Articolul trecut a avut un scop destul de îngust: demontarea unei mistificări care luase amploare, şi anume că CEDO ar fi judecat deja speţa reducerii pensiilor declarând statul (Letonia) vinovat de exproprierea unei anume “Akdeejeva”. Discuţia a evoluat şi aici, şi pe pagina Hotnews şi în alte părţi, legată de dreptul la pensie şi deciziile relevante ale instanţelor (CEDO, Curţi Constituţionale) în această privinţă. Să vedem pe rând cum stau lucrurile.

Cazul Buchen v. Cehia, la CEDO. Am văzut un comentariu de genul:

Cred ca acuma Doc incearca el sa ii prosteasca pe prosti. Sunt curios cati chiar vor cauta mai departe si vor descoperi ca sunt mai multe cause pe aceeasi tema.
Un exemplu:
Buchen versus Cehia (2006), în care Curtea Europeană a decis că “limitarea nejustificată a unui drept recunoscut magistratului, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul articolului 1, din Protocolul 1 al CEDO, dar şi o discriminare în sensul articolului 1 din Protocolul 12″.
Daca sunteti curiosi puteti sa mai cautati.

Măi, măi. Măcar sfatul de a căuta e bun, iată textul (în franceză) deciziei cu pricina. Căutaţi citatul acolo. Eu nu l-am găsit. E pur şi simplu inventat. De altfel, există destule motive să fi spus asta fără să caut. De exemplu, CEDO nu protejează “drepturile magistraţilor”, ci pe cele ale oricărui cetăţean al statelor semnatare ale convenţiei; şi nu există un drept la pensie specială. De asemenea, dlui Buchen nu avea cum să i se îngrădească dreptul la pensie de magistrat întrucât nu avusese una. De fapt, cazul e foarte simplu: reclamantul e un fost militar intrat apoi în magistratură. În calitate de fost militar, avea dreptul la o pensie (alocaţie) după retragere, o altă lege a revocat dreptul acesta pentru foştii militari deveniţi magistraţi. Legea făcea discriminare şi aplicarea ei a fost discriminatorie, aşa cum a demonstrat dl Buchen în faţa CEDO, care i-a dat câştig de cauză.

Cu alte cuvinte, nu e vorba de un judecător care ar fi “expropriat” de pensie, ci e vorba de un fost militar care a fost discriminat, în ce priveşte alocaţia primită după retragere, în raport cu alţii. Pot bănui că cineva a căutat rapid în baza de date CEDO cazuri câştigate conţinând “magistraţi” şi “pensie”, a găsit unul, şi a spus apoi că CEDO a decis ce ar fi vrut el să decidă. La fel e cazul Gaygusuz vs. Austria; e un caz de discriminare, nu de expropriere.

Bun, până aici am comentat despre ce NU reprezintă cazurile aduse în discuţie. Faptul că în cazul Andrejeva sau Buchen sau Gaygusuz CEDO a decis altceva decât că reducerea sau neacordarea pensiei ar încălca un drept de proprietate nu înseamnă automat că a permis aşa ceva. Ce părere are CEDO despre dreptul de proprietate şi pensia? Am găsit, publicat pe situl CEDO, un material care analizează exact asta, dreptul la proprietate sub convenţia europeană a drepturilor omului, analizând jurisprudenţa relevantă a CEDO. Există acolo şi un capitol legat de pensii. Am să citez prima parte din el, în traducerea mea.

Pensii şi beneficii sociale

În principiu, dreptul la asigurare socială poate fi considerat drept de proprietate, în anumite condiţii. Cu toate astea, nu există un drept per se de a primi un ajutor social de orice fel.

