S-a intimplat. ‘Geaba am tinut eu coada sus raspunzind ca “nimeni si nimic” atunci cind colegul Emil Stoica  intreba ce m-ar determina sa renunt la transportul cu autoturismul propriu in favoarea celui in comun ! Iata si raspunsul (pentru Emil, desigur): un agent de circulatie vigilent care aplica la singe Codul Rutier .

mai mult…

 
“Nici unul dintre colegii mei nu este imbecil. Singurul imbecil în această situaţie este cel care îşi permite să folosească astfel de expresii.”

(Ludovic Orban, comentând expresia ministru “imbecil” folosită de Traian Băsescu)

Bun, considerând ad-litteram indiciul oferit succint de dl Orban, vă rog să ghiciţi cine e “ministrul imbecil”. Aveţi dreptul la o singură încercare.

Îmi dau seama că încrâncenarea şi campania asta are o miză cât se poate de serioasă, dar într-un fel episodul mă şi amuză. Pricep că e un scandal, dar zău dacă înţeleg pe ce s-ar putea baza, la modul rezonabil. Dacă înţeleg bine, la o expoziţie de street-art organizată la New York artişti români au expus un căluţ de jucărie cu o svastică pe crupă. Bun, dincolo de vechimea simbolului, să crezi că simpla reprezentare a unei svastici e o pledoarie pentru nazism are la fel de multă noimă ca pretinde că romanele Agathei Christie sunt pledoarii pentru crimă. Ca să nu spunem că e greu de crezut că există o idiosincrasie la subiectul şi simbolurile naziste din partea unor persoane care, de exemplu, n-au avut probleme să-l laude pe Ion Antonescu. Şi atunci ce rămâne? Rămâne valoarea artistică a exponatului. Asupra ei nu mă pot pronunţa, căci nu sunt critic de artă. Ocazie cu care constat că, în rândul comentatorilor politici, am devenit o excepţie.

Spuneţi şi voi dacă nu e amuzant. Oameni care până acum n-aveau decât o temă obsesională, preşedintele Băsescu şi tot ce are legătură cu el, acum au … eh, au aceeaşi temă obsesională dar exprimată în alt fel. Căci motivul real (rezonabil nu poate să fie) al acestei conversii profesionale sui-generis este fapul că expoziţia cu pricina era organizată de Institutul Cultural Român, care e condus de o persoană vinovată de a se fi exprimat în favoarea preşedintelui. Să-i zicem, “efectul educativ Băsescu”.

Nu e prima oară când se manifestă. Acum mai bine de un an, preşedintele înjura cu un termen etnic o jurnalistă “vinovată” de a-l fi filmat prea insistent. Incompetenţa sa şi a sepepiştilor a făcut ca înregistrarea să ajungă în presă, care a multiplicat-o, cu tot cu înjurătură, până a obosit. Am expus atunci ipocrizia grosieră cu care presa a tratat tema, n-o mai fac acum. Cel puţin nu la modul specific. La modul general, am constatat acelaşi fenomen ciudat şi amuzant de care vorbeam mai sus. Oameni care înainte, în cazul cel mai bun, nu dădeau nici o atenţie chestiunii discriminării etnice au devenit brusc extrem de interesaţi de acest subiect. Au început să manifeste o gingaşă sensibilitate acolo unde înainte nu era decât indiferenţă sau dispreţ. Efectul educativ Băsescu.

Ar trebui poate să ne folosim de acest lucru. Fac un apel la preşedinte, în numele interesului naţional, să înjure cât mai cu sete reprezentanţii altor minorităţi, sexuale sau religioase, care ar putea beneficia de o presă mai bună. Fac un apel insistent să îşi dea cu părerea, direct sau prin reprezentanţi, şi asupra unor subiecte ştiinţifice pe care presa noastră le ignoră complet nejustificat. Abia aştept să văd “analiştii” preocupându-se de fizica particulelor subatomice, termo-economie sau concertele pentru clavecin, doar ca să-şi poată continua agenda obsesională. Măcar ar câştiga şi publicul ceva.

