprezentanţii judecătorilor sunt în situaţia acelor oameni pe care îi vedem la ştiri cocoţaţi pe stâlpi de înaltă tensiune şi strigând că dacă nu li se face “dreptate” atunci se sinucid. Este exact acelaşi tip de argument şi acelaşi tip de îndreptăţire.
E adevărat că Curtea Constituţională a fost de acord cu argumentul şi că a acceptat valabilitatea deciziilor cu pricina, nici măcar autorităţile implicate sau lezate în conflict n-au cerut altceva. La fel de adevărat este că asta nu schimbă nimic din ce spuneam în articolul anterior. Nu face decât ca declaraţiile belicoase ale dlui Popa să fie o insultă suplimentară adusă Curţii Constituţionale. Ea a decis că ÎCCJ a furat (nu e un termen polemic, cum să descrii altfel însuşirea de bani în mod nelegal?) dar că poate totuşi să ţină banii fiindcă altfel e de rău. Iar preşedintele ÎCCJ, în loc să spună eventual “săru-mâna, mulţumesc!”, îi răspunde cu un “fac ceva pe decizia ta!”. Chestie care demonstrează, între altele, de ce Curtea Constituţională a greşit când a permis ca deciziile ÎCCJ aflate în culpă să rămână valabile. Dar despre asta mai multe, poate, într-un alt articol. Aici aş prezenta doar un argument pe scurt, sub forma unei sugestii.
Din câte am văzut, continuă disputa legală între judecători şi ministrul Justiţiei apropo de acordarea acestor sporuri; dacă înţeleg bine urmează o rundă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ograda dlui Popa. Ei bine, sugestia mea către reprezentanţii acestui minister este să ridice în faţa ÎCCJ o excepţie de neconstituţionalitate privind articolul 47 din Legea nr. 50/1996, cel care acorda sporurile acelea magistraţilor. E mai puţin important dacă excepţia are sau nu temei (eu consider că are), chestiunea cheie e dacă e sau nu admisibilă. Sunt curios ce va decide ÎCCJ. În recursurile în interesul legii au scris negru pe alb că acest articol a rămas în vigoare, în consecinţă ar trebui să admită excepţia şi să o trimită CCR. Dacă decid invers (e foarte posibil) atunci măcar avem satisfacţia să-i vedem acordându-şi singuri un bilet de papagal şi va fi destul de clar pentru oricine cât de temeinice sunt deciziile anterioare. Şi poate nu voi mai fi nevoit să citesc în comentarii atâtea argumente de autoritate şi aroganţă încercând să-mi demonstreze că negrul e alb.
În schimb, dacă ÎCCJ continuă pe linia deciziilor anterioare atunci chestiunea le scapă din mâini şi ajunge la CCR, care va fi nevoită să soluţioneze dilema în care s-a băgat singură. Judecătorii de acolo vor putea să respingă excepţia ca inadmisibilă, pe motiv că articolul respectiv a fost abrogat. Aşa ar trebui să facă, dar în acest caz riscă să perpetueze ei înşişi conflictul pe care, zice-se, l-au soluţionat: ÎCCJ va lua probabil în considerare doar decizia de respingere, nu şi temeiurile ei. CCR ar putea în schimb să admită excepţia, ba chiar să îi dea dreptate. În felul acesta vor stinge conflictul, pe viitor cel puţin, dar cu preţul unei aberaţii: vor suspenda de drept un articol de lege abrogat în urmă cu nouă ani.
Câteva note la mica voastră..."
July 14, 2009
“Şi poate nu voi mai fi nevoit să citesc în comentarii atâtea argumente de autoritate şi aroganţă încercând să-mi demonstreze că negrul e alb”.
Ioi, sper ca nu la mine te-ai referit.
July 14, 2009
Fooooaaaarte buna propunerea ta cu invocarea exceptiei de neconstitutionalitate.
Cu un singur amendament in ce priveste asteptarile tale relativ la biletul de papagal pentru ICCJ. O astfel de exceptie poate fi invocata doar intr-un litigiu prin care se cere obligarea la plata acestui spor. Or, acestea se judeca in prima instanta de tribunale, iar in recurs de curtile de apel. Nu ajung la ICCJ. ICCJ a dat RIL-ul doar, aratand cum trebuie facut. in curand la ICCj vor ajunge in recurs cererile de suspendare a circularei ministrului privind neplata in continuare a sporului pentru cei care, nota bene, au deja hotarari judecatoresti. Iar acolo nu se mai discuta art. 47.
Pe de alta parte, astfel de aberatii se perpetueaza si din cauza lipsei de feed back a legiuitorului. Ce vreau sa spun. Atunci cand ICCJ admite un RIL e deja un semn ca legislatia este interpretabila (sa facem abstractie de prezentul RIL, care e mai….aparte), iar ICCJ zice care e interpretarea corecta din punct de vedere juridic. In astfel de situatii, legiuitorul trebuie sa intervina si sa clarifice reglementarea cu atat mai mult cu cat sunt situatii in care interpretarea ICCJ nu concorda cu intentia legiuitorului. Revenind la situatia sporului de 50%, anul trecut, dupa aparitia RIL-ului, legiuitorul (fie el si delegat) ar fi trebuit sa intervina (aici initiativa ministerului ar fi fost binevenita) si ori sa abroge sporul ori sa zica “fratilor, vi se cuvine, poftiti” si sa o spuna negru pe alb intr-un act normativ.
July 14, 2009
Micsunica,
Eep, nu, desigur ca nu la tine m-am referit. Un argument de autoritate este, de exemplu, cel care spune ca nu am dreptate pe motiv exclusiv ca, citez, “nu te pricepi”, implicatia fiind ca interlocutorul meu se pricepe, si ca asta e de indeajuns ca sa demonstreze ca are dreptate. Restul sintagmei e justificat de comentariile care speculeaza fara temei, nu doar cat “ma pricep”, dar si ce anume am citit in chestiunea comentata. Nu cred ca am vazut vreodata in comentariile tale o astfel de argumentatie
In schimb, nu e un argument de autoritate unul care imi *demonstreaza* ca ma insel. Sigur ca ma pot insela; iar *eu* nu recurg niciodata la argumente de autoritate, nu pretind niciodata ca lucrurile stau asa pentru ca ma pricep mai bine decat comentatorii mei.
Nu se poate cere in orice fel de litigiu fata de care legea are o legatura? Mai specific, judecarea unui ordin de suspendare al platii acelor sporuri? Din cate stiu, tocmai a ajuns pe rolul ICCJ.
July 14, 2009
Ah, e limpede ca si ministrul e in culpa, a actionat haotic, ba platind, ba refuzand sa plateasca. De asemenea, nu presedintele ci guvernul si parlamentul ar fi trebuit sa sesizeze CCR imediat dupa sentintele de la Curtile de Apel, in felul ala ICCJ ar fi fost confruntat cu decizia judecatorilor constitutionali inainte sa ia decizia, nu dupa.
July 14, 2009
Doc, aici recunosc ca nu ma pricep. Dar am senzatia ca ce se intampla este putin cam periculos. Nu ai impresia asta? Pana la urmna care este miza?
July 14, 2009
300 de milioane de euro, intr-o prima faza. Odata ce aceasta cutie a Pandorei e deschisa cine stie cati bani sau ce altceva va urma.
July 15, 2009
Doc,
nu, in aceasta faza care presupune pana la urma doar punerea in executare a unei hotarari judecatoresti anterioare, irevocabile, la care nu se mai poate umbla, nu mai intra in discutie art. 47. S-a terminat. Eventual in litigiile care mai sunt pe rol pentru obligarea la plata sporului, insa din acestea mai sunt doar putine, dupa stiinta mea. Tocmai de aceea situatia e oarecum fara iesire.
July 15, 2009
Jos pălăria pentru ideea cu capcana pe art. 47, pentru expunerea contradicţiilor în toată splendoarea lor, la suprafaţă, scoase din adâncurile subterane ale negrului de robă!
Nu-i neaprat necesară transpunerea în practică, chiar dacă nu-i imposibil de procurat obiectul adecvat al unei acţiuni în materie civilă. Oricum, ideea are cel puţin valoare de reflectare a unui cerc vicios… din reala practică judiciară de magie neagră, deconspirată edificator.
„ÎCCJ va lua probabil în considerare doar decizia de respingere, nu şi temeiurile ei.”
Decizia CC ar avea relevanţă, deoarece constatarea că art. 47 a fost abrogat ar fi recunoscută drept considerentul care se reflectă în dispozitivul de respingere a sesizării ca inadmisibilă.
Cu aceeaşi obrăznicie, ICCJ poate să nu ia în consideraţie nici decizia de admitere, nici de respingere (la presupusa sesizare legată de art. 47), nici diecizia recentă şi lăudabilă de constatare a conflictului (imposibil de soluţionat… mai eficient) din moment ce măciucarii înnegriţi se arată în stare să recidiveze irevocabil.
Ideea propusă poate atrage o orientare şi unele motive de meditaţie în ambele tabere. Dacă s-ar ajunge să se invoce o asemenea excepţie, cred că – la nivelul instanţei – e puţin probabil să dispară reacţiunea altor cercuri la fel de vicioase: ale înrobiţilor justiţiabili infiltraţi în completul de judecată, ale nesimţirii (în beznă de-a binelea) incompatibile cu demnitatea trâmbiţată din raţiunea judecăţii cu mila… de toată sila, ale procesului… tehnologic dintre două puteri, din care una este arbitrul, iar cealaltă este victima asigurată, tratată deja prin pronunţarea ante-condamnării printre şuturi. Astea, şi nu numai, sunt expresia supremaţiei imposturii dintre robe, stoarsă cu profesionalism… din vremurile negre şi perfecţionată pesedeşte, mai ales din 2003-2004 încoace, până s-a ajuns în justiţia iluzioniştilor de azi.
Cu alte cuvinte, cred că eventuala invocare a neconstituţionalităţii art. 47 ar fi tratată ca o adevărată excepţie… de la regula trimiterii bâtelor justiţiei la CC, pe considerentul că nu are „legătură cu soluţionarea cauzei” (considerată contrară preved. art. 29 alin 1 din L 47/1992), iar recursul împotriva încheierii de respingere ar ajunge un pic mai sus, tot în bătaia celor negri de mânie prin hu(i)lă, în aceeaşi zonă de influenţă din negura aplicării fărădelegii, în frunte cu Popa Nicolae, Coana Preoteasa (de-a dreapta primului sfânt, după vice-scaun), dăscălitul Anton Pandrea (alt sfânt, de-a stânga, după provenienţă). Mi-ar plăcea să văd feţele robelor negre printre cât mai multe excepţii de neconstituţionalitate… de nerefuzat, la solicitarea ministerului împricinat, încât să beneficieze şi întunecimea robelor de o binemeritată pauză pentru recreere, prin tergiversare 6-8 luni, până li se întorc tranşate de la CC toate excepţiile… ca bumerangul, indiferent cum vor fi fost soluţionate.
Cea mai pertinentă probă a invadatorilor rătăciţi în mineriada justiţiei este uzul raţiunii pierdute din cauza… cu pricina lămpaşului intrat în fârfâială plăpândă. După ei, debitorii-inclusiv statul- trebuie scutiţi de urmărire silită şi arestaţi pe loc, când refuză să-şi onoreze de bună-voie obligaţiile stabilite printr-o hotărâre pronunţată în materie civilă, definitivă şi executorie.
Să ne ferească sfântul de iluminatul care nu mai are nimic de pierdut… la capătul tunelului! E imposibil să facem ce spune Popa şi nici ce face el cu bâta anticonstituţională, când ştie că oricum iese la pensie pe 1 septembrie a.c., iar sîngele (roşu de recunoştinţă) negru nu se face.
Lupta pentru putere, cu bâta după avere, cuprinde şi alte ţinte ale celor reprezentaţi cu cinste strigătoare la cer… ca Popa, alias Cozma. Să nu uităm de Cozmina şi alţi (Co)zmei! Cozmina e dornică să bată tot de la Înalta Poartă, cel puţin la nivelul săriturilor sale cu vocalizele şi bâta, aşa cum l-a apărat la greu pe Adrian Năstase, fiindcă n-avea somn dacă nu-i procura imunitatea originală parlamentară… de protejat – chipurile – actul de guvernare. În favoarea lui Adrian Năstase, fariseii din ICCJ şi CSM- în frunte cu Cozmina, prin emanaţiile ei tulburătoare, aduse acum în pragul exploziei- n-au avut ochi nici să observe că excepţiile ridicate in instanţa ICCJ n-au legătură cu soluţionarea cauzelor.
Eroina justiţiei de impostură ţinteşte să parvină la tronul locaşului sfânt, în uralele robelor satisfăcute, să-şi strige mai tare chemarea, cum n-a văzut Oltul, judeţul cu tribunalul de unde a plecat şi nu s-a mai întors. Eu cred că mineriadoamnă Cozmina poate fi ajutată să se întoarcă mai aproape de Valea Jiului: îmi menţin declaraţiile anterioare legate de impostura acesteia (cel puţin) cu mandatele expirate în ICCJ şi demnă de toată consideraţia mea… referitoare la pierderea mandatului imposturii din CSM. Ajunge o măciucă la un car de oale!
Am serioase motive să mă îndoiesc că preşedintele României, primul-ministru sau preşedintele camerei deputaţilor ar pierde ocazia să o ia în şuturi meritate pe Cozmina, alături de alţi (Co)zmei, să redea o şansă sistemului judiciar şi nu numai, printr-o simplă sesizare a CC cu un conflict juridic de natură constituţională între CSM, de o parte, iar de cealaltă parte preşedinţia, parlamentul şi autoritatea judecătorească (reprezentată de ICCJ). Pot oricând să demonstrez că impostura mandatelor expirate conduce justiţia (co)zmeilor cu bâta şi nu cu supremaţia legii.
July 15, 2009
Bascaliosul,
“Cu alte cuvinte, cred că eventuala invocare a neconstituţionalităţii art. 47 ar fi tratată ca o adevărată excepţie… de la regula trimiterii bâtelor justiţiei la CC, pe considerentul că nu are „legătură cu soluţionarea cauzei” (considerată contrară preved. art. 29 alin 1 din L 47/1992), iar recursul împotriva încheierii de respingere ar ajunge un pic mai sus, tot în bătaia celor negri de mânie prin hu(i)lă, în aceeaşi zonă de influenţă din negura aplicării fărădelegii, în frunte cu Popa Nicolae, Coana Preoteasa (de-a dreapta primului sfânt, după vice-scaun), dăscălitul Anton Pandrea (alt sfânt, de-a stânga, după provenienţă). ”
Ai dreptate, dar macar am sti unde ne aflam, in sensul ca netemeinicia deciziilor ICCJ in aceasta privinta ar deveni evidenta.
July 15, 2009
Am fost entuziasmata la randul meu de propunerea lui Doc, insa….
Imi pare rau sa va dezamagesc, dar, repet, in cauzele care ajung la ICCJ, recte suspendarea circularei ministrului, nu este incident art. 47, astfel ca in mod corect ar fi respinsa ca inadmisibila o exceptie de neconstitutionalitate.
In cauzele aflate pe rolul tribunalelor/curtilor, avand ca obiect obligarea la plata sporului (in cele cu suspendarea am trecut de faza asta) se poate invoca. Dar biletul de papagal nu ar mai ajunge la ICCJ.
Mai departe, CC avand in vedere tocmai aceasta schimbare a jurisprudentei sale (in sensul cenzurarii atat a actelor abrogate cat si a celor in vigoare) nu ar mai avea de ce sa clarifice acest aspect, cat timp nu mai constituie un filtru de admisibilitate. Adica nu ar zice nici ca e in vigoare, nici ca e abrogat (fiind irelevant pentru constitutionalitate), iar pe fond art. 47, care instituia sporul, nu este neconstitutional.
S-ar putea insa invoca neconstitutionalitatea OG nr. 83/2000, abrogator, adica exact actul despre care ICCJ a spus ca este neconstitutional.
Si am da ICCj un bilet de papagal pe fondul problemei, dar numai daca CC ar retine constitutionalitatea ordonantei abrogatoare, respingand exceptia. iar asta nu e sigur.
July 15, 2009
Micsunica,
“In cauzele aflate pe rolul tribunalelor/curtilor, avand ca obiect obligarea la plata sporului (in cele cu suspendarea am trecut de faza asta) se poate invoca. Dar biletul de papagal nu ar mai ajunge la ICCJ.”
Pacat, atunci. As fi vrut sa vad ce decid aceeasi judecatori – dar oricum decizia ICCJ ar fi avut mai putina importanta. Esentiala pentru ceea ce vreau sa demonstrez e raportarea CC la problema abrogarii/existentei acelui articol; daca refuza sa se pronunte pe calea asta pot fi obligati sa o faca pe alta cale (exemplu: ar fi constitutionala o lege care modifica articolul respectiv?)
“S-ar putea insa invoca neconstitutionalitatea OG nr. 83/2000, abrogator, adica exact actul despre care ICCJ a spus ca este neconstitutional.”
Asa e … dar fara succes. CC a decis in mod repetat ca, odata ce ordonanta a devenit lege, sesizarea de neconstitutionalitate pe motiv de neregularitate a adoptarii ei devine inadmisibila (de unde si presupunerea pe care am facut-o in ultimul comentariu de la articolul trecut).