Cazul Muller v. Austria a stabilit că nu există în convenţie un drept general la pensie de stat de bătrâneţe. În schimb, ar putea exista un drept de proprietate de a primi un ajutor dintr-o schemă de securitate socială, obligatorie sau voluntară, cu condiţia ca cel care o pretinde să îndeplinească condiţiile necesare care pot fi în mod legitim impuse de stat, în condiţiile paragrafului doi al Articolului 1 din Protocolul nr 1. Cu toate astea, dreptul respectiv nu poate fi interpretat ca garantând beneficiarului primirea unei pensii de o anumită valoare (vezi Dumanovski v. FYROM). Prin urmare, statele au dreptul de a modifica suma plătită, în acord cu o politică economică rezonabilă. În Domalewski v. Poland Curtea a decis că retragerea statutului de veteran a reclamantului, un ofiţer în retragere din fostul minister al Siguranţei Publice, urmată de pierderea beneficiilor financiare, nu reprezenta o încălcare a dreptului său de proprietate, de vreme ce primea aceeaşi pensie de bază din sistemul de pensii pe bază de contribuţii, chiar dacă pierduse alte reduceri şi alocaţii.

În cazul Jankovic v. Croatia reclamantul s-a retras în 1987 din armata Iugoslavă primind o pensie militară. În 1992, autorităţile croate i-au redus pensia la 63,22% din ce primea anterior. Reclamantul s-a plâns de reducere pe baza Articolului 1 din Protocolul nr 1 şi a Articolului 14 a convenţiei. Curtea a decis că, de vreme ce reducerea pensiilor ofiţerilor armatei iugoslave a fost un mod de a integra pensiile respective în sistemul croat de pensii, măsurile autorităţilor erau în interiorul dreptului de evaluare al statului şi nu constituiau măsuri discriminatorii(…)

Sublinierile mele. Aceasta din urmă apropo de o altă discuţie, atinsă mai sus, cea a pensiilor speciale la care magistraţii pretind că au dreptul.

1. Scriam la un moment dat că un mod foarte răspândit în care presa dezinformează, în efect, este prin jonglarea cu asumarea respectiv atribuirea unor afirmaţii. Informarea ar trebui să urmeze o regulă destul de simplă: presa îşi asumă afirmaţiile a căror veridicitate e evidentă sau o poate confirma; pe celelalte le atribuie celor care le-au făcut. Încălcarea regulii înseamnă dezinformare. Să dau un exemplu, legat să zicem de un proces în justiţie: între un articol cu titlul “X e nevinovat!” şi unul intitulat “‘X e nevinovat!’ – spune avocatul lui” e o diferenţă majoră, vorbim de două afirmaţii complet diferite. Nici măcar nu există un motiv să credem că dacă a doua e adevărată atunci prima are şanse mai mari să fie, de vreme ce e rolul avocaţilor să îşi apere clienţii.

- “CEDO: Diminuarea pensiilor este ilegală” (Money.ro, Realitatea.net)

– “CEDO şi CJUE: Pensia constituie un drept patrimonial. Diminuarea ei ar echivala cu o expropriere” (Mediafax)

– “CEDO a impus Letoniei despagubiri la pensii recalculate in minus” (Pro TV)

– “ATENTIE! CEDO a impus Letoniei despagubiri pentru pensiile recalculate in minus” (Antena1)

Patru titluri similare, patru titluri care dezinformează în acelaşi mod. Informaţia pe care acestea o transmit este că CEDO a decis ceva în privinţa diminuării pensiilor. Or, jurnaliştii nu au informaţia asta. Ce au ei este o afirmaţie făcută de alţii, pe care însă …uită să o atribuie. Ar fi trebuit să citim “Consiliul legislativ spune că…”, “Asociaţiile de magistraţi pretind că” etc. Asta e informaţia.

2. Să trecem acum la sursa afirmaţiei preluate de presă. CSM, AMR, Consiliul Legislativ, AMPR… Pe undeva jurnaliştii ar putea invoca o scuză: instituţie după instituţie, oenge cu oenge, toţi magistraţi şi oameni ai legii, toţi foarte-foarte serioşi spun acelaşi lucru, n-ar trebui să le dăm credit? Să presupunem că au totuşi dreptate?

Ei, toţi oamenii aceştia serioşi ar trebui să fugă să se ascundă de ruşine. Da, toţi spun acelaşi lucru. De ce oare? Verificaţi articolele, toate sursele se referă la un anume caz “Akdeejeva vs. Letonia” drept bază pentru afirmaţia lor. Or, … NU există un astfel de caz. Pot presupune că cineva s-a grăbit şi a transcris greşit numele “Andrejeva”, căreia CEDO i-a dat dreptate împotriva Letoniei. O greşeală de transcriere este în regulă. Faptul că niciuna din aceste instituţii şi persoane, niciuna(!) nu a sesizat-o înseamnă că nu au ajuns independent la aceeaşi concluzie. Nici măcar nu au căutat cazul, căci altfel şi-ar fi dat seama imediat că e o eroare. Au preluat toate opinia venită dintr-o singură sursă, cu tot cu greşeala de transcriere pe care sursa respectivă a avut ghinionul s-o facă, cu alte cuvinte fără o minimă verificare. ONGurile se pot face de râs pe barba lor, dar de la o instituţie cum e Consiliul Legislativ mă aştept la demisii.

3. Aceşti oameni serioşi, presă şi judecători, nu au verificat cazul; dar acesta nu e un motiv să n-o facă subsemnatul, la fel cum puteţi să o faceţi oricare dintre voi căutând în baza de date a CEDO “Andrejeva” (nu “Akdeejeva”). Citiţi decizia de acolo şi o să descoperiţi că,

a) Dna Andrejeva nu a acuzat diminuarea pensiei, ci modul în care a fost calculată de la bun început. Mai precis faptul că nu a fost inclusă perioada în care a lucrat în alte state ale URSS.
b) CEDO nu a decis că i s-a încălcat dreptul la proprietate sau că a fost expropriată, ci că a fost discriminată în drepturile ei în raport cu ceilalţi locuitori ai Letoniei.
c) În fine, citez din decizia CEDO un pasaj relevant:

“77. The Court has also held that all principles which apply generally in cases concerning Article 1 of Protocol No. 1 are equally relevant when it comes to welfare benefits (ibid., § 54). Thus, Article 1 of Protocol No. 1 does not guarantee as such any right to become the owner of property (see Van der Mussele v. Belgium, 23 November 1983, § 48, Series A no. 70; Slivenko v. Latvia (dec.) [GC], no. 48321/99, § 121, ECHR 2002-II; and Kopecký v. Slovakia [GC], no. 44912/98, § 35 (b), ECHR 2004-IX). Nor does it guarantee, as such, any right to a pension of a particular amount (see, for example, Kjartan Ásmundsson v. Iceland, no. 60669/00, § 39, ECHR 2004-IX; Domalewski v. Poland (dec.), no. 34610/97, ECHR 1999-V; and Janković v. Croatia (dec.), no. 43440/98, ECHR 2000-X). ”
(CEDO, Andrejeva v. Letonia)

Mă gândesc, oare n-am putea rezolva criza asta printr-o lege? O singură lege foarte simplă, mai simplă chiar decât cele propuse de OTV:

  Articolul 1. Criza economică nu există.
  Articolul 2. Orice dispoziţie contrară acestei legi se abrogă.

Nu-i aşa că ar fi suuuper? Fără reduceri şi greve şi alte aiureli! De ce nu rezolvăm criza aşa? A, ştiu. Dacă deschid televizorul diverşi ziarişti, politicieni şi lideri de sindicat îmi spun că puterea politică actuală desfăşoară un genocid împotriva propriului popor. De la ei nu ne putem aştepta decât la ce e mai rău, sunt nişte ticăloşi. Dar de ce nu ne ajută judecătorii? N-ar putea Curtea Constituţională să declare neconstituţională criza? N-ar putea Înalta Curte să decidă – definitiv şi irevocabil, desigur – că PIBul a crescut şi va creşte în continuare, în vecii vecilor? Că nu există deficite? N-ar putea judecătorii să scoată înafara legii orice scădere a productivităţii muncii sau a exporturilor? De ce oare n-o fac? Sunt complici cu alde Băsescu şi Boc?