A doua e legată de un mecanism mediatic pe care l-am mai văzut în presa noastră : referinţele circulare, trucul prin care 0 surse de informaţii devin 3, 4 sau câte or fi. Vă amintiţi episodul răpirii jurnaliştilor, ştirea eliberării lor? O dăduse OTV, din cine ştie ce surse. O preluase apoi Al-jazeera. După care o dăduse toaaată presa noastră, pe motiv că deja era dată de două surse. Cam aşa ceva avem şi aici, cu excepţia faptului că nu putem vorbi de o eroare făcută cu bună credinţă. Din contră. “Scandalul” de la New York este instigat din ţară, după care presa de partid îşi justifică articolele fix cu scandalul creat de ei.

[Evenimentul Zilei, "Atac naţionalist la ICR"]

“- Mircea Dinescu: Aveţi acolo… «Când am fost recrutat informator mi s-a dat numele conspirativ de Felix».
- Dan Voiculescu: Nu cunosc.
- Mircea Dinescu: Aţi semnat vreodată vreun angajament?
- Dan Voiculescu: Doamne iartă-mă. Nu există nici un fel de document, de angajament, semnat de mine.
- Mircea Dinescu: Este olografă. V-aţi recunoscut scrisul acolo?
- Dan Voiculescu: Daţi-mi vă rog să văd. Referitor la cetăţeanul străin Lihlau este cetăţean străin, german domiciliat… nu are nimic cu poliţia politică.
- Claudiu Secaşiu: Dar acel document vă aparţine, scrisul e al dvs.?
- Dan Voiculescu: Sigur că da.
- Mircea Dinescu: Dar aţi semnat cu Felix. Ziceaţi că nu ştiţi ce e cu Felix.
- Dan Voiculescu: Păi aşa mi-au dat ei numele probabil, Felix.
- Mircea Dinescu: Dvs. aţi semnat cu Felix?
- Dan Voiculescu: Da.”

(Extras din stenogramele audierilor dlui Dan Voiculescu la CNSAS)

COMPLETARE : Cine e sursa acestor dezvăluiri? Ei bine, Dan Voiculescu însuşi, căruia trebuie să-i mulţumim pentru sprijinul dat procesului de deconspirare a fostei Securităţi. Nu glumesc aici deloc; m-am plâns în mai multe articole de opacitatea cu care funcţiona CNSAS. După ce, la cererea dlui Voiculescu, rolul de judecător al CNSAS a fost desfiinţat de Curtea Constituţională, noul Consiliu e obligat să trimită instanţei documentele care să justifice un verdict. Iar justiţia este publică.

Să votezi sau să nu votezi, asta e întrebarea pe care o pune MoROmeTe. Răspunsul meu, repetat, este pentru vot; poate că absenteismul poate avea un efect benefic în anumite situaţii excepţionale – şi aici mă refer doar la competiţii electorale individuale. Dar la nivel general nu văd nici un argument pentru refuzul de a vota.

N-am să intru aici în toată discuţia, e destul de vastă; am să mă refer la un singur lucru. Am tot citit argumentul, menţionat şi în articolul lui MoROmeTe şi preluat de la Andreanum, că o prezenţă redusă ar însemna un semnal de alarmă pentru politicieni. Citesc afirmaţia aşa cum este oferită, dar mărturisesc că nu ştiu şi nu găsesc pentru ea nici un argument empiric, adică un exemplu practic că aşa ceva s-ar întâmpla în orice fel, şi nici unul analitic, adică o deducţie, pornind de la fapte incontestabile, care să concluzioneze că politicienii ar trebui să fie îngrijoraţi de absenteism.
mai mult…

Citisem săptămâna trecută o ştire haioasă, un nou episod din serialul “pensionarii apolitici şi veseli”. Un lider al unei asociaţii de pensionari recunoştea senin că a cerut inclusiv sponsorizarea PNL pentru a organiza un miting împotriva guvernului. Dl Cristea, liderul cu pricina, părea să fie chiar surprins şi deranjat de faptul că partidul condus de dl Tăriceanu a refuzat să dea bani pentru o manifestare de protest la adresa guvernului condus de dl Tăriceanu. Până la urmă n-am mai pus pe blog episodul, preferând să mă amuz în particular.


Astăzi constat că viaţa noastră politică bate filmul şi umorul involuntar al pensionarilor veseli. Citesc că PNL “nu şi-l asumă” pe noul ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, şi că nu au de gând să-i sprijine proiectele. Ce poate urma de aici? Să facă mitinguri împotriva lui? (de sponsorizat nu se mai pune problema…) Să depună moţiune simplă împotriva propriului ministru? De ce nu direct una de cenzură?

