D'ale uninominalului
Mihai de la “Oprescu şi legea” are două analize foarte bune despre nou sistem de vot, una care îi analizează impactul asupra alianţelor (şi în special asupra alianţei PSD + PC), iar cealaltă asupra pragului alternativ de vot. Prima mi se pare fără cusur. La a doua, însă, am rezerve asupra unor concluzii trase de autor.
Noua lege electorală introduce două tipuri de prag :
mai mult…
Nu înţeleg de ce anunţul preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, că nu va mai candida în alegeri este privit ca o renunţare sau chiar un punct final al carierei sale politice. Eu cred că e exact contrariul. Spuneam că noul sistem nu avantajează anumite partide şi că totul depinde de disponibilitatea şi capacitatea fiecăruia de a se reforma şi a se adapta la el. Exact asta face Ion Iliescu. Departe de a renunţa la cariera sa politică, fostul preşedinte nu face decât să şi-o protejeze de efectele schimbării sistemului electoral.
mai mult…
(Andrei Alexandru, purtător de cuvânt al dlui Văcăroiu)
Am asistat, acum două zile, la Realitatea Zilei, la o pledoarie ciudată, făcută de un personaj care apare destul de rar pe ecranele TV. Purtătorul de cuvânt al dlui Văcăroiu se adresa preşedintelui Băsescu, rugându-l să invite toate partidele la Cotroceni să discute … despre oportunitatea sistemului de vot proaspăt adoptat. Alexandru Andrei, care se declara totodată şi aspirant la un fotoliu de parlamentar din toamnă, părea brusc foarte preocupat de pregătirea electoratului pentru vot. Nu am să discut aici fondul afirmaţiei (e un clişeu şubred), o să spun doar că pare greu de crezut că îngrijorarea are în totalitate de-a face cu o ipotetica inadecvare a electoratului român la noul sistem electoral.
mai mult…
Ţin neapărat să-l contrazic pe Dromichaetes care, într-o scrisoare deschisă, afirmă între altele că noul sistem de alegere a parlamentarilor nu are merite aparente. Îmi pare rău, dar aceste merite nu sunt doar aparente, ci defilează apăsat prin faţa ochilor noştri, dacă dorim să le vedem : trebuşoara cu trasarea colegiilor e un bun exemplu. Sigur, din câte pot eu spune, o bună parte a presei nu detectează semnificaţia profundă a agitaţiei de pe scena politică legată de acest subiect, şi îl relatează obosit în termenii de dispută între partide, “circ parlamentar”, “împărţirea României”, abandonarea românilor din HarCov şi alte clişee.
Semnificaţia profundă a încrâncenării dar şi a întârzierii cu care s-a făcut trasarea colegiilor este că politicenii noştri se tem. Acest nou sistem electoral îi face nervoşi pe reprezentanţii tuturor partidelor. Ziariştii s-au grăbit să considere că impunerea de către PSD şi PNL a hărţilor electorale este în detrimentul PD-L, fără să ţină cont că, pe partide, sistemul produce exact aceleaşi rezultate proporţionale, care nu depind de graniţele colegiilor. Ziariştii au asistat la lamentările / acuzaţiile pedelistului Valentin Iliescu, ba chiar şi ale lui Emil Boc, cum că PSD şi PNL ar fi făcut blat între ele, fără să se întrebe de ce s-ar plânge un partid de tactica perdantă a partidelor adversare. În realitate şi hărţile cu dedicaţie şi blaturile au o singură explicaţie raţională, pe care a dat-o în mod cinstit şi explicit dl Hrebenciuc : nimeni nu mai e sigur de mandatul lui. Şi atunci cum să spui că sistemul nu are merite aparente? Sigur că mai are şi defecte, serioase, iar acestea vor deveni evidente în toamnă : perdanţi în colegii care câştigă mandate parlamentare.
mai mult…
Ca raspuns la reactiile provocate de analiza sa din Cotidianul – care încearca sa demonstreze ca PSD va câstiga alegerile din toamna – Pavel Lucescu adauga pe blogul sau unele clarificari. Sintetizând, demonstratia domnului Lucescu se bazeaza pe urmatoarele afirmatii :
a) Modul uninominal de votare – adica faptul ca stampila de vot se pune pe un nume si nu pe o lista – deplaseaza campania electorala în plan local, reducând deci influenta campaniei prin mass-media la nivel national.
b) Factorii de influenta locali sunt în principal primarul, presedintele Consiliului Judetean si candidatul însusi. Atunci când cei trei apartin aceluiasi partid numim trio-ul “triunghi de aur”.
c) Partidul cu cele mai multe triunghiuri de aur are mari sanse de-a câstiga alegerile.