…Dacă aş face doar o încercare să fiu amuzant mi-aş cere scuze, recunosc că e trasă rău de păr. Dar e altceva, şi tocmai aici e ironia. Astfel de afirmaţii sunt atât de absurde încât nu le-aş putea enunţa decât ca să le fac de râs; o încercare cu atât mai amărâtă cu cât ridicolul lor este destul de grosier. Nu e cine ştie ce ironie în a pretinde că politicieni sau judecători pot să schimbe legi şi realităţi economice. Ironie e atunci când oameni pretind la modul cel mai serios că se poate face asta, în dezbateri publice. Iar atunci când respectivii au şi putere de decizie şi şi-o folosesc în direcţia asta, ironia situaţiei nu mai e deloc amuzantă.

Nu, judecătorii nu sunt complici cu puterea actuală. Cel puţin dacă ne luăm după reprezentanţi de ai lor, sunt adversari înverşunaţi ai măsurilor luate de aceasta. Dacă ar fi doar pe un plan, să-i spunem, sindical atunci ar fi totul în regulă. La fel ca alte categorii, judecătorii sunt afectaţi de măsurile luate de guvern, e normal să li se opună, în cadrul stabilit de lege. Problema e că, spre deosebire de alte categorii, judecătorii au puterea de a stabili unde e acel cadru, şi pot s-o facă după bunul plac. Şi astfel aflăm că reducerea de pensii şi salarii nu ar reprezenta doar o măsură incorectă, excesivă, brutală etc., aşa cum spun mai mult sau mai puţin argumentat sindicatele. Ar fi şi o măsură ilegală, pentru că ar afecta aceste “drepturi”. Există o inflaţie de “drepturi” în spaţiul nostru public, şi, la fel ca inflaţia de orice natură, duce la devalorizarea conceptului. Este nivelul salariului, spre exemplu, un “drept”?

Să încep printr-o precizare. Nu poate fi vorba, în această discuţie, de prevederi specifice în favoarea unor anumitor categorii pe care le găsim într-o lege, chit că, din lipsă de alt termen, şi acestea sunt numite “drepturi”. Nu poate fi vorba de aşa ceva, pentru că, dacă ceea ce e numit “drept” apare exclusiv ca rezultat al existenţei unei legi, atunci el poate dispare odată cu legea respectivă. În acest caz discuţia s-ar încheia imediat. Puterea politică a stabilit un anumit nivel al salariilor angajaţilor statului, puterea politică poate stabili unul nou. Or, asociaţiile de magistraţi se referă la prevederi, la beneficii care ar fi intangibile pentru puterea politică de la un moment dat. Se invocă jurisprudenţa CEDO şi articole din Constituţie, toate vorbind despre drepturi universale, care nu pot fi alterate de legile statului.

Cu alte cuvinte, ar exista un drept care interzice diminuarea salariilor. Sună bine ce spun dnii în robă? Poate c-o fi sunând bine, dar în esenţă este echivalentul afirmaţiilor absurde din primul paragraf. Pentru ca nivelul salariilor să nu scadă niciodată e necesar ca economia să nu scadă niciodată. Ca să acorde garanţia primei afirmaţii, adică să recunoască un “drept”, un stat trebuie să aibă garantată a doua afirmaţie. Or, a pretinde că un stat poate să garanteze creştere economică permanentă este similar cu a pretinde că o criză economică poate fi evitată declarând-o înafara legii.

Repet, asta dacă vorbim de drepturi universale ale omului, cele care sunt invocate din Constituţia noastră şi singurele de care se ocupă CEDO. Altfel decât în situaţii extreme Statul poate să garanteze nivelul de salarizare al unor categorii anume. Dar nu poate face asta la modul permanent decât dacă ignoră, cel puţin, în această privinţă, alte categorii. Şi atunci nu mai vorbim de drepturi, ci de privilegii. Deşi e mai puţin evident, avem exact aceeaşi situaţie şi în cazul nivelului pensiilor.