“Alarma la metrou din cauza unui diplomat gol” anunţă Cotidianul într-o ştire de zilele trecute. Cum era şi agitaţia asta cu summitul, mi-am şi imaginat cum, spre disperarea organizatorilor şi lunetiştilor, unul din membri delegaţiilor oficiale intră în metrou echipat în costumul lui Adam. De fapt era o geantă-diplomat lipsită de conţinut şi aruncată într-un coş de gunoi.

 
 
“A treia zi [ministrul] a venit, a discutat cu … crescătorii de lapte au fost atunci nemulţumiţi (…)”

(reporter Realitatea TV)

Iar de la realitatea am aflat că principiul “eliminării intermediarului” a fost dus la o extremă neaşteptată de către zootehnia românească. În loc să se mai crească vaci de pe urma cărora să se producă lapte, reporterii Realităţii TV au descoperit că vacile au fost scoase din schemă şi s-a trecut direct la creşterea de lapte, spre uluirea sărmanelor bovine.

Mi se pare o ştire extrem de serioasă este total ignorată de presa noastră de astăzi! Iată la ce mă refer:
mai mult…

“Pericolul cel mare în politică este demagogia”, declară Ion Iliescu. Şi dispăru.

Heh, nu, n-a dispărut nicărieri, am parafrazat un banc vechi. În loc de asta, datorită lui, Congresul … ha, scuze, am alunecat pe o plăcintă, am vrut să zic Consiliul Naţional a însemnat o colecţie splendidă te vorbe de duh, dar nu duhul blândeţii ci al conflictului intern. Spre exemplu, pledând împotriva alegerilor anticipate, dl Iliescu a spus:

“Era o vorbă: sunt unii care se reped ca leii şi cad ca o plăcintă după aia.” Astfel, se poate spune că PSD se împarte în două categorii: “la plăcinte, înainte” respectiv “la război (politic, cu moţiuni), înapoi”. Se pare totuşi că, cu tot efortul verbal al fostului preşedinte al statului, prima categorie e mai mare; plăcintele au câştigat prima rundă, repezindu-se ca leii, cu doar 10 voturi împotrivă, către moţiune de cenzură şi organizarea de alegeri anticipate.

În schimb PSD n-a adoptat încă o moţiune de cenzură a declaraţiilor “dulci”, la adresa colegilor. Aşa că ele au continuat:

Mircea Geoană : “Nimeni nu e mai bun la pus etichete decât domnul preşedinte. E campion mondial”.
Ion Iliescu : “Depinde de context şi de nuanţa etichetelor”
Mircea Geoană : “Este ca în bancul cu sexul, depinde de ce parte te situezi”
Ion Iliescu: “Trebuie să atragem toate forţele de care dipune acest partid. Un om ca Năstase nu poate fi ţinut pe margine, el e un om care poate fi util în viaţa politică în general”
Mircea Geoană : “Va veni clipa să arătăm şi noi obrazul celor care stau pe la colţuri şi care pândesc congrese extraordinare”
Ion Iliescu: “Eu nu am avut o viata usora, natura m-a inzestrat cu niste virtuti care ma mentin inca treaz. Mintea inca nu mi-e tulbure, si nu numai mintea, inca mai am putere.”

Şi că veni vorba de Adrian Năstase, de bancuri cu sex şi de colţuri, Ion Iliescu a propus, amuzant, ca cel care pierde la vot preşedinţia Consiliului Naţional să devină vicepreşedinte în Biroul Permanent. Bine că n-a propus să ajungă direct preşedinte….

Inaugurez astăzi categoria “Ce cauţi, mă, în blogul nostru?”. Între alte date privind traficul de aici le am şi cele privind expresiile (“keywords”) căutate pe Google de la care s-a ajuns apoi în paginile blogului. Unele sunt în tematica acestui blog, pot doar să sper că autorii au aflat de aici ceva ce să-i ajute sau să-i intereseze. Iar dacă n-au aflat întocmai ce căutau, atunci încerc să completez în aceste articole. În alte cazuri se ajunge la paginile Inventarului… căutându-se cu totul altceva, sau chiar lucruri pe care nu mi-ar fi trecut prin minte că cineva le poate căuta.
mai mult…