Îmi pare sincer rău că am spus că noua lege ANI merită o presă mai bună. Poate că e un pas înainte faţă de ce ieşise de la Cameră, dar faţă de proiectul iniţial este unul în urmă. Mult în urmă. Pe lângă diferenţa remarcată în completarea din articolul trecut (faptul că nu se mai sanţionează averea nejustificată ci doar cea ilicită), constat acum şi alte diferenţe între cele două proiecte, diferenţe de care se face vinovat proiectul adoptat săptămâna trecută.
Prima diferenţă este de fapt o corectare la articolul precedent. Aşa cum mă avertizează Matei, am greşit interpretarea legii în ce priveşte diferenţa vădită. Am crezut că cei 20.000 de euro sunt limita inferioară, dacă diferenţa dintre averea dobândită şi venituri trece de această sumă atunci se verifică indiferent ce procent este din averea totală. Aşa era în proiectul vechi, şi aşa era normal. În realitate în cel nou e exact invers, cei 20.000 de euro sunt limita superioară, dacă diferenţa scade sub această sumă atunci nu se verifică; la fel cum nu se verifică dacă diferenţa e sub 10% din avere. Ceea ce face ca procentul acesta să devină ridicol de mare. În cuvintele senatorului Eckstein,
[O "belea"] e de miercuri: s-a introdus o prevedere neconstitutionala si imorala. Pana acum diferenta dintre veniturile realizate si bunurile agonisite era exprimata printr-o cifra: 10.000 de euro; si s-a gasit un senator, spre uimirea mea social-democrat, care a propus ca diferenta sa fie un procent, s-a ajuns la 10 la suta. Asta inseamna ca, daca eu sunt slujbas sau demnitar si agonisesc 100.000 de euro, din care 10.001 euro nu sunt justificati, atunci sunt cercetat, se confisca ce nu am putut justifica. Dar colegul meu Verestoy sau Copos, ultramilionar, cu o avere de 100 de milioane de euro, pot dobandi nejustificat, nu zic sa fure, 10 milioane de euro. Daca vi se pare corect, mie nu mi se pare, contravine principiului egalitatii dintre cetateni si al nediscriminarii. Prin aceasta prevedere, pe cei maruntei i-am lasat bine merci sub obrocul ANI, iar pe cei mari i-am facut fericiti. Aveti limita de 10 milioane, puteti agonisi linistiti!
Şi asta nu e totul. În legea veche oricine putea depune sesizare la Agenţie, apoi urma o verificare prin care inspectorul să constate dacă există, citez, date sau indicii că există avere care nu poate fi justificată. Abia după această verificare începea, dacă era cazul, şi cercetarea propriu-zisă a averii. Prevederea a fost acuzată pe motiv că ar putea duce la o vânătoare de vrăjitoare, chit că exista pasul verificării, şi, pe lângă asta, cei care spuneau minciuni în sesizare riscau să fie pedepsiţi penal.
În noua formă sesizarea e făcută după cu totul alte condiţii. Sesizarea, citez din lege art.3 alin (3), trebuie să indice dovezile şi informaţiile pe care se întemeiază, precum şi sursele de unde acestea pot fi solicitate. Caracterul aberant al acestei prevederi este făţiş. I se cere practic celui care sesizează să facă toată treaba pe care ar fi trebuit să o facă Agenţia, fără să i se ofere nici un fel de mijloc legal pentru aşa ceva! Şi, ca să completeze această aberaţie, inspectorii agenţiei, cei care au posibilitatea oferită de lege să obţină aceste dovezi, sunt legaţi de mâini şi de picioare într-o astfel de situaţie. Legea spune, un aliniat mai încolo, că fără aceste dovezi sau surse de informaţie o sesizare trebuie ignorată, trebuie clasată de reprezentantul Agenţiei. Cu alte cuvinte, oricât de credibile i-ar părea inspectorului de integritate indiciile sau informaţiile pe care i le prezintă cel care sesizează, dacă acesta nu aduce dovezi sau nu indică de unde s-ar putea obţine, atunci inspectorul nu are voie să le descopere singur.
În fine, mai exita în vechea lege un articol care ar fi putut corecta cât de cât această situaţie. Era acolo un articol dedicat avertizorilor în interes public care ar putea sesiza agenţia. Aceştia sunt subordonaţii celor cercetaţi, oamenii cei mai în măsură să constate şi să poată demonstra că şefii lor politici îşi bagă mâinile în banul public sau se află în conflict de interese. Ceea ce le oferea proiectul vechi al legii acestor oameni era, evident, confidenţialitatea. Puteau să sesizeze Agenţia fără să le fie făcută publică identitatea şi să rişte astfel să fie sancţionaţi pentru sesizarea făcută. Legea nu uita posibilitatea de abuz, dacă sesizarea era făcută cu rea credinţă atunci nu mai era acoperită de confidenţialitate. În legea nouă articolul dedicat avertizorilor în interes public a dispărut; ceea ce va face, fără doar şi poate, să dispară şi sesizările întemeiate pe care aceştia le-ar fi făcut.