Rationamentul dlui Lucescu se bazeaza pe silogismul a) -> b) -> c) si pe faptul ca PSD-ul are cel mai multe triunghiuri de aur atât din punct de vedere strict numeric cât si în ceea ce priveste populatia acoperita de aceste triunghiuri. Deci PSD va câstiga chiar daca a obtinut la alegerile locale un numar de voturi ceva mai mic decât PDL. Iar criticilor care, precum Doc, spun ca numarul mandatelor va fi direct proportional cu cel al numarului de voturi, dl. Lucescu le raspunde spunând ca analiza sa se refera la modul in care se câstiga voturile si modul în care noul sistem influenteaza decizia alegatorilor.
Sunt de acord cu faptul ca rezultatul votului pe noul sistem nu va fi acelasi ca în cazul în care s-ar folosi cel vechi. Este însa rationamentul lui Pavel Lucescu corect ? Sa vedem.
1. Am auzit din nou vorbindu-se despre modul în care PNL şi PSD îşi trasează colegii câştigătoare. Afirmaţia despre “câştigarea colegiului” e victima aceleiaşi confuzii de care vorbeam articolul trecut apropo de “câştigarea alegerilor” : consideră că cel care câştigă cele mai multe voturi câştigă automat şi mandatul. Nu e adevărat.
Încă odată : sistemul însumează voturile în circumscripţie şi apoi la nivel naţional şi, în funcţie de ele, după un algoritm menit să asigure proporţionalitatea rezultatului, atribuie partidelor mandatele din circumscripţia respectivă. Abia apoi intră în calcul rezultatul din colegii, care determină căror candidaţi li se atribuie mandatele. Dacă unui partid i s-au atribuit 2 mandate în circumscripţie atunci va trimite doi candidaţi în parlament, fie că a câştigat 4 colegii fie că n-a câştigat niciunul. Câştigarea unui colegiu nu e o garanţie pentru obţinerea mandatului.
mai mult…
Localele s-au încheiat, subiectul politic fierbinte al acestor zile fierbinţi sunt alegerile parlamentare. Se analizează ce impact are noul sistem electoral asupra acestora, şi ce rezultat se presupune că vor avea. Constat că o bună parte din aceste analize fac câteva confuzii foarte grave. Să luăm, ca exemplu, analiza semnată de Pavel Lucescu în Cotidianul, să vedem pe rând care sunt problemele:
1. Sistemul de vot pentru alegerile parlamentare este considerat uninominal. Dl Lucescu face un număr de deducţii, destul de solide, folosindu-se de statisticile alegerilor pentru şefii CJ şi primari, pentru a estima rezultatul alegerilor parlamentare. E un raţionament care se bazează implicit pe o ipoteză eronată : primarii şi şefii de CJ sunt aleşi uninominal, parlamentarii, în schimb, nu. Pentru alegerile parlamentare avem un sistem care are trăsături comune cu unul uninominal, iar o parte din parlamentari se poate spune că vor fi aleşi astfel. Dar, per total, noul sistemul de vot nu este unul uninominal.
mai mult…
“Intr-o proportie covirsitoare, asa numitii baroni locali, implicati in scandaluri, cu dosare la DNA sau figurind pe listele negre ale Coalitiei pentru o guvernare curata, au fost alesi prin vot uninominal presedinti ai Consiliilor judetene.”
(Andreea Pora, “Baronii locali, învingători ai uninominalului”)
Una din plângerile împotriva sistemului uninominal suna cam aşa : o să se aleagă cu el o mulţime de independenţi cu bani, tot felul de vedete şi manelişti, oameni cu notorietate facilă şi lipsiţi de experienţă. Asta în loc să se aleagă oameni de partid şi de echipă. Urmau apoi prelegeri despre uninominalul care distruge partidele, despre importanţa acestora într-o democraţie, şi despre cât de necesar este, măcar, dacă nu chiar bine atunci când partidele aleg de fapt demnitarii.
Iată, avem în mod inedit la preşedinţii de Consilii Judeţene introdus votul uninominal cu un singur tur. Prin urmare, rezultatele de duminică stârnesc reproşuri. După cum vedeţi, de data asta plângerea este că sistemul uninominal este cel care a făcut să fie aleşi “baronii locali”.
Ca paranteză, este ceva de învăţat de aici. Dincolo de obiecţiile aduse de oameni neimaginativi ca mine, pe motive meschine ce ţin de logică şi bun-simţ, există un avantaj incontestabil să aduci acuzaţii care se bat cap în cap : oricum ar sta lucrurile rămâi cu o parte dintre ele la dispoziţie. Dacă acuzi un om în acelaşi timp că merge prea iute şi merge prea încet atunci n-are cum să scape de reproşurile tale indiferent cum ar merge.
Preşedinţii aleşi ai Consiliilor Judeţene sunt, fără excepţie, candidaţii propuşi de partide. Nu e nici o vedetă, nici un manelist care triumfă doar în virtutea notorietăţii lui dubioase, destructurând cu ajutorul uninominalului partidele noastre indispensabile. Din contră, sunt aceeaşi oameni, vechii şi experimentaţii lor oameni. Până la alegeri sistemul uninominal era rău că nu-i alegea. Acum e rău că-i alege. Se pare că pentru a răspunde tutoror criticilor, cu sistemul uninominal ar trebui să se aleagă membri de partid relativ independenţi, necunoscuţi, care nu candidează.
Bun, nu e vorba doar de coerenţa criticilor care i se aduc. Altă observaţie este că este cât se poate de absurd să judeci o reformă la prima ei aplicare, la fel de absurd ar fi să judeci talentul literar al unui om după primele mâzgăleli făcute învăţând să scrie.
În fine, există alt motiv evident şi imediat pentru care rezultatul pe care aceste alegeri pentru şefia Consiliului Judeţean nu poate fi un argument împotriva sistemului uninominal. Majoritatea celor menţionaţi pe lista respectivă sunt demnitari aflaţi în funcţie. Preşedinţii de CJ aleşi pe liste, şi apoi de consilieri. Cu alte cuvinte, comparaţia nu rezistă. Înţeleg, deşi nu accept, reproşul că VU n-a făcut să fie alese alte persoane. Dar e un non-sens să spui că, strict în această privinţă, e mai prost decât celălalt sistem din pricină că produce aceleaşi rezultate. Ca paranteză, explicaţia acestui rezultat este aceeaşi ca în cazul primarilor; partidele sunt incapabile să promoveze candidaţi capabili, şi atunci cei aflaţi în exerciţiu au un avantaj dat de notorietate şi de inerţia votului.
Acestea fiind spuse, votul uninominal pentru şefii de consilii judeţene are o problemă serioasă şi reală, pe care am spus-o demult : el separă practic cele două instituţii, consiliul şi şeful său, în condiţiile în care acestea nu pot lucra decât împreună! Şi nu există mecanisme de rezolvare a disputelor între un preşedinte şi un consiliu de culori politice diferite. Problema a fost agravată de faptul că, în loc să fie aleşi cu o majoritate absolută, la fel ca primarii, şefii de consilii judeţene sunt aleşi cu una simplă. În turul doi s-ar fi putut negocia alianţe majoritare în Consiliu Judeţean pentru susţinerea unui candidat… Ar fi fost mai puţine cazuri de preşedinţi cu culoare politică diferită de cea a majorităţii din consiliile lor.
Ar fi uşor hazardat să deducem existenţa unui blat după câteva replici binevoitoare schimbate de candidaţi la emisiuni de televiziune, sau după apariţia lor împreună în poze vechi, prezentate de presă ca şi cum ar fi proaspete. De asemenea, nu cred defel în mari conspiraţii politice, pentru că mi se pare rizibilă orice încercare de asociere între partidele noastre năuce şi termeni gen “vast” sau “elaborat”.
Pe de altă parte, însă, campania pentru aceste alegeri locale dă impresia certă că nu este la fel de aprigă ca precedentele. Termenul “blat” este prea tare, candidaţii partidelor sunt suspectaţi a se fi înţeles între ei din pricină că nu se mai ceartă la fel ca acum 4, 8 sau 12 ani.
Există, cred eu, două motive principale pentru această lipsă de vlagă combativă a candidaţilor din aceste alegeri.
1. Situaţia de pe scena noastră politică este fără precedent. Să nu uităm că alegerile locale nu pot fi diferenţiate de cele naţionale, mai ales la nivel de judeţ sau de oraşe mari şi Bucureşti, locuri unde pentru posturile administraţiei locale candidează lideri ai partidelor.
Cum spuneam în articolul trecut, votul la alegerile locale se poate da şi ca “mesaj politic”, susţinere a unei forţe politice la nivel naţional. Iar în toate celelalte cicluri electorale demarcaţia între putere şi opoziţie a fost una cât se poate de clară : Convenţia Democratică sau Alianţa în opoziţie contra PSD la putere, PSD în opoziţie contra reprezentanţilor ex-Convenţiei la putere. Problema s-a pus în fiecare din aceste competiţii la modul “care pe care”, “marile coaliţii” fiind excluse; aceste trăsături de la nivel naţional fiind urmărite atât de candidaţi cât şi de electorat şi la alegerile locale.
Or, în 2008 scena politică arată cu totul altfel, mult mai confuz. Liniile de demarcaţie între putere şi opoziţie nu sunt deloc clare. PNL are guvernul, dar e unul minoritar. PSD e teoretic în opoziţie, dar a susţinut şi susţine guvernul în funcţie. PD-L a fost partid la guvernare, teoretic e în opoziţie dar “liderul de suflet” are prima demnitate în stat etc. Poate lucrurile ar sta altfel dacă perspectivele electorale ar indica un singur câştigător categoric, dar nu e cazul.
Urmarea? Strategia de politică de partid a celor trei formaţiuni principale nu este bine stabilită. Cele trei partide stau în expectativă în ce priveşte politica de alianţe; ceea ce afectează şi campania pentru locale a candidaţilor lor. Aceştia nu riscă să se certe rău cu contracandidaţi pe care ulterior să fie nevoiţi să-i accepte ca aliaţi.
Tot fără precedent şi tot cu efect direct asupra campaniei sunt şi disputele interne din partide în preajma alegerilor. PSD are cazul cel mai evident şi mai spectaculos, dar de astfel de dispute nu sunt scutite nici celelalte două partide mari, PNL şi PD-L.
2. Folosirea votului uninominal majoritar cu un singur tur la alegerea preşedinţilor Consiliilor Judeţene Aici sunt nevoit să speculez ceva mai mult decât am făcut-o la punctul precedent. Nu putem analiza încă precis impactul pe care această modificare a legii electorale îl va avea asupra alegerilor locale, pentru că nu avem un precedent. Nici măcar partidele nu au experienţă cu acest tip de vot. Şi totuşi alegerea preşedintelui de Consiliu Judeţean prin majoritatea simplă a voturilor poate influenţa serios modul de desfăşurare a campaniei electorale, cu atât mai mult cu cât vorbim de un post cheie în administraţia locală :
Sistemul de vot uninominal majoritar cu un singur tur de scrutin este caracterizat de faptul că lipseşte de obiect negocierile post-electorale. Un singur candidat este ales printr-un singur proces electoral, prin urmare nici nu are ce oferi apoi la negocieri şi nici nu are ce primi în schimb. În cazul sistemului pe liste partidele negociau după alegeri majorităţi în consilii în schimbul posturilor de conducere sau a viceprimarilor. În cazul sistemului uninominal majoritar cu două tururi, după primul tur candidaţii rămaşi în cursă negociau cu cei perdanţi sprijinul în turul decisiv. În ambele cazuri negocierile aveau loc după alegeri, ceea ce permitea campaniei electorale să fie disputată. În schimb, în cazul sistemului folosit pentru alegerea Consiliului Judeţean negocierile nu au sens decât înainte de alegeri. Iar asta poate inhiba disputa dacă reprezentanţii unor partide ezită să-i atace pe cei ai altor partide cu care ar dori ulterior, dar tot pe perioada campaniei, să poarte negocieri. Repet, nu pot spune cert că aşa stau lucrurile; dar dacă am dreptate o să asistăm în ultima parte a campaniei la un număr de candidaţi care se vor retrage din cursa pentru şefia Consiliului Judeţean (sau a altor posturi) oferind sprijinul lor altor candidaţi. Poate pe atunci va prinde ceva glas şi campania electorală.