May 14, 2007
Sa fim seriosi, politicienii nostrii nu sunt destul de prosti( cinstiti) incat sa-si taie singuri creanga de sub picioare.
May 14, 2007
Sa-mi fie frica?.. Poate ar trebui!
Dar tot ce pot face acum e sa spun:
Traim intr-o dictatura a parlamentului. Care nu-i nu nimic mai pesus (sau mai prejos!) de dictatura comunista sau alt fel de dictatura inchipuita. Rolul dictaturii e sa aiba acoperirea “legala” asupra fiecarei actiuni.
Nu incape diiscutie ca o noua suspendare a presedintelui sau o lege ANI mai absurda ar fi legala. Doar ei fac legea nu?
Ma intreb cand va prevedea legea lor ca un astfel de mesaj circuland pe internet e ilegal?
Cand incepe cultul personalitatii?
May 14, 2007
Doc, bine ca a aparut, in sfarsit, era evident ca in varianta propusa de Monica nu avea cum sa treaca, daca ar fi continuat tot asa nu aveam o “lege ANI” niciodata, nici ANI nici nimic, a fost la fel ca la “punctul 8 de la Timisoara”!
Acum, tot ce avem de facut va fi s-o “amendam”, si nu toata deodata ci punctulet cu punctulet, incet si bine…
May 14, 2007
Codruta, ai dreptate – insa pana atunci trebuie sa stim de ce nu merge in forma asta, ca sa stim ce amendam. Pentru ca altfel o sa se spuna ca ANI era o idee proasta de la bun inceput, si ca trebuie abandonata nu imbunatatita.
May 14, 2007
Maestre, atentie si la formularea textului in ce priveste confiscarea: nu se specifica cata parte din avere poate fi confiscata (poate doar partea ilicit dobandita, poate mai putin de atat, poate chiar toata averea), se da alternativ “confiscarea unui bun determinat” s.a.m.d.
P.S.: daca cu venituri ilicite se dobandeste licit (ex. prin vanzare-cumparare in forma autentica, cu intabulare etc) un anumit bun, e bunul dobandit licit sau ilicit? Food for thought
May 14, 2007
Vere Doc,
Demersul tau in principiu este corect. Acum avem o lege – sa o si aplicam.
Consider ca marea noastra pb. nu este neaparat lipsa legilor ci aplicarea lor.
May 14, 2007
DOC, ce om in toate facultatiile mintale isi inagina ca ANI va avea atributiile unei institutii care sa functioneze in modul in care a fost initial conceputa,..? Realitatea este ca traim intr-o tara in care hotii conduc institutiile statului si asta inca nu ingrijoreaza pe nimeni ,…chiar daca pe alocuri vorbesc , comenteaza si chiar se prefac ca le pasa ,…in fapt ,…nu sunt destul de educati sa inteleaga ca o societate corect constituita are la indemana toate pargiile pentru a se apara de criminialitatea institutionala,…………..nu e cazul la Romani.
May 15, 2007
Stimati parlamentari,
V-ati “bagat picioarele” in legea ANI; pe drept cuvant Franco Frattini a facut referire la acest aspect; ati facut o lege stramba, adecvata intereselor voastre, sa nu poata cetateanul sa va ceara socoteala ca v-ati infruptat din bani publici.
Rusine, voua!
Imi doresc sa apara si votul uninominal la parlamentare si locale, ca nu ne reprezentati niciunul- imbuibatilor!
May 16, 2007
Doc, imi place articolul/comentariul tau, pentru ca scoate la iveala cateva motive de ingrijorare–foarte legitime… totusi, unele comentarii merita sa fie discutate si din alte puncte de vedere:
- desi suntem cu totii de acord ca averea nejustificata ar trebui sa fie sanctionata, iar Conventia ONU impotriva coruptiei (ratificata de parlament in 2004) prevede obligatii in acest sens pentru statele semnatare, sa remarcam doar ca avem un articol in Constitutia Romaniei care face acest lucru aproape imposibil–este vorba de art. 44(8), care spune ca “Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.” pam-pam!
- tocmai din motivul de mai sus, sarcina indicarii surselor cade pe umerii celui care face sesizarea–de fapt, e ceva mai mult aici, pentru ca ANI nu e parchet, ci jurisdictie administrativa, iar inspectorul ANI nu e procuror, nici politist, ca sa poata face investigatii… a existat un proiect, pe la inceputul lui 2006, daca nu ma-nsel, prin care se preconiza ca ANI sa fie cumva relationata cu ANAF, pentru ca inspectorul ANI, asimilat inspectorului financiar, sa fi putut face propriile investigatii… problema care s’a ridicat atunci, insa, a fost ca un agent executiv (inspectorul ANI asimilat ANAF) n’ar fi putut face investigatii in privinta magistratilor… sunt de acord ca solutia gasita in momentul de fata nu e cea mai fericita fata de aspiratiile noastre, insa ea tine cont de constrangerile corelate din hatisul legislativ existent…
- toate ingrijorarile ridicate in legatura cu avertizorii de integritate sunt valide, dintr’o perspectiva larga, insa ele au fost rezolvate (nu stiu daca in totalitate–asta vom afla abia de-acum incolo) prin chiar legea 571/2004 privind protectia avertizorilor, pe care o mai putem combina si cu legea 50/2007 privind consilierii de conduita… ramane sa vedem daca sistemul poate functiona ca un tot unitar, atunci cand se va infiinta ANI si va avea si personal… sa nu uitam ca PNA/DNA a avut nevoie de aproape 5 ani ca sa se “aseze” si inca n’am vazut prea multe succese
toate cele bune! –Codru
May 16, 2007
Codru,
1. Da, exista prevedere o constitutionala foarte explicita… Sau nu? Adica (am explicat asta in primul articol) legea veche 115/1996 spunea ca instanta poate dispune confiscarea unei parti a averii daca dobândirea ei nu este justificată (sic!). Articolul a fost atacat repetat la CCR. Fara succes! Or, daca asa cum se pare constitutia nu e deranjata de o asemenea prevedere drastica, atunci nu cred ca ar putea fi deranjata de sanctionarea fiscala (impozit marit) si administrativa a demnitarului care nu-si poate justifica averea.
2. Sigur ca ANI nu poate si nu trebuie sa faca o investigatie de tip penal. Poate si trebuie sa faca o investigatie financiara, i se ofera mijloace legale in directia asta. Mijloace pe care, evident, cel care sesizeaza nu le are! Adica as fi inteles daca in noua lege, in loc de verificarea facuta de inspector, i s-ar fi cerut chiar sesizatorului sa prezinte “indicii”, adica ceva palpabil – un motiv rezonabil si verificabil pentru sesizarea lui. Dar sa i se ceara dovezi(!) si informatii, precum si sursele de unde acestea pot fi obtinute, asta e chiar absurd.
3. Exista o lege a avertizorilor de integritate, dar oare se aplica? Legea respectiva isi propune protejarea subordonatilor care semnaleaza incalcari ale legii. Or, sesizarea lor in sensul legii ANI nu se refera (automat) la o incalcare a legii. Sigur ca legea respectiva enumera destule cazuri in care actiunea avertizorului e indreptatita si intra sub protectia legii inclusiv la capitolul confidentialitate. Dar aici, ma intreb, oare nu avem un caz de lege speciala care o deroga pe cea generala? O lege protejeaza identitatea subordonatilor care reclama o conduita ilegala sau neprofesionala a sefilor lor. Cealalta lege (ANI) cere ca orice sesizare sa fie asumata public de autor. Care dintre prevederi se aplica? Poate ca, la un moment dat, justitia va decide ca legea avertizorilor deroga legea ANI si se pot face sesizari confidentiale, nu stiu. Dar risca oare un om aflat in situatia asta sa verifice daca asta stau lucrurile pe propria lui piele? Nu cred.
May 28, 2007
[...] Între timp analiza respectivă a ajuns probabil la faza formulărilor concluziilor. Oricum, legea va fi modificată de urgenţă; ministrul a constatat, în fine, că textul ei are o problemă cu calculul diferenţei dintre avere şi venituri care nu trebuie justificată. Prin urmare, guvernul are deja în vedere o ordonanţă de urgenţă pentru a corecta legea, în sensul de a o aduce la forma iniţială mult-hulitei Macovei. Iar asta reprezintă o procedură cu care nu sunt deloc de acord. [...]
October 10, 2007
[...] Mă întreb, care sunt motivele pentru acest eşec? Să fi fost aşa de greu examenul acela? “Ana are mere”, candidatul are nevoie de un plan managerial pentru instituţia pe care doreşte s-o conducă. Să fi făcut examinatorii exces de zel? La fel de posibil este ca Agenţia, în forma în care a fost instituită, într-un final, să nu arate extrem de atrăgător pentru potenţiali candidaţi de valoare la şefia ei. Şi nu mă refer doar la piedicile puse de lege; un candidat care ar vrea şi ar putea să conducă competent instituţia, conform scopului ei declarat, poate prevedea că va deveni, şi el şi colegii lui, ţinta atacului furibund al politicienilor şi clienţilor lor din presa de partid, căci are, în DNA, un exemplu cât se poate de grăitor. Pur şi simplu, dacă nu e vorba doar de poziţia şi de banii oferiţi de şefia acestei Agenţii, dacă e vorba în primul rând de a face o treabă bună acolo, presupun că postul de şef al ANI nu prea este tentant. [...]
November 29, 2007
[...] Şi, ca să corectăm un pic modul în care a fost prezentată ştirea: dl Nicolae nu se bate cu legea guvernului Tăriceanu II, şi a dlui Chiuariu. Din contră, senatorul pesedist se bate să readucă legea la forma care a fost propusă iniţial de actualul ministru, şi adoptată de Senat; lege în care se confisca averea ilicită. Sancţionarea averii nejustificate era în forma legii Macovei, şi dacă se repune în discuţie forma aceea e exclusiv din pricina nemulţumirii Comisiei europene. Mai multe despre asta – aici (unde notez că dl Chiuariu a schimbat formularea avere nejustificată cu avere ilicită, – aici (unde analizez alte carenţe ale legii) şi – aici (unde vorbesc despre ordonanţa de urgenţă care se dezbate în parlament acum), [